„În realitate, există un partid unic, cu câteva sucursale, intitulate la derută pe_se_de, penele, usere”
Fun fact: pe vremea comuniștilor, principalele surse de informație erau bârfele, bancurile despre mahării comuniști, legendele cu monstruozitățile comise de ei și prietenii lor dictatori, precum și … teoria conspirației. Era un titlu de glorie să asculți Europa liberă, Vocea Americii sau … Radio Erevan.
Nu te puteti încrede în datele și știrile oficiale relative la economie, alimentația rațională, politica de sănătate publică, drepturile omului, diplomației etc., nefiind credibile pentru niciun om rezonabil. În funcție de cât de vizibil era individul conspiraționist în societate, comuniștii îi făceau dosar de urmărire informativă/operativă (turnători ca Manole, zis și Isărescu sau Petrov, zis și Băsescu fiind exemple de scânduri în care erau împachetați „conspiraționiștii” și care continuă să ne distrugă viitorul și azi), îl băgau la zdup pentru „acțiuni dușmănoase împotriva orânduirii sociale”, pentru negarea valorilor comuniste ale Statului român, adică, pentru … negaționism, sau chiar pentru … terorism.
Autoritatea oficială avea întotdeauna dreptate, chiar și când anunța realizarea planului cincinal în 4 ani și jumătate, depășirea producției la hectar cu miliarde de trilioane de tone sau creșterea masivă a furajului pe cap de vită/ovină/bubalină*. Codul penal a pedepsit până prin anul 2000 ofensa adusă autorității.
Ziarele și televiziunea nu scăpau nicio virguliță în afara liniei oficiale a partidului, artiștii și filosofii aparent dizidenți exprimându-se în șopârle și cuvinte cu dublu/tripul înțeles, pentru a nu fi dibuite de cenzorii regimului.
Să reamintesc și că regimul comunist a dăinuit în România timp de 45 de ani pe motive de frică, supunere inevitabilă sau interesată și, mai ales, din complicitate – prin tăcere, prin conformism, prin respect religios față de oficialități. Oamenii, în marea lor majoritate, preferau să își vadă de viață și să ia ceva pozitiv din cotidian, întorcând privirea de la atrocități.
Mulți dintre oamenii acelei epoci, printre care și familia mea, erau atît de preocupați să supraviețuiească și să încerce să prindă deschisă ușa ascensorului social, încât nu mai aveau timp și ochi să vadă atrocitățile comunismului și butaforia care le ascundea. Regăsiți, cumva, ceva din aceste practici în anii pandemici în decursul cărora, cică, autoritățile, specialiștii, experții și „eroii din linia întâi” se luptă din greu cu „acest virus nenorocit”?
Eu vă dau niște indicii, voi completați cu orice altceva vi se pare relevant:
– suntem conspiraționiști, negaționiști sau chiar teroriști, după „filosofia” autorităților, pentru simplul fapt că citim, punem întrebări și ridicăm dubii;
– dacă nu luăm de bune „informațiile oficiale”, dacă nu ne încredem cu habotnicie în specialiști (inclusiv în cei profund corupți și aflați în evidente conflicte de interese cu Big Tech, Pharma sau Finance), suntem niște troglodiți, niște medievali needucați, care nu merită să respire aerul pur din jurul nou-normalilor;
– dacă pronunțăm cuvinte care pot fi legate de algoritmii virtuali de măreața luptă pentru siguranța noastră, pe care o duc statuile pandemice, suntem indexați, suntem limitați ca extensie pe oceanul virtual, suntem cenzurați, suntem linșați sau interziși pe internet, suntem lăsați fără banii din cont, suntem excluși social; culmea sarcasmului
– majoritatea a ajuns să fie discriminată de minoritate; iar pentru a evita toate acestea, am ajuns să ne exprimăm în cimilituri, în șopârle, în cuvinte ambigui sau pocite (mai ales pentru a păcăli cenzura algoritmilor și a „inteligenței atificiale” puse în slujba prostiei naturale a agenților totalitarismului);
– ne e teamă și de umbra noastră, nu numai de monitorizarea și supravegherea permanente exersate de Big Brother – ul global.
Singura diferență sesizabilă este că acum suntem conduși (către fluviul plin de crocodili) de fii și nepoții mahărilor comuniști, ai securiștilor și ai vătafilor lor prea supuși.
Avem doar impresia că există mai multe partide politice, care concurează politic, pe programe și ideologii – în realitate, există un partid unic, cu câteva sucursale, intitulate la derută pe_se_de, penele, usere.
Avem doar impresia că avem presă liberă și libertate de opiniei și conțtiință. În realitate, avem un monolit informațional care ne livrează propaganda oficială, mascată sub știri de cancan și despre nenoricirile zilnice.
*bubaline = bivolițe (turmaci, în expresia sudistului de Singureni …)
Autor: Gheorghe Piperea
