Mobbingul, una dintre principalele cauze ale demotivarii la locul de munca (III)
Dupa demotivarea determinata de mobbing urmeaza a fi luate masuri de catre angajator. Cel care este supus mobbingului incepe sa aiba probleme: nu se concentreaza indeajuns, greseste adesea si este tentat sa-si ia cat mai multe zile de concediu medical. Superiorul, chiar daca pana in acest moment a avut o atitudine de neutralitate, este acum nevoit sa reactioneze. El va sesiza greselile repetate ale angajatului si il va atentiona privind performantele scazute. Altceva nu poate fi facut.
Din pacate, mobbingul nu poate fi rezolvat prin reglementari. Nu exista nici legi, nici regulamente interne, care sa poata fi aplicate drept solutie la un astfel de fenomen. Raporturile dintre angajator si angajat se rezuma la niste simple raporturi de munca, in care angajatul trebuie sa satisfaca intocmai cerintele angajatorului, cu respectarea cadrului legal general. In aceste conditii nu exista alta cale de actiune din partea superiorului, decat sanctionarea neindeplinirii sarcinilor, indiferent de cauza care a provocat aceasta situatie.
Urmatoarea faza pentru “tinta” este interpretarea masurilor luate impotriva sa drept esec in procesul de munca si insusirea acestui esec. Cei care pana acum nu au realizat ce se intampla, isi dau seama ca ceva este in neregula cu “tinta”. Strigatul sau nepuncios de ajutor, se aude peste tot, facandu-l un caz aparete, despre care toata lumea comenteaza. In acest moment tinta devine indezirabila la locul de munca.
Nici detasarea la un alt compartiment nu este o solutie. Noii colegi sunt deja avertizati ca au de-a face cu o persoana neadaptata, cu care se colaboreaza greu si despre care deja au auzit multe povesti de la cei din compartimentul unde a lucrat anterior persoana.
Raportul de munca inceteaza fortat
Cazurile severe de mobbing se termina aproape intotdeauna cu incheierea vietii profesionale. “Victima” ori demisioneaza, nemaiputand face fata, ori este data afara de catre superiori. Altii, sub presiune, consimt la o anumita cale de rezolvare a conflictului, dar cazurile sunt mai rare.
O parte dintre cei afectati de acest fenomen se imbolnavesc psihic, ajungand sa fie pensionati pe caz de boala.
O revenire in viata profesionala este cu greu posibila, intrucat cei in cauza sunt atat de afectati fizic si psihic, incat nu mai sunt in stare sa-si indeplineasca sarcinile profesioanle, nemaiputand fi angajati.
De asemenea, cand o persoana cu o situatie neclara se prezinta la un loc de munca, cei de la “Personal” se intereseaza la vechiul loc de munca despre cauza plecarii. Nimeni nu-si doreste o persoana cu probleme, indiferent de natura acestora.
Traducere si adaptare dupa www.dgb.de
(Va urma)