„Aruncați trădătorii de Neam și de Țară la coșul de gunoi al istoriei!”
Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” Biblia (Ioan 8, 32)
Sunt unii „care luptă împotriva pandemiei”. Ăștia sunt ăia de-și zic autorități! Cuvântul ăsta, alături de „oamenii legii” sunt cele două expresii nou apărute în vocabularul oficial.
Autoritățile sunt noii teroriștii, ajunși la ciolan in urma unui „Enter” dat de unii care sunt stăpâni peste tot ce înseamnă România de 32 de ani. Sunt cei pe care puțină lume îi știe și foarte puțină lume a auzit de ei. Ei sunt Puterea din spatele „puterii”. Cu conecții externe, cu legături infracționale transfrontaliere, cu interese ascunse, cu dorința patologică de putere și control. In vremuri apuse, acestei activități i se spunea „securitate națională” (pe atunci o avem – n.r.)
Ei sunt ăia care vă fac pe voi proști, inculți, nespălați, imbecili, ăia de vă vor morți pe toți!
Sub cele două cuvinte, jocurile se făceau cel mai bine! Ei sunt ăia care au livrat noii securici de-i vedeți azi, dând din gură pe la haznalele tv, lucrătorii haznalelor, așa-zișii sociologi, lideri de opinie, stăpânii spitalelor, clinicilor private, energiei, băncilor etc. Ăia de vă fac pe voi proști, inculți, nespălați, imbecili. Ăia de vă vor morți pe toți!
„Oamenii legii” sunt toți cei care fac orice în afară de faptul de a apăra Legea! Sunt adevărate Carteluri cu insigne, numere și legitimații de „lucrători ai statului”, începând de la un milițian din intersecție, până la trupele de asalt, jandarmi, procurori, servicii și ce mai doriți! Pe scurt, organele de represiune folosite de „autorități” împotriva poporului.
Ultimele bastioane
Despre Armată nu mai vorbim, pentru că ea nu mai există! În sânul ei, au rămas niste oameni care au un singur stăpân: N.A.T.O.! Nu are nici o legătură cu țara! Rămâne în discuție doar B.O.R.! De partea cui joacă, pentru cine face „cărțile”, pentru cine este scut? Este ultimul bastion care încă nu și-a spus ultimul cuvânt, deși tace de cele mai multe ori. Tăcerea B.O.R., are două variante: „tace și face”, sau doar tace! Cu excepția câtorva voci, nu avem decât tăcere inexplicabilă, greu de acceptat. Biserica ca și instituție, nu înseamnă Credință! Deși acestea două sunt unite printr-o Taină. Taină ce a ținut acest popor în hotare de peste 2000 de ani! Au renunțat la Taină? E greu de apreciat. Cei care folosesc sintagma de „luptă” împotriva a ceva, nu fac decât să aducă și mai multe conflicte, și mai multă dezbinare, și mai multă sărăcie, durere, crimă, haos! Voi, împotriva la ce luptați? Împotriva legilor, a autorităților, a tiraniei, a dictaturii medicale naziste? Eroarea e fundamentală!
A face ceva, înseamnă să fii demn, să înțelegi că ești un om liber!
De ce nu privim lucrurile altfel? Să fiți pentru apărarea vieții, a identității naționale, a libertăților fundamentale, a uniunii naționale. Tăcând și făcând!
Când știți că legea e călcată în picioare, ce respectați?
Când știți că oamenii sunt realmente asasinați in lagărele lor de exterminare, de ce nu cereți socoteală, când vi se îngrădesc drepturile ilegal, de ce tăceți și executați că niște drogați tot ce vi se impune?
A face ceva, nu înseamnă să faci război.
A face ceva, înseamnă să fii demn, să gândești, să analizezi, să tragi concluzii! Să înțelegi că ești un om liber, că tu îi plătești pe toți ăia din prima și a doua grupare mafiotă!
Înseamnă să închizi naibii televizorul ăla și să-ți ștergi partea dorsală cu ce spun habarniștii vânduți pe la latrinele tv! Înseamnă să refuzi sa devii slugă, să devii sclavul unui sistem mafiot, înseamnă să te ridici tăcând, împotriva a tot ceea ce înseamnă dictatură!
Înseamnă să fii Român și nu Globalist!
Înseamnă să fii drept, nu răzvrătit, înseamnă să-ți respecți Constituția pe care ăștia tropăie cu ghetele pline de noroi! Înseamnă să nu le mai dai niciun vot! Niciodată! Cât sunt ei la putere. Și nici un ban!
Găsiți verigă slabă a lanțului și rupeți-o!
Puterea e la voi! Voi doar ați renunțat la ea. Sunteți … milioane!
Știți ce înseamnă puterea fiecăruia adunată? Înseamnă Libertatea voastră, Viața voastră, Viitorul vostru și al copiilor voștri! Înseamnă doar un pas! Pasul de a rupe lanțul cu care vă țin ei legați.
Orice lanț este atât de puternic, cât este cea mai slabă verigă a sa! Găsiți verigă slabă și rupeți-o! Simplitatea gestului, vă va duce exact la ceea ce ați renuntat din proprie voință! Voi, nu ei! Libertatea!
Aruncați trădătorii de Neam și de Țară la coșul de gunoi al istoriei!
Și aruncați pe cei descriși mai sus, acolo unde merită să fie: la coșul de gunoi al istoriei, pe lista trădătorilor de Neam și de Țară! Pentru că ei sunt inamicii voștri! Și nu vă lăsați târâți in jocul macabru făcut de ei! Nu vă luptați voi între voi! Dacă continuați să faceți asta, totul este pierdut!
Asta vor ei! Voi ce vreți?
Alegeți Adevărul! Numai el va poate Elibera!
Autor: Zoe Dantes
Sursa: art-emis.ro
Însă e perfect adevărată, mai ales azi!
Auziti ,D.na Artemis: Chestia asta cu…
Aruncați trădătorii de Neam și de Țară la coșul de gunoi al istoriei!
a rams acceasi de pe vremea lui Lenin.