Scrisorile, mijlocul de comunicare al politicienilor
Dupa ce pesedintele Romaniei s-a adresat premierului cu privire la alegerile euro-parlamentare prin intermediul scrisorilor, acelasi mijloc de comunicare se pare ca este preferat de Basescu si in relatia cu parlamentarii. Presedintele a trimis si partidelor parlamentare o scrisoare prin care cere desfasurarea la termen a euroalegerilor, respectiv la 13 mai.
In scrisoare se reaminteste faptul ca „in 20 decembrie 2006, Camera Deputatilor, ca for decizional, a adoptat Legea pentru organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European, urmand ca executivul sa oficializeze, prin Hotarare de Guvern, data de 13 mai 2007”. „Nu putem beneficia de respectul partenerilor nostri comunitari si nici de increderea cetatenilor romani, daca amanam nejustificat alegerile pentru Parlamentul European”, spune presedintele, care adauga: „personal, imi afirm speranta ca partidele politice nu doresc sa evite confruntarea cu electoratul”.
?
Raspunzandu-i, liderul PSD, Mircea Geoana, i-a transmis, la randu-i, presedintelui Traian Basescu, o scrisoare deschisa in care a precizat ca motivul pentru care social-democratii cer amanarea alegerilor europarlamentare este criza politica declansata de seful statului. „Partidul Social Democrat a sustinut de la bun inceput ca aceste alegeri sa aiba loc in primavara acestui an si a fost cel care a propus data de 13 mai. Ce a determinat schimbarea atitudinii noastre? Criza politica majora pe care ati declansat-o cu cinism imediat dupa 1 ianuarie 2007. Acuzatiile reciproce de trafic de influenta, valizele cu milioane de euro, biletele puse deoparte pentru un santaj ulterior, incalcarile repetate ale Constitutiei. Paralizarea institutiilor statului. Abandonarea agendei reale a cetatenilor Romaniei”, se arata in scrisoarea presedintelui social-democrat.
„Cand ati inceput acest adevarat razboi nu v-a pasat nici de tara si nici de imaginea ei in lume. V-a interesat un singur lucru, sa va doborati, cu orice mijloace, adversarii. Atunci nu stiati ca vom avea alegeri pentru Parlamentul European?”, mentioneaza Geoana.
El il acuza pe seful statului ca a descoperit preocuparea partenerul europeni pentru evenimentele din Romania numai dupa ce au esuat planurile sale privind doborarea adversarilor politici si a organizarii la sfarsitul lui martie a referendumului pentru votul uninominal, iar popularitatea sa a scazut si perspectiva suspendarii sale este tot mai reala.
Geoana ii acuza pe premier si pe seful statului ca problema alegerilor europarlamentare reprezinta pentru ei doar un exercitiu de imagine personala si mai adauga ca adevarata prioritate nationala este reintoarcerea neintarziata la problemele reale ale cetatenilor Romaniei.
?