Biloxi Blues sau …Cum sa-ti pierzi virginitatea in armata
Luni, 26 martie, scena brasoveana a gazduit spectacolul „Biloxi Blues” al Teatrului de Comedie Bucuresti, dupa piesa dramaturgului american Neil Simon, poreclit „regele comediei” pe Broadway. „Biloxi Blues” este ce-a de-a doua parte a „Trilogiei lui Eugene” – din care prima a fost tradusa si montata tot in Capitala sub numele „A fost odata in Brooklin”, iar cea de-a treia – „Broadway Bound” va fi pusa probabil in scena de aceeasi Iarina Demian, semnatara regiei primelor doua. Cele trei mari secvente temporale in cuprinsul carora se inscriu adolescenta junelui Eugene Morris Jerome – personajul principal – urmata de experienta serviciului militar si afirmarea ca dramaturg la maturitate sunt o proiectare a etapelor parcurse in viata de insusi Neil Simon, creditat drept posesorul celui mai bun umor din dramaturgia americana. Chirila s-a intors barbat Regizoarea Iarina Demian si fiul sau Tudor Chirila, vocalul si co-autor al versurilor trupei Vama (fosta Vama Veche), nu sunt, deci, la prima intalnire cu textul lui Simon. Iar Chirila nu este la cea dintai performanta scenica in tinuta cazona; primul rock opera romanesc „Am sa ma intorc barbat”, un musical devastator pe tema incorporarii si a cosmarului de dupa, il gasea in uniforma Plutonierului, o bestie degenerata de prea multul timp petrecut in cazarma. Cu aceeasi ocazie, versatilul cantautor-actor juca in paralel rolul recrutului sinucigas, infrant de duritatea vietii in bocanci. Bruta si copilul – doua masti pe care Chirila si le pune simultan pe figura in „Biloxi Blues”, umanizand personajul sergentului Toomey care, in versiunea dramaturgului Simon, era doar un gradat descreierat. Un pact pe care regizoarea si actorul si l-au asumat si l-au adus cu curaj sub luminile rampei. Armata ca viata, viata ca armata Biloxi, Mississippi este destinatia unui tren ce cara proaspetii recruti catre tabara de instructie, ultimul lor popas inainte de a fi trimisi pe front. „Europa sau Pacific” – nimeni nu stie cu siguranta, iar incertitudinea este parte din grozavia inclestarii din cel de-al doilea razboi mondial. Razboiul se simte permanent in background, desi se lasa ghicit doar prin flashuri de lumini si suieraturi de explozii. Adevarata lupta se duce, insa, in cazarma; pana sa dea piept cu inamicul, racanii dau el de podea, executand sutele de flotari cu care ii pedepseste sergentul Toomey pentru cel mai neinsemnat gest de nesupunere. Un tratament pe care mai toti barbatii il cunosc, dar a carui subtila si amara semnificatie o patrund doar cativa: aceea ca privatiunile si umilintele nu sunt doar viata in armata, ci si esenta armatei in viata, prag ce trebuie trecut in ciuda sentimentelor adanci si legitime de furie neputincioasa ori de neagra disperare. Moartea, scrisul si virginitatea Umorul cu care creatorul Simon infuzeaza scenele cazone invelesc grotescul in valul deriziunii. Nu doar replicile hazlii pe care si le dau cei sase soldati protejeaza contra barbariei din armata; naratorul – tanarul Eugene Jerome din Brooklyn – este raisonneur-ul ispravilor, intervenind sapiential si comic in desfasurarea actiunii pentru a explica spectatorului ce se intampla pe scena. Paul Ipate, care-l juca pe Simon si-n prima parte a trilogiei, face un rol bun si in „Biloxi Blues” unde-i da viata evreului venit in armata cu trei ganduri: „sa nu mor, sa devin scriitor si sa imi pierd virginitatea”. Toate trei i se vor implini, nu fara peripetii, intarind o data mai mult sugestia ca armata nu e o perioada oarecare din viata, ci poate fi cea determinanta, rastimpul in care se formeaza caracterele puternice sau, dimpotriva, ies la iveala tarele celor slabe. In orice caz, nu e demonizata: „Armata nu e rea – rau e numai razboiul”, suna una din replici. Vifor Rotar (continuarea in numarul de maine)
?
