Ambasadorul SUA la Bucuresti critica situatia politica din Romania
Tensiunile politice din Romania ii deranjeaza si pe oficialii straini. Problemele politice inregistrate in Romania ar putea influenta deciziile unor companii privind realizarea, la momentul actual, a unor investitii pe piata locala, a declarat ambasadorul SUA la Bucuresti Nicholas F. Taubman, intr-un discurs la Camera de Comert Americana din Romania (AmCham).
„Trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca tulburarile politice recente au creat nesiguranta, in afara granitelor, referitoare la faptul ca Romania este locul potrivit, in prezent, pentru a profita de oportunitatile de investitii”, a afirmat Taubman.
Incetinirea reformelor ar transmite un semnal negativ partenerilor Romaniei, in conditiile in care asteptarile au crescut, dupa aderarea statului la UE. „Persoanele din sectorul privat si oficialii guvernamentali au multe intrebari referitoare la Romania, incercand sa inteleaga incotro se indreapta statul. Stiu cu siguranta ca este foarte important ca Romania sa inregistreze, in continuare, progrese in sectoarele cheie, precum reforma justitiei si combaterea coruptiei”, a precizat oficialul american.
Romania ofera oportunitati importante in domeniul afacerilor, dupa sapte ani consecutivi de crestere economica, iar statul poate face fata provocarilor determinate de statutul de membru al blocului comunitar, a adaugat Taubman. „Vrem ca mai multe companii americane sa vina si sa aiba o contributie la dezvoltarea Romaniei”, a mai spus ambasadorul SUA, precizand ca este nevoie de crearea unui climat investitional pozitiv.
Printre firmele americane care si-au extins recent activitatile din Romania se numara Microsoft, care a deschis un centru de suport tehnic pentru Europa, compania aeriana Delta, care va lansa, in iunie, un zbor direct Bucuresti – New York si Starbucks, care va deschide o cafenea in Bucuresti, a mai spus oficialul SUA.
?