Festival de Muzică Veche la Brașov

Festival de Muzică Veche la Brașov

0 234

Centrul Cultural ,,Reduta”, în parteneriat cu Urbaniada și Tamtam, organizează în perioada 14-15 august 2021, prima ediție a Festivalului de Muzică Veche Corona Old Music la Brașov. Evenimentul pune accent pe muzica secolelor XIII-XVII cu mici escapade în afara acestui interval temporal,  cu inserții ale muzicii de tradiție orală din repertoriul tradițional muntenesc.
 Avându-i ca invitați pe Cimpoierii din Transilvania și pe cel mai cunoscut interpret actual al muzicii lăutărești din țară, nimeni altul decât Simion Bogdan Mihai, publicul brașovean va avea parte de concerte încărcate de eleganță, culoare și vivacitate.
Va fi o ocazie unică de a descoperi o îmbinare de sonorități cu personalități cât se poate de diferite, dar care vor putea funcționa foarte bine împreună în programul acestui festival.
Festivalul va oferi posibilitatea unică de performare pentru muzicieni. Muzica veche va fi interpretată pe instrumente de epocă, respectiv copiile lor moderne în manieră istorică și va constitui un prilej unic de animare și încântare pentru publicul larg.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.