Prostia, golănia și obediența, bolile cronice ale administrației române

„Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţare de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceştia plătiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român. Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplina conştiinţă?”  (Mihai Eminescu, Icoane vechi și icoane nouă, ziarul Timpul, 1877)

Administrația română este bolnavă. Și cel care suferă este poporul român. Nu-i nevoie de un doctor pentru a parafa maladiile cronice ale clasei noastre politice. Le cunoaștem și le resimțim cu toții pe pielea noastră. Prostia, golănia și obediența este numele lor.

Prostia
Prostia este atât de răspândită la nivelul cel mai de sus al conducerii României încât, sub denumirea de prostocrație, a infectat întreaga administrație centrală și a prins rădăcini pandemice adânci în administrația locală.
O să spuneți că prostia nu este o boală… Greșit! S-a demonstrat științific că prostia este o maladie indusă de un virus. Chlorovirusul Acanthocystis turfacea chlorella virus 1 (ATCV-1), descoperit cu mai bine de 30 de ani în urmă (ce coincidență bizară cu vârsta noii noastre clase politice…)  are ca simptome vizibile scăderea drastică a capacității cognitive, deficiențe în exprimare și grave carențe de memorare. „Astfel, se poate spune, fără a exagera, că oamenii care sunt infectaţi devin mai proşti. «Se pare că acest microorganism, odată pătruns în organism, schimbă balanţa microbiomului (totalitatea bacteriilor şi virusurilor care există pe pielea şi în interiorul omului – n.r.), ducând la disfuncţionalităţi la nivelul creierului »”, a explicat profesorul de biologie James Van Etten.
Efectele virusului prostiei par a fi evidente și în comportamentul unor politicieni de vârf în ierarhia politică a României. Din nefericire, cu precădere la persoane de care depind atât viața noastră cât și traiul urmașilor noștri. Exemple? O mulțime. Din motiv de spațiu publicistic nu-i putem numi pe toți proștii cocoțați pe treptele puterii în România. Ne vom opri la a nominaliza câțiva dintre cei atinși de virusul prostiei, persoane considerate emblematice pentru clasa politică dâmbovițeană.
De-ar fi să începem cu afectarea memoriei, manifestarea cea mai răspândită bolii numită prostie, doamna Turcan este de departe exemplul cel mai elocvent. Dacă cineva se va încumeta să elaboreze vreodată un tratat despre consecințele infectării politicianului român cu Chlorovirusul ATCV-1, „doamna” Raluca și-ar merita din plin un loc pe coperta principală.
Am văzut cu toții (pentru că demonstrația a avut loc în văzul unor milioane de cetățeni) că doamnei care are în responsabilitate soarta milioanelor de români îi este dificil să-și amintească propria vârstă, să identifice ziua săptămânii în care se află sau să-și găsească vorbele atunci când, cu toată străduința de care este capabilă, încearcă să explice cum îi va ferici ea pe pensionari din înaltul funcției de ministru al al muncii și protecției sociale, de deputat în parlamentul României și de fost viceprim-ministru al guvernului țării. Desigur, fiind vorba despre memorie, ne va fi greu să uităm că în luna iulie, cu ocazia  împlinirii a 300 de ani de la nașterea lui Samuel von Brukenthal, doamna Turcan l-a felicitat pe baron și, în cea mai autentică tradiție românească, i-a urat din toată inima „La mulți ani!”.
Este, în același timp, aproape sigur că purtători ai virusului ATCV-1 erau și cei care au ridicat-o pe distinsa doamnă până în zonele cele mai diafane și selecte ale politicii. Altfel, ar fi de neexplicat cariera politică fulminantă a sărmanei bolnave.
După cum ne spune profesorul american Van Etten, deja citat, deficiența de memorie nu reprezintă singurul simptom al bolii despre care vorbim. O altă manifestare este reducerea capacității de exprimare. Aici, fruntaș între fruntași, este șeful guvernului și, în același timp, președinte al principalului partid aflat la guvernare. L-ați ascultat vorbind pe prim-ministrul Cîțu? Nu-i așa că în ceea ce privește capacitatea de exprimare a domniei sale se simte influența virusului ATCV-1? Ba, ca să nu fim acuzați de părtinire, simptomul este evident și în exprimarea orală (în limba română!) a excelenței sale domnul Klaus Werner Iohannis.
Pentru a fi corecți, în ceea ce îl privește pe președinte, trebuie să recunoaștem că, probabil după un chinuitor proces logopedic, o lungă „peroadă” de timp domnia sa a reușit să pronunțe explicit, în mod repetat și cu o dicție impecabilă, trei litere: „Pe-Se-De”. „Comportamentul lui Iohhanis de-a lungul stării de urgenţă, de alertă şi dintotdeauna a fost asemenea unui ţînc de după blocuri, împins pe o scenă să recite de pe hîrtie căţeluş cu părul creţ, fură raţa din coteţ. Deşi prins cu raţa-n gură el se jură că nu fură. Nu mai e pentru nimeni o surpriză neplăcută modul grotesc prin care chinuieşte, efectiv, silabisind cuvintele şi limba română. Poate Instituţia Preşedinţiei ar fi trebuit să aibă la dispoziţie un fond pentru alfabetizarea sa şi pentru a-l învăţa să fie „precáut!”. Trageţi concluzia! cine e autorul cărţilor pe care le-a semnat? Funcţia de preşedinte e pentru Iohannis o autoflagelare, ca formă degradată a politicii de baltă româneşti. În România, omul prost se teme cel mai mult de omul deştept, hoţul se teme de omul corect şi cel fricos de cel curajos. Precum vedem, corupţia Împărăţiei Iohanniste are şi ea morala ei!”.

Pentru a ne convinge că este într-adevăr vorba despre boala prostiei a mai rămas să-i căutăm pe aceia la care se manifestă cel de al treilea simptom: scăderea capacității cognitive. Nu va fi dificil. Aproape fără excepție, reducerea capacității cognitive este prezentă la toți politicienii de vârf. Președintele Iohannis, prim-ministrul Cîțu, președinții de partide Orban, Barna, Ciolacu sau președintele organizației cu platformă culturală (neînregistrată ca partid politic) Hunor Kelemen, dovedesc aproape zilnic că suferă grav de lipsa abilităților cognitive. Trăitori în România, ei și-au pierdut capacitatea de a înțelege problemele românilor și de a percepe corect realitatea românească.
Despre această stare de fapt, vizându-l pe președinte, scria de curând, într-un editorial fulminant,  Maria Diana Popescu: „Chiar să nu ştie prefăcutul cât de săraci şi prigoniţi sunt românii? Cât de greu îi vor îngenunchea dublarea facturilor la gaze, curent şi, sine die, scumpirea produselor, pe fondul îngheţării pensiilor şi salariilor şi aşa, extrem de mici? Cele mai mici din U.E! Iohannis şi peneliştii n-au nicio treabă cu „valul Delta”! Desigur, valul acesta nu umblă halandala, de capul lui, prin ţară şi prin lume. Face valuri pe unde e programat! Ştie prea bine cu ce avion a venit în România, câte victime sunt stipulate în protocolul de găzduire şi câte doze de vaccin trebuie să pună în uz Ministerul Sănătăţii. Nu e corect să fie vizitată şi România de virusuri care săvârşesc minuni în visteriile companiilor farmaceutice?
Prizonieră a virusului ATCV-1, în loc să fie internată de-a valma într-un spital pentru cei cu disfuncționalități la nivelul creierului, șleahta de politicieni aleși pe liste s-a cuibărit în fotolii călduțe și sug cu nerușinare din munca celor care i-au votat.

Golănia
E suficient să vezi modul în care un golănaș ajuns parlamentar a încercat să șutească președinția uneia dintre camerele Parlamentului.
Sau să asiști la felul în care o altă gașcă de haimanale și-a impus „superman-ul” în fruntea partidului lor. Partid istoric care, în urmă cu peste 140 de ani, marele Eminescu îl descria într-un mod ce pare mai actual ca nicicând:  „Din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică; şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului […] se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. […] Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român…”.
Descoperi golănia clasei noastre politice enumerând promisiunile niciodată onorate, minciunile înșirate prin studiourile de televiziune unde, uneori, roșesc de rușine până și moderatorii emisiunilor cu pricina. O afli urmărindu-le comportamentul infect din spatele ușilor capitonate atunci când este vorba despre mai binele cetățeanului sau cunoscându-le averile umflate peste noapte, căpătate prin șantaj sau înșelăciune.
Dificil de egalat, exponentul ilustru al golăniei politice este Băsescu. Omul învârtelilor cu case pe timpul când era primar, farsa cu „Dragă Stolo” pentru a candida la președinție, smecheriile agricole prin care a obținut ferma de la Nana, schimbarea peste noapte a orientărilor partidului său de suflet din democrat în liberal, hăhăielile vulgare gâlgâite printre cuburile de gheață din whisky-ul cotidian, capul în gură dat unui negustor din Piața Crângași sau vânzarea pe blat a uneia dintre cele mai importante flote comerciale mondiale (până în 1990 flota maritimă comercială a României număra peste 300 de nave!) sunt numai câteva dintre golăniile personajului care ne-a fost președinte 10 ani. Transformați în liberali sadea, plini de pizmă, urmașii săi se străduiesc din răsputeri să-l întreacă în matrapazlâcuri. „Teribilism şi orgii golăneşti! Asta e eticheta guvernului Cîţu, a tătucului schior biciclist, care, fără demnitate, drept urmare, fără succes, a voit să se preamărească, sacrificînd naţiunea română, « pas cu pas »”.

Obediența
Prin străduința politicienilor noștri suntem o țară de mâna a doua. Cei care ne conduc se comportă umilitor în relațiile cu reprezentanții acelor state cu care ar trebui să tratăm de la egal la egal prin tratatele la care suntem parte. Spre rușinea noastră, am ajuns să fim conduși de ambasadorii străini acreditați la București. Ba chiar să le dăm raportul și să cerem permisiunea pentru elaborarea unor legi de interes intern. Ne ploconim fiecărui trepăduș al U.E. sau al Americii în treacăt prin Carpați. Iar ei, ne judecă și ne privesc ca pe niște slugi.
Cel care ar trebui să lupte din răsputeri pentru o Românie demnă, președintele țării, este lipsit de coloană vertebrală. Ne amintim cu rușine cum de la întâlnirea cu președintele Americii domnul Iohannis nu s-a întors cu eliminarea vizelor pentru români și nici cu contracte de miliarde pentru firmele românești. El a venit mândru, purtând în geantă șepcuța dăruită în bătaie de joc de cel mai puternic om al lumii. După cum constata Maria Diana Popescu: „Pentru acest erou al nenorocirilor, România se reduce la gaşca de interese din jurul său şi la porţile străine cărora li se înclină şi închină […] Poporul e pe cont propriu!”.
Din crasă slugărnicie, aleșii noștri copiază legi străine și ne obligă să le aplicăm fie că ni se potrivesc fie că nu. La fel ca acum un secol și jumătate, nu suntem în stare să stăm demni în fața străinătății, să ne impunem interesele și să nu ne plecăm, slugarnici, în fața lor. Ca să vedem cât de mult ne-a întors în timp obediența celor care ne conduc, să-l mai citim încă o dată pe Eminescu vorbind despre domnul „X”, un personaj care ar putea, în orice clipă, să poarte numele unui politician de azi:  „Dar împrejurările nefiind normale d. « X » nu învaţă nimic, ci face politică. Drepturile imprescriptibile, libertatea alegerilor, responsabilitatea ministerială, suveranitatea poporului sunt cuvinte care se-nvaţă pe de rost într-un sfert de ceas şi care-l ridică pe om la noi în ţară, făcând de prisos orice munca intelectuală. […] Întorşi din străinătate, ei nu şi-au dat silinţa să-nveţe legile şi datinile pământului, să codifice obiceiurile naţiei româneşti, ci au introdus pur si simplu codicele pe care le învăţaseră la Paris, ca si când poporul românesc a fost în trecut un popor de vite, fără legi, fără obiceiuri, fără nimic, şi trebuia să i s-aducă toate celea de-a gata din cea mai renumită fabrica”.

Cum ne văd alții
Vi-l amintiți pe vătaful Frans? Pe Frans Timmermans (Franciscus Cornelis Gerardus Maria Timmermans), olandezul grăsan care venea în România ca pe moșia lui și arunca cu ordine în stânga și în dreapta, socotindu-se mai presus de Parlament, de Guvern și de Justiție?
El este, încă din 2014, vice-președinte al Comisiei Europene. Din această postură, în spiritul egalității de șanse ale tuturor statelor membre și al respectului de care trebuie să se bucure fiecare stat al Uniunii, el are căderea să-și prezinte public părerea despre noi.
Părere care explică întrutotul comportamentul său în România: „Problema României este tipică pentru țările din Africa și Asia care, deși sunt pline de resurse naturale, se zbat în sărăcie din cauza prostiei și hoției care colcăie în aceste țări. Resursa umană ajunsă în fruntea țării e de o calitate atât de jalnică încât reprezentanții ei, după ce că sunt hoți, sunt atât de proști încât își închipuie că pot păcăli pe toată lumea, deși ei nu sunt capabili să comunice nici măcar în limba maternă”.
Punct!

Autor: Teo Palade
Sursa: art-emis.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us