Ziua Sarpelui
Alexie, sfant crestin, figureaza in calendarul popular drept o divinitate mitica, patron al tuturor vietuitoarelor care in timpul iernii hiberneaza fie in ascunzisurile subterane, fie in scorburi sau sub coaja copacilor (serpi, insecte, broaste). In societatea precrestina figura o astfel de reprezentare, dar atributiile sale au fost transferate pe seama lui Alexie, omul lui Dumnezeu, dovada fiind si legendele referitoare la acesta. In calendarul popular, ziua de Alexii (17 martie) mai este cunoscuta si ca Ziua sarpelui, aceasta reptila aparand sub mai multe ipostaze in mitologia populara: sarpele de padure, sarpele de campie, cel de apa, zugravit ca o faptura mirifica, si cel de casa.
Sarpele – „norocul casei”
Dupa credintele populare, fiecare casa isi are sarpele sau, locuinta care avea sarpe era considerata a fi norocoasa, era un spatiu curat, deoarece aceste reptile evitau locuintele spurcate, dominate de duhurile malefice. Acestui sarpe i se mai zicea si ceasornicul casei, fiindca ticaia in pereti, iar cand ticaitul inceta era semn ca cineva din casa va muri curand, el fiind si un fel de Deus Otios. Sarpele de casa nu trebuia izgonit, ucis, ci lasat in pace, pentru ca era „norocul casei”, aparand edificiul de farmece, blesteme, duhuri malefice. Izgonirea lui era considerata ca un act necugetat si chiar condamnabil, ce atragea de la sine nenorociri: moartea cuiva, invadarea spatiului locuibil de spiritele rele, incendii etc. Acestei vietati i s-a conferit in traditia carpatica o zi speciala, si nu trebuie uitat ca simbolismul sarpelui dat de omul societatii traditionale era unul de factura mitica, ocrotitoare, apotropaica (de aparare).
Focurile rituale
Spre deosebire de sarpele de casa, cei de
Alexiile, ca mare sarbatoare populara, era considerata candva ca zi speciala pentru aprinderea focurilor rituale, precum si de savarsirea altor practici pentru indepartarea gujuliilor ce s-ar cuibari peste vara pe langa casa, in special contra serpilor de
Dis-de-dimineata erau aprinse focurile rituale prin livezi, ce aveau drept scop purificarea spatiului din jurul caselor de insecte si serpi. Femeile faceau un fel de turta pe care o rupeau si o aruncau la hotarul din gradina, pentru ca „serpii sa aiba de mancare toata vara si sa nu se apropie de casa”.
