Odată cu atingerea incidenței de 6 îmbolnăviri, la mia de locuitori, la Brașov devine obligatoriu purtarea măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise
Având în vedere că la nivelul municipiului Brașov incidența cumulată înregistrată astăzi, 7 octombrie, este de 6,01/1.000 de locuitori, și adresa Instituției Prefectului cu privire la măsurile obligatorii pe care Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au obligația să le ia la atingerea acestui prag, începând de astăzi, 7 octombrie, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise. Sunt exceptate de la obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice deschise persoanele care desfăşoară activităţi, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.
Această măsură se aplică în conformitate cu prevederile Ordinului comun nr.2024/147/05.10.2021, al ministrului Sănătăţii, interimar, şi al ministrului Afacerilor Interne pentru completarea Ordinului ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne nr. 874/81/2020, privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul Sars-Cov-2 pe durata stării de alertă.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va fi convocat vineri, 8 octombrie, pentru a dispune celelalte măsuri care se aplică în cazul în care incidența cumulată depășește 6 cazuri/1.000 de locuitori.
D.D.