LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim

LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim

0 253

Istoria iubirii – Nicole Krauss


Leo Gurski este un batranel decrepit care isi taraste putinele zile care i-au mai ramas de trait intr-un imobil sordid dintr-un cartier marginas al New York-ului. Cea mai mare spaima a sa este ca o sa moara in tipul somnului sau, in orice caz, intr-un moment in care nimeni n-o sa stie ca a parasit lumea aceasta. Ca sa impiedice soarta sa-l ia pe neasteptate dintre cei vii a imaginat, impreuna cu un vecin vaduv, o stratagema impotriva mortii: se viziteaza unul pe celalalt de mai multe ori pe zi, pentru motive din cele mai puerile. Leo are chiar si obiceiul de a da o raita in fiecare zi prin locuri aglomerate, doar pentru a se face vazut si a fi sigur ca lumea si-a intiparit chipul sau scofalcit in memorie.


N-a fost mereu batran. In urma cu saizeci de ani a trait chiar o sfasietoare poveste de dragoste in Polonia natala. Dupa pierderea iubitei, a scris o carte seducatoare, pe care a botezat-o „Istoria iubirii”,un manuscris pe care il credea pierdut de mult. La mai bine de o jumatate de secol de la aventura sa poloneza, cartea apare in cartierul newyorkez in care traieste acum. Seducatoarea poveste ajunge in mainile unei copile de paisprezece ani, Alma Singer, aflata taman la varsta intrebarilor despre lume si viata. Spiritul sau curios si viu o indeamna sa cerceteze cartea pe care mama sa o traduce cu frenezie. Impresionata de frumoasa istorisire a unei iubiri curmate, Alma, botezata dupa numele eroinei, pleaca in cautarea acesteia.


Tanara reinsufleteste astfel unui destin pe care octogenarul Leo tocmai se pregateste sa-l incheie; cei doi sunt capetele unei alte povesti, care se infiltreaza minunat in prima, intr-un labirint ale carui sinuozitati ii vor aduce fata-n fata. O istorie a iubirii, in care viata si moartea isi au fiecare partea lor de vina, de glorie si de miraculos.


 


India Song – Marguerite Duras


Indochina natala a lasat o amprenta sublima, exotica si dureroasa in destinul literar al scriitoarei franceze Marguerite Duras. Majoritatea romanelor sale se consuma in decorul insular, nici indian, nici chinez, devenit francez doar prin innobilare romanesca, imbibat de o melancolie febrila. Scrisa la solicitarea unei faimos director de teatru, cartea de fata nu e un roman ca predecesoarele sale. Este, asa cum il boteaza autoarea in subtitlu, „text, teatru, film”. Patru voci fara chip si fara nume vorbesc despre iubire intr-un orasel de pe malurile Gangelui in India anului 1930. Nici unul dintre personajele vocale nu-si aminteste complet povestea, dar nici nu a uitat-o.


Din franturile lor se recompune, in intervalul a doar doua zile, sceneta incompleta a povestii. Regizorul acestei piese insolite este musonul indian de vara, care aduce in scena o intreaba butaforie a ororii – foamete si lepra, amestecate maladiv cu lingoarea dragostei in atmosfera pestilentiala specifica climei indiene.


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.