De Pasti vom manca miei de import

De Pasti vom manca miei de import

0 260

Pentru ca autoritatile romane nu vor reusi sa respecte legislatia si sa o aduca, din punct de vedere practic, la standardele europene, de Pasti, majoritatea mieilor care se vor vinde vor fi din import.


Anul trecut, Autoritatea Veterinara s-a obligat sa respecte un termen care de la inceput parea nerealist. Anume, sa finalizeze procesul de identificare a animalelor. Pana atunci, in lipsa elementelor de identificare, transportul ovinelor este interzis.


„Accesul la materia prima a fost oprit pentru producatorii romani, intrucat Autoritatea Veterinara a interzis circulatia animalelor, chiar daca nu a incheiat procesul de identificare. Ei s-au angajat sa termine pana la 30 iunie 2006, un termen nerealist, iar in noiembrie anul trecut au retras toate crotaliile (marci metalice aplicate pe urechea animalelor, ca semn de recunoastere) din teritoriu”, a declarat presedintele Asociatiei Crescatorilor si Exportatorilor Romani de Ovine (PACERO), Mihai Dumitriu. El a afirmat ca Autoritatea Veterinara a reluat, la jumatatea lunii februarie a acestui an, procesul de identificare a animalelor, si va organiza, la 5 martie, o licitatie pentru achizitionarea crotaliilor.


„Este foarte tarziu pentru ca problema sa fie rezolvata pana de Paste”, a apreciat Dumitriu. Potrivit acestuia, romanii consuma anual circa 2,5 milioane de ovine, din care 20-30% in perioada sarbatorilor de Paste. „Vom avea miei din import de Paste. Deja marile lanturi de retail importa din Bulgaria carne de miel”, a spus presedintele PACERO.


Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a solicitat autoritatilor de la Bruxelles o derogare de la procedura de identificare cu doua crotalii, astfel incat acest tip de marcare sa fie utilizat doar in cazul animalelor exportate. Pentru restul animalelor, autoritatile sanitare din Romania solicita mentinerea identificarii cu ajutorul unui singur crotaliu.


?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.