„Nu vă puneți speranța în partide, organizații sau minuni!”
„Veți realiza cât de puternici sunt useriștii când veți observa cum au reușit efectiv să paraziteze și să înlocuiască ticăloasa facțiune pedelistă!!! Nu sunt mari diferențe între PNL și USR. Ei sunt unii și-aceiași...”
Rămân uimit când văd oameni entuziasmați de certurile pe funcții din coaliția aflată la putere. Chiar nu înțeleg de unde au unii un asemenea resort interior pentru a se bucura și, mai ales, pentru a spera că în urma unor lupte intestine, coaliția obsedantă care ne conduce va pica. E o speranță falsă, iar încrederea pe care unii o au e semn de naivitate maximă.
N-a existat până acum în politica postrevoluționară românească nicio coaliție mai slabă decât cea cățărată la putere în 1996. Pentru cei care-au uitat sau care erau prea mici pentru a realiza ce se petrece, vă voi rezuma în cele ce urmează câteva aspecte esențiale ale acelei perioade. Ca și acum, coaliția de atunci a fost însăilată pentru a bloca PDSR-ul (actualul PSD) să preia frâiele guvernării. Balanța a fost înclinată prin câștigarea președinției de către Emil Constantinescu, omul Convenției Democrate. Astfel, nu mai puțin de cinci partide au format probabil cea mai colorată coaliție guvernamentală: PNȚ-CD, PSD (e vorba despre PSD-ul „istoric”, cel care ulterior a fuzionat cu PDSR pentru a forma actualul PSD), PNL, PD, UDMR.
Haosul care-a urmat acestei cuceriri este greu de descris și doar cei care l-au trăit îl pot înțelege. Întreaga industrie a fost paralizată, economia României a cunoscut cea mai adâncă recesiune, Justiția a fost bulversată, învățământul a picat aproape de tot, sistemul de sănătate s-a prăbușit, iar haosul s-a instalat la toate nivelele.
„Inițiativele” de atunci au fost toate, dar absolut toate, fraude.
Fondul Național de Investiții al lui Vântu a dat faliment riscând să târască în afacerea respectivă și CEC-ul. Băncile așa-zis private apărute ca puricii (Bankcoop, Credit Bank, Banca Internațională a Religiilor, Banca Populară ş.a.m.d.) au dat faliment îngroșând atât cheltuielile bugetare, dar și influențând apariția lorzilor lichidărilor. În acea perioadă a fost forțat falimentul Bancorex, probabil cel mai mare faliment autohton a cărui notă de plată încă o plătim de fiecare dată când ne alimentăm mașinile cu combustibil.
Tot în acea perioadă am avut de-a face cu cea mai mare fraudă de după Revoluție, așa-numita „privatizare pe un leu”. Chiar dacă a trecut atâta amar de vreme, ecourile acelor scandaluri încă se mai aud. Ca să nu mai vorbesc că, din acea afacere de corupție 100% s-a născut obtenebrata aristocrație românească de la Monte Carlo, cea care ghidează o bună parte a economiei autohtone.
Însă cea mai crâncenă lovitură aplicată omului simplu a fost hiperinflația din 1998-1999. Cursul oficial al dolarului s-a dublat peste noapte, dobânzile practicate de bănci au sărit la 80%-100%, ceea ce a condus la sărăcirea exacerbată a românilor.
Salariul mediu ajunsese sub 100$. Știu, e greu să înțelegi cu ochii de acum ticăloșia generalizată care s-a făcut atunci. Au fost, de asemenea, lovituri date pe proaspăta piață bursieră Rasdaq și multe, multe fapte de corupție atât de evidente încât sfidau pe față nu doar legea, ci chiar bunul simț.
Guvernarea 1996-2000 a fost cea mai coruptă, cea mai prostească și imbecilă guvernare de care a avut parte țara în istoria sa. Poate doar jăpcuielile lui Carol al II-lea s-ar putea compara cu pecinginea de atunci. Culmea e că, în ciuda tuturor jigodismelor de atunci, absolut nimeni n-a pățit-o. Valeriu Stoica – artizanul subordonării ideologice a Justiției – e mare baron atât în București, cât și-n Drăgășaniul lui Mugurel. Pentru dezastrul bancar de atunci, nu doar că n-a fost găsit niciun responsabil de la BNR, dar conducerea Băncii Centrale a devenit nemuritoare, supraviețuitoare oricărui regim.
Cei care au îngenuncheat economia națională, cei care-au inițiat vânzarea celor mai profitabile bunuri ale statului – Petrom, Sidex etc.- nu doar că n-au fost arestați și purtați în cuști în piața publică – pe modelul patentat în Evul Mediu – dar au ajuns pe funcții înalte. Un exemplu: Băsescu a ajuns primar al Bucureștiului și președinte după doar patru ani de la terminarea mandatului de furt jegos de la Ministerul Transporturilor. Nu și-a amintit nimeni câți bani a păpat autostrada București-Pitești care, după doar câteva luni de la darea în folosință, s-a decopertat. Oamenii l-au votat prostește în continuare.
Vă vine să credeți că Băsescu, din 1996 până în 2014 s-a aflat permanent la putere (de fapt, dacă luăm și mandatul anterior de la Ministerul Transporturilor putem ajunge la concluzia că din 1990 nu s-a dat jos din barca puterii)?
18 ani de furt: ba de la Transporturi, ba de la Primăria București, ba de la întreaga țară. Și n-a pățit nimic.
Revenind la guvernarea 1996-2000, ceea ce este necesar să înțelegeți este că, în ciuda disensiunilor majore existente, în ciuda scandalurilor la lumina zilei, absolut nimic nu s-a petrecut. Băsescu a reușit să-l dea jos pe Ciorbea, omul celui mai puternic partid politic din arcul guvernamental de atunci. N-a picat coaliția. Au fost incidentele cu minerii în care milițienii, sătui de prostia lui Dejeu, ajunseseră să aplaude victoriile minerilor.
În toată acea perioadă obsedantă coaliția de la putere a părut în fiecare zi că urmează să cadă, dar n-a căzut ducându-și mandatul – în fapt un lung șir de eșecuri și fapte de corupție – la sfârșit. Sunt mulți cei care se întreabă cum de-a fost posibilă continuitatea acelui mandat?
Simplu, odată ajunși într-un organism, paraziții sunt uniți de scopul comun, anume prădarea gazdei. În ciuda certurilor dintre ei, acțiunea de bază – parazitarea – nu este abandonată nicio clipă. De aceea asemenea coaliții de strânsură rezistă: nu contează din câte tipuri sau rase de paraziți sunt compuse, atâta timp cât scopul comun este devorarea gazdei, coeziunea dintre ei în ceea ce privește scopul comun nu va slăbi niciodată.
Privind către ceea ce se petrece sub ochii noștri, am o stranie senzație de „déjà vu”. De mai bine de un an țara este condusă la modul arbitrar de către liberali, în fapt de către mai vechii pedeliști.
După alegerile pierdute, paraziții din PNL, USR și UDMR s-au coalizat pentru a bloca accesul la putere proștilor colaboraționiști din PSD.
Ceea ce avem acum este o pecingine mult mai gravă decât cea din 1996-2000. Neobolșevicii din USR sunt conducătorii de facto ai actualei coaliții. Asta deoarece prin intermediul infiltraților din PNL (Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Florin Cîțu s.a.m.d.) ei au reușit de fapt să pună mâna pe putere. Veți realiza cât de puternici sunt useriștii când veți observa cum au reușit efectiv să paraziteze și să înlocuiască ticăloasa facțiune pedelistă.
Ceea ce vreau să vă fac să înțelegeți este faptul că, spre deosebire de perioada 1996-2000, actuala coaliție de la putere este mult mai unitară. Nu sunt mari diferențe între PNL și USR. Ei sunt unii și-aceiași.
Mai vechii peneliști, care acționau precum baronii PSD, au fost eliminați, în locul lor punând mâna pe frâie paraziții mai tineri, fără scrupule, fără rădăcini și fără resentimente.
E o specie nouă cea care a luat acum puterea în România. E un cancer care nu poate fi rezolvat decât chirurgical, prin eliminarea oricărei urme de tumoare din organism. Asta se poate face însă doar atâta timp cât tumoarea este grupată. Altfel se ajunge la metastază și, în final, la moartea organismului.
Nu vreau să fiu pesimist, însă văzând cum toată corupția din 1996-2000 a supraviețuit fără probleme, cum toată corupția din 2004-2012 a supraviețuit, de asemenea, fără probleme, ajung la concluzia că organismul nostru național este unul slab, fără anticorpi. Iar un organism slab este unul sortit morții. Fix acesta este mandatul pe care-l au paraziții de la putere în frunte cu Plăvanul: dărâmarea României. […]
Așadar, nu vă mai bucurați prostește când vedeți câte-un scandal la vârf. În realitate este fix praf în ochi. Sunt știri menite să vă imobilizeze în fața televizorului, să vă anestezieze. Nu-și vor scoate ochii unii altora! Și chiar dacă și-i vor scoate, o vor face doar după ce se vor asigura că prada – adică țara – e în continuare prăduită de ei.
Așadar, dacă vreți cu adevărat să eliminați paraziții, este necesar să acceptați bisturiul, indiferent cât de dureroasă ar părea operația. Iar bisturiul nu-l mai puteți manipula decât voi. Altcineva nu va veni s-o facă în locul vostru.
Nu vă puneți speranța în partide, organizații sau minuni. Dacă vreți o minune, voi singuri sunteți capabili s-o faceți. Altcineva n-o va face în locul vostru!
Preluare: Trenduri Economice
Autor: Dan Diaconu
