După 11 ani, Edi Iordănescu a revenit, ca antrenor, la FCSB; el...

După 11 ani, Edi Iordănescu a revenit, ca antrenor, la FCSB; el ar putea pleca liber, dacă patronul se va implica în treburile antrenorului

0 330

Edi Iordănescu este noul antrenor de la FCSB. Acesta a semnat contractul cu echipa patronată de către Gigi Becali, în cursul zilei de miercuri. Iordănescu revine astfel, după 11 ani, la echipa lui Becali. Iordănescu a ajuns la baza de antrenament a FCSB, pentru primul antrenament cu noii săi jucători. Edi Iordănescu a negociat intens cu Becali și i-a cerut patronului de la FCSB să stipuleze în contract o clauză de 500 de mii de euro în cazul în care este dat afară, dar și să introducă în contract toate înțelegerile verbale dintre aceștia. Edi Iordănescu a cerut, printre altele, să poată pleca liber dacă patronul se implică în treburile antrenorului.

,,Doar o să mă duc la baza de antrenament cu el, să-l prezint și atât. În rest, la revedere! Doar atât, o să mă duc să le spun: «Băi, începe o nouă eră, începe era dictaturii militare!». Până acum la FCSB a fost democrație și acum e dictatură militară. Dictatura militară este Edi, care de acum: el comandă, el face, el taie, el spânzură, el va da afară de la antrenament”, a spus Gigi Becali, potrivit Sport.ro.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.