Sunt în plină desfășurare procedurile de achiziție a serviciilor de navigație aeriană, pentru Aeroportul Internațional Brașov
Consiliul Județean Brașov desfăşoară procedurile de achiziție a serviciilor de navigație aeriană pentru Aeroportul Internațional Brașov, pe două componente distincte: proiectarea procedurilor de zbor instrumentale și a spațiului aerian, respectiv realizarea infrastructurii fizice şi dotarea acesteia cu echipamente specifice.
Pentru componenta care vizează procedurile de zbor instrumentale și spațiul aerian, la termenul de depunere a ofertelor stabilit în data de 27 septembrie a existat o singură firmă ofertantă, Regional Air Suport, iar în prezent, documentația este în etapa de evaluare tehnică. Valoarea totală estimată a acestei achiziţii este de 1.127.688,40 lei fără TVA, potrivit devizului general din cadrul studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Asigurarea serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav”.
Această sumă include proiectarea procedurilor de zbor instrumentale şi a spaţiului aerian – 983.201,03 lei fără TVA; codarea procedurilor conform Sistemului de Management al Zborului (Flight Management System FMS) – 64.487,37 lei fără TVA; elaborarea hărţii de zgomot – 80.000 lei fără TVA.
Cea de-a doua componentă a serviciilor de navigaţie aeriană vizează realizarea infrastructurii fizice şi dotarea acesteia cu echipamente specifice.
Procedurile de achiziţie au avut stabilită data-limită de ofertare în 14 octombrie, iar singurul participant înscris este asocierea UTI Construction and Facility Management (lider) – BOG’ART.
Asocierea propune şapte subcontractanţi şi terţi: Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii, Electroproiect, Smart Integrated Solutions SRL, Popp & Asociaţii, Thales Italia S.P.A., Saab Digital Air Traffic Solutions AB şi Specialne Systemy a Software A.S.
Obiectul procedurii îl constituie achiziţionarea echipamentelor necesare asigurării serviciilor de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov prin dezvoltarea infrastructurii fizice specifice.
Astfel, va fi implementată soluţia de turn de control virtual şi vor fi achiziționate şi instalate echipamentele de comunicaţie, navigaţie, supraveghere şi meteo în cadrul Aeroportului.
Totodată, achiziţia include proiectarea și execuţia clădirii de contingenţă, inclusiv inel/reţea de fibră optică, inel/reţea de alimentare echipamente şi lucrări de infrastructură pentru amplasarea echipamentelor în teren, conform studiului de fezabilitate.
Valoarea totală estimată a acestei achiziţii este de 60.175.091,40 lei fără TVA.
Conform devizului general aprobat de autoritatea contractantă, cheltuielile pentru investiţia de bază sunt estimate la 57.987.654,34 lei fără TVA, defalcate astfel: clădirea de contingenţă pentru asigurarea serviciilor de navigaţie înseamnă 14.619.738,26 lei fără TVA, iar sistemele de navigatie şi sistemele conexe sistemelor de navigaţie sunt estimate la 43.367.916,08 lei fără TVA.
Organizarea de şantier ajunge la valoarea estimată de 831.385,15 lei fără TVA, iar alte cheltuieli cuprinse în devizul general sunt: amenajarea terenului (65.174,80 lei fără TVA); asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii (462.464,11 lei fără TVA); certificarea performanţei energetice şi auditul energetic al clădirilor (6.350 lei fără TVA); obţinerea avizului PSI (25.063 lei fără TVA); documentaţii tehnice pentru obţinere avize (25.000 lei fără TVA); verificarea tehnică de calitate a proiectului şi a detaliilor de execuţie (32.500 lei fără TVA); proiect tehnic şi detalii de execuţie pentru clădire contingentă, sisteme de navigaţie şi sisteme conexe sistemelor de navigaţie (650.000 lei fără TVA); asistenţa tehnică a proiectantului pe perioada de execuţie (89.500 lei fără TVA).
„Intrăm în linie dreaptă cu procedurile privind asigurarea serviciilor de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov şi acest lucru este foarte îmbucurător. Îi avem alături de noi pe specialiştii de la ROMATSA, care în baza acordului tripartit pe care l-am semnat în luna iulie a acestui an ne acordă asistenţa tehnică în evaluarea ofertei depuse pe prima procedură, urmând să participe cu expertiza lor şi la cea de-a doua procedură. Este de remarcat faptul că am mai lucrat cu asocierea UTI – BOG’ART în condiţii foarte bune, iar subcontractanţii asocierii sunt firme recunoscute pe plan mondial ca lideri în furnizarea de tehnologie. Bunăoară, firma care furnizează soluţia de turn virtual a implementat pentru prima oară un remote tower în 2014”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
D.D.
În primul rând să cumpere o manivelă