V-ati ales Baba?
Astazi este ziua cea mai potrivita pentru a va alege „Baba” , una din primele noua zile ale lunii martie. Traditia spune ca asa cum va fi ziua pe care v-ati ales-o, asa o sa va mearga tot anul. De unde vine insa acest vechi obicei al romanilor, pastrat in Moldova chiar si de cei mai tineri? Etnografii spun ca mitul „babelor” este, de fapt, unul dintre cele mai importante mituri romanesti, cel al Babei Dochia, fiind in stransa legatura cu martisorul si serbarea noului an.
Legendele despre „Baba”
Dochia sunt numeroase. Una dintre ele o arata ca o care „Baba” avea o nora, pe care o napastuia ori de cate ori i se ivea ocazia. Odata, la 1 martie, o trimite dupa fragi, sau sa spele lana, dar nu oricum, ci din alba sa o faca neagra.
Pe nora o ajuta Dumnezeu, Hristos, Sfantul Petru sau un inger. Succesul norei o face pe „Baba” sa fie convinsa ca a venit primavara. Ea isi pune 12 sau 9 cojoace de blana (numarul difera de la o regiune la alta) si urca cu oile la munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, ploua si i se uda cojoacele. In ambele cazuri, se dezbraca rand pe rand de cojoace. Cand ramane in camasa, vine gerul si o ingheata.
Sloiul se preface apoi in stanca. Variantele legendei sunt extrem de amuzante. De pilda, „Baba” il ia la munte si pe Dragobete, pe baiatul ei, care ingheata primul, inclusiv nasul care curge, dar batrana se supara crezand ca baiatul canta din fluier. Alteori, omenii o avertizeaza ca in martie timpul este schimbator, dar ea raspunde cu vulgaritate si merge mai departe.
Martisor (denumirea populara a lunii martie), auzind cuvintele urate aruncate de batrana la adresa lui, imprumuta de la Faurar (luna februarie) doua zile geroase ca sa o pedepseasca. Uneori, nora lipseste din poveste, „Baba” urca pe munte doar asa, de naluca, si isi ia si furca, fusul si caierul de lana.
Amanunt important, deoarece in „zilele babelor”, femeile de la tara nu torc nici astazi. Zilele Babelor difera ca numar de la o zona la alta.
De exemplu, in Muntenia sunt 12 babe, iar in Maramures, se obisnuieste „batutul usilor”, pentru a goni iarna din casa. Aici, „Baba” Dochia se mai numeste si Odochia, tot aici se obisnuieste „botezul” babei pe care ti-ai ales-o.
Mai exact, se reboteaza copiii bolnavi cu alte nume, pentru ca raul sa nu-i mai gaseasca. In unele zone ale Moldovei, se alege ziua dupa data de nastere. Atunci cand aceasta este un numar mai mare de noua, se imparte si se alege unul din rezultate sau se aduna cele doua cifre componente.
In Muntenia este obiceiul ca de Babe sa fie aleasa cate o batrana din sat. Daca ziua aleasa este frumoasa, inseamna ca batrana respectiva este buna la suflet. Daca este frig, bate vantul, ploua sau ninge, inseamna ca „Baba” e rea la inima si este considerata responsabila pentru vremea urata.
In Ardeal, babele se numesc si Vantoase. Magia lor a fost surprinsa in mod unic in poezia
VANTOASELE Â de G. Cosbuc
Sa ne fereasca Dumnezeu
Si-auda-ne din cer cuvantul!
Mi l-a-nghitit acu pamantul,
Si-atata om aveam si eu!
Mi l-am Intors In pat cu mana,
Si-am fost la babe si la vraci
Si-am dat si mila la saraci —
Si mi-a murit la saptamana!
De suflet noi voiam sa-l dam
Si-l dedem gata-n mana mortii!
Era voinic; trasese sortii,
Si-am tot zorit sa-l Insuram.
Gasisem una mai de gazda —
Caci nu eram nici noi din drum
Dintai n-o vruse nicidecum
Dar s-a mai dat si el pe brazda.
Si ne-am gatit dupa puteri,
Cu lautari s-aducem fata,
Cu vin si chef, precum e data —
Tin minte toate, ca de ieri.
Si cati nuntasi! Sa-i spuie pragul!
Si-afara ger, ca la Craciun.
Mireasa ici, dincolo nun,
Si-n mijloc el, mai mare dragul!
Si-asa deodata l-au cuprins
Calduri — c-a fost si cald In casa —
El a iesit de dupa masa
Imbujorat de vin si-aprins.
Si pana sa bagam de seama,
Vantoasele-si facura rost—
Si daca nu stiu eu ce-a fost,
Atunci eu nu stiu cum ma cheama!
In curte el de vorb-a stat
Cu doi flacai. Si vezi, deodata.
Asa din vorba asezata
Gemu cu glasul Infundat;
Apoi cu mainile-amandoua
Si-a rupt camasa de pe el —
Flacaii spun, dar nu la fel;
Dar drept e cum va spun eu voua.
Ca vajaia vartej de vant,
Pe cand vorbeau: plecase raul!
Si undele-nghitind flacaul
L-au ridicat de pe pamant.
Si se facu-n vazduh roseata
Ca-ntr-un pahar cu sange-umplut —
Baiatul meu era pierdut
Cand s-a mai limpezit de ceata!
Ce-a fost apoi „la Dumnezeu
Sunt toate cate sunt sa fie!
Ce-a fost apoi, pamantul stie;
Dar spui ce-am auzit si eu”
Ca l-au vazut fugind orbeste
Se jura vamesul, de-i ceri,
Si doar el nu-i copil de ieri
Sa nu-nteleaga ce vorbeste!
—„Venea ca un nebun spre rau.
Din jos de pod! Si cu mirare
Eu stam sa vad ce ganduri are,
Ca-n vad e apa pana-n brau.
Pe mal s-a descultat In graba,
Trecand prin rau. L-as fi strigat,
Dar m-am temut ca-i apucat
Si-mi prind cu Necuratul treaba.
Pe mal dincolo nu-l vazui
Sa-si traga cizmele-n picioare.
Fugea de-a razna pe razoare
Descult, asa — de maica lui!”
Vezi, nu i-au dat ragaz la multe!
Si eu l-am tot rugat frumos:
—„Sa-mbraci macar ceva pe dos”.
Dar parc-a fost el om s-asculte!
Si-asa-n nestire l-au purtat
Cum nici nu te gandesti cu gandul!
Trei sate l-au purtat de-a randul!
Si-acolo, Intr-al treilea sat
Batu-n ferestre la o casa —
Ei, vezi, si sa te miri ce spun:
Din om Intreg te fac nebun,
Si din voinic, neom te las?.
Ei spun asa ca s-a tinut
Cu vaduva din cas-aceea.
Dar eu nici nu cunosc femeia —
Si-a fost apoi, ca nici n-am vrut
Sa stiu de ea. Si-am stat Intr-una.
Am stat de el ca sa-l Insor,
Si el, vazand ca-i tot dam zor,
S-a lepadat de ea cu buna.
Si-acolo, Doamne, mi l-au dus,
De ne-a stricat tot rostul vietii!…
Si-l asteptam la hora, bietii,
Si, galbeni-ceara, cand ne-au spus
Flacaii, cari au fost cu dansul:
Eu n-aveam lume pe pamant
Sa stiu pe care lume sant,
Asa ma podidise plansul.
A doua zi, pierit zacea
In ieslea grajdului, pe paie.
Si-ar fi putut din el sa taie
Bucati-bucati, ca nu simtea.
N-avea putere-n el sa-si traga
Nici sufletul, si-asa rapus
Zacea pe tol cu fata-n sus
Cu ochii stinsi si fara vlaga.
In doua zanele l-au rupt,
I-au stors si sangele cu-ncetul
Caci nu putea sa-si miste, bietul,
Nici ochii-n cap! Si i-au mai supt
Si glasul, ca pe muti lasandu-l;
Iar noi din gura-i n-am putut
S-aflam ce-a fost si ce-a facut,
Si nu-i puteam ghici nici gandul!
Ii dase ceasul rau In drum!
De nu-mi iesea atunci din cas?,
Eu n-as fi de copil ramasa,
Ca l-as avea baiat si-acum!
Asa… mi l-a-nghitit pamantul
Si-atata om aveam si eu —
Sa ne fereasca Dumnezeu
Si auda-ne din cer cuvantul!
Doar daca ne indoim de faptul ca poetul a surprins tainita sufletului taranului roman intr-un mod atat de tandru, putem sa nu ne-nfioram.
Ne-am mai fi incumetat acum un veac, in Ardeal, sa nu respectam traditiile?
Iza M.
