LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim
Tainele donei Isabel – Jean-Daniel Baltassat
Suntem in Franta inceputului de secol XV; ducele Philippe de Bourgogne este adevaratul suveran al teritoriului mostenit de la familie, pe care il conduce cu putere de monarh absolut. Ne despart inca doua sute de ani de cea mai nesatioasa si obraznica formulare a? puterii din istorie, dar avem toate semnele ca celebra propozitie „Statul sunt eu” a Regelui Soare si-a localizat stramosul. Ducele Philippe nu indrazneste sa se substituie statului, dar se conduce dupa un principiu la fel de ingamfat: „Mai intai Dumnezeu si apoi eu”; creatia zamislita de Cel de Sus are un singur scop: sa-i serveasca poftele. Servitutea asta se verifica cel mai bine in iatacul nobiliar; cel mai frumoase femei din Orleans au trecut pe-aici si s-au lasat explorate de simturile incinse ale ducelui. Intr-o asemenea ipostaza il surprinde prima scena a cartii: „Philippe, duce de Bourgogne, conte de Flandra, regent al Olandei, Zeelandei si Brabantului, senior de Artois, de Nivernais si de Franche-Comte, respira cu nesat Lana de Aur a doamnei de Crombbrughe”.
Desi curtezanele, vaduvele bogate si simplele muierusti de placeri roiesc in jurul barbatului viril, impertinent si tantos, nu sexul frumos este personajul principal al acestui savuros roman. Nici macar dona Isabel, infanta de Portugalia, cu care ducele planuieste un mariaj politic, care sa-i asigure corabiile lusitane in lupta permanenta impotriva englezilor. Titlul original al cartii este „Le valet de peinture”, un soi de pictor de curte, si tocmai in jurul acestui personaj misterios si talentat se invaluie seducator intriga cartii. Nimeni altul decat genialul pictor flamand Jan Van Eyck, insarcinat de duce cu confectionare celei mai mari si mai indraznete Mappa Mundi ce s-a vazut vreodata la curtea unui nobil. Deocamdata, harta lumii rotunde ii este sugerata ducelui doar de fesele bombate ale doamnei de Crombbrughe, pe care le exploreaza cu aceeasi patima cu care ar cerceta lumea.
Exista, totusi, un mic neajuns in planurile ducale de casatorie: infanta lusitana e virgina, la cei treizeci de ani ai sai. „Prea mult pentru o femeie”, conchide Philippe si se hotaraste sa descopere secretul acestei feciorii neobisnuite inainte de a-si pune pirostriile. Petitorul si spionul sau la curtea portugheza va fi artistul Jan, care va face niste descoperiri rascolitoare despre sine privind sub fustele viitoarei mirese.
Lupta cu ingerul – Jean-Paul Kauffmann
Scena in care Iacob, inainte ca numele sa-i fie preschimbat in Israel si sa puna temeliile poporului evreu, impreuna cu cele doua neveste, cele doua slujnice, cei unsprezece copii si tot calabalacul, se pregateste sa treaca vadul Iabocului, este binecunoscuta lumii crestine. La fel si lupta cu necunoscutul care a urmat si care i-a adus lui Iacob victoria, dar si o rana la incheietura coapsei, arsura in carne a pacatului originar. Mult mai bine le cunoaste insa autorul, un pasionat cercetator al Bibliei, genul caruia orele lungi si plicticoase de catehism din internate n-au reusit sa-i stearga pasiunea pentru partea de Scriptura de dinaintea Evangheliei dupa Matei, cu care incepea Noul Testament.
Sexualitatea si erotismul i-au fost dezvaluite autorului de Biblie; Vechiul Testament este, dupa cum marturiseste, „arhiplin de povesti despre tavaliri amoroase, dezvirginari, onanism, violuri, incesturi”. Ideii ca Biblia are o putere inspaimantatoare, care te invita s-o descoperi, i s-a alaturat intuitia ca toate naratiunile acestea au un inteles ascuns, ce trebuie scos la lumina.
Descifrarea zonelor obscure din Scripturi incepe, si se incheie, de altfel, cu celebra fresca
„Lupta cu ingerul” a pictorului francez Eugene Delacroix, ce decoreaza unul din peretii bisericii pariziene Saint-Sulpice. Un adevarat testament spiritual al artistului ce era insarcinat in 1849 de catre Ministerul de Interne cu executarea picturilor murale. Firele misterului se deapana prin muzee, sate minuscule, un castel, o padure de stejari, un teren de golf, ateliere de artisti si birouri de critici de arta, adunate ghem in Jurnalul lui Delacroix, pe care autorul il citeste printre randuri.
Vifor Rotar
