Arestarea lui Dorin Lazar Maior – motiv de razboi intre revolutionari

Arestarea lui Dorin Lazar Maior – motiv de razboi intre revolutionari

0 273


?


Un grup de revolutionari din BNR, sustinuti si de deputatul PSD de Alba, Emilian Cutean, presedintele comisiei parlamentare pentru problemele revolutionarilor, cer eliberarea lui Dorin Lazar Maior. Unul dintre sustinatorii lui Maior a vorbit in numele BNR si se declara presedinte al Consiliului National, in timp ce noua conducere a BNR habar n-are de aceste actiuni.


?


Sef autointitulat


?


Organizatiile revolutionarilor grupate in Blocul National al Revolutionarilor (BNR) sunt la un pas de a se razboi intre ele. O grupare, autodeclarata luptatoare pentru eliberarea lui Dorin Lazar Maior (fostul sef al revolutionarilor, aflat in Penitenciarul Codlea, a preluat presedintia BNR) fara stirea celui care fusese statutar declarat suscesorul fostului presedinte. Gruparea, condusa de Mircea Bucur – revolutionar sibian – a lansat o declaratie, pe care acesta din urma a semnat-o ca presedinte al Consiliului National al BRN. Vestea conferintei de la Brasov, dar mai ales a schimbarii omului de la conducerea BNR l-a lasat cu gura cascata pe George Costin, cel care detinea, conform statutului, functia de presedinte executiv dupa suspendarea si „autosuspendarea“ lui Maior. Nici alte organizatii membre ale BNR nu stiau despre miscarea anuntata la Brasov.


Surse apropiate cercurilor de revolutionari spun ca de aceste manevre nu ar fi strain nici deputatul Emilian Cutean, presedintele comisiei parlamentare pentru problemele revolutionarilor, cel care are un cuvant greu de spus in eliberarea noilor certificare de revolutionar. Gura targului vorbeste ca Mircea Bucur si camarazii lui, s-au intilnit cu Cutean, si el aflat in oras.


?


Solicitari de eliberare


?


Practic, Mircea Bucur a cerut oficial, in numele Blocului National al Revolutionarilor ca Dorin Lazar Maior sa fie judecat in stare de libertate. Mai mult, Bucur a mai sustinut ca, in urma sedintelor pe care asociatiile de revolutionari din zona Ardealului le-ar fi avut in ultima perioada, s-a ajuns la concluzia ca autosuspendarea lui Maior nu este conforma cu statutul BNR. Astfel, Dorin Lazar Maior ar fi teoretic in continuare presedinte executiv al BNR, chiar daca a fost trimis deja in judecata in Dosarul creditelor ilegale, pentru santaj. Asta, in ciuda faptului ca, in 12 ianuarie, in fata instantei de judecata, cerand masura eliberarii, Maior a anuntat oficial ca se autosuspenda din toate functiile detinute, inclusiv din cea de lider BNR, pentru a nu se spune ca pozitia lui ar putea influenta cercetarile DNA.


Nu numai o parte a BNR a facut „demersuri legale la DNA pentru ca Maior sa fie anchetat in stare de libertate“. Conform unui comunicat de presa, semnat de deputatul Emilian Cutean, si comisia parlamentara a revolutionarilor din Decembrie 1989 anunta ca va face demersurile necesare, in limitele competentei, pentru aflarea motivelor arestarii si daca acestea au legatura cu calitatea de revolutionar a lui Maior.


?


Un CV cam dubios


?


Trebuie spus ca Emilian Cutean a fost acuzat de efectuare de operatiuni financiare incompatibile cu functia sa (fost secretar de stat pentru problemele revolutionarilor in timpul Guvernului lui Adrian Nastase – n.a.), utilizand informatii obtinute in virtutea acestei functii, precum si pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice. Practic, Cutean ar fi promovat o hotarare de guvern prin care a acordat patru miliarde de lei vechi unei asociatii de revolutionari pe care o conduce.


?


Motive peiorative


?


Totusi, pana in present, anchetatorii nu au facut referire la calitatea de revolutionar a lui Maior. Cu toate acestea, membrii BNR sunt convinsi ca tocmai statutul de presedinte al revolutionarilor l-ar tine pe seful lor dupa gratii, si nu infractiunile comise de el. Revolutionarii care il sustin au asigurat ca vor face toate demersurile legale si ca vor merge pana la cele mai inalte foruri pentru se face dreptate in cazul lui Maior. Ei au anuntat ca Maior va avea mai avea un avocat din partea BNR la proces. Deocamdata, insa, Maior ramane dupa gratii, indiferent ce parere au sustinatorii lui.


?


Vendete si interese


?


In schimb, cazul Maior tinde sa devina unul politizat. Interesant este faptul ca Mircea Bucur si camarazii lui denumiti simbolic printre revolutionari: „din aripa Iliescu” il sustin pe Maior, adica taman omul care a ajutat la debarcarea fostului presedinte de la sefia PSD, prin manifestarile anti-Iliescu de la sediul central al partidului, desfasurate in urma cu doi ani. Ceea ce ar fi putut sa-i aduca revolutionarului Maior ceva ranchiuna din partea „bunicutei”. De altfel, problematica revolutionarilor se afla si in curtea singurului „sarac si cinstit” dintre politicieni. Se vorbeste ca Iliescu ar fi avut o lista proprie de cateva sute de oameni, care ar fi trebuit sa primeasca certificate de revolutionari, dar doar o mica parte dintre acestia au trecut de „parafa” lui Maior. Asadar, vendeta iliesciana s-ar fi concretizat prin arestarea sefului revolutionarilor. Care, acum, este sustinut tocmai de oamenii lui Iliescu. Cert este doar ca ceva e putred cu certificatele unora dintre revolutionari.??


Marius OLA


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.