Dragobetele sau Ziua atingerii

Din data aceasta incepe o perioada scurta, e-adevarat, care in cultura arhaica sta sub semnul matriarhatului, ca ultima ramasita a sa, o perioada de dominatie a femeii (din 24 februarie pana-n 9 martie), restul anului stand sub semnul patriarhatului, odata cu zilele Mosilor, din 10 martie si pana la Dragobetele urmator.

Dragobetelui i se mai zice si Cap de Primavara. E fiu al Babei Dochia, iar nevasta sa e sora lui Lazar (cel mort din dor de placinte).

Dragobete este, la origine, un zeu varlav din panteonul balcanic, un zeu al fertilitatii, fecunditatii, senzualitatii si al dragostei. Incerc sa-mi las libera imaginatia, sa ma gandesc ce se intampla in vremurile acelea, dinainte de crestinism, in care s-au coagulat aceste practici, in care eram parte dintr-un sistem de credinte european, traco-getic si oriental, foarte spectaculos, cu mult mai vechi decat crestinismul.

Privind lucrurile asa, cu o anume libertate, si o anume doza de incredere in continuitatea acestor cateva mii de ani (mai mult de doua!), ziua aceasta este extrem de semnificativa si de importanta pentru cei traitori aici.

E o zi in care intreaga obste sarbatorea innoirea firii, se pregatea pentru primavara. Deja, plantele intra in discutie, pentru prima data, dupa Craciun, apar cu un rol puternic in viata comunitatii si a individului. Sunt trimise divine, daca vreti, forta lor e dubla – si spirituala, si materiala. Sunt hrana si leacuri, iti dau sanatate, sunt panacee si talismane, se poarta in san.

Sa porti in san urzica nu cred ca e prea confortabil, dar uite ca aduce sanatate lucrul acesta. La fel si sa te bati cu urzica – in felul acesta, planta isi arata puterile, pazindu-te de boli, si nu mai spun ca a manca urzici in ziua aceea este extrem de benefic, de sanatos. In credinta populara, in ziua aceasta, oamenii au incredere in apropiere, de orice fel.

Neaparat, in ziua aceasta, femeile trebuie sa atinga barbati straini. Iar fetele trebuie sa mearga cu baietii la padure, sa culeaga primii ghiocei, sa adune apa din zapada netopita si neaparat sa rada impreuna.

Sigur ca Dragobetele este o zi in care trebuie sa pleci de acasa: sa te duci la camp, sa te duci la padure, sa chiui, sa razi, sa adulmeci primavara, sa o chemi peste pamant. Sa joci, sa-ti strigi bucuria, sa te intalnesti cu iubitul, cu iubita, sa chefuiesti, sa te bucuri si, neaparat, trebuie sa culegi flori. Si, imperativ pentru fete, ca sa se poata marita bine si sa fie fericite si sanatoase, e sa mearga cu flacai la padure.

Nu trebuie sa vedem partea vulgara a sexualitatii ci o altfel de comuniune, o invingere a timiditatii, un alt fel de cunoastere a barbatului si viitoarei femei, mame…

Sigur, pentru o mama care si-a crescut fata in cinste si cumintenie, sa-si trimita fata la padure cu flacai poate fi ciudat, dar o faceau, pentru ca asa cerea traditia, invatatura batraneasca, legea vietii.