Muzeul sasesc al Tarii Barsei
La un secol de la fondarea importantului asezamant cultural – Muzeului Sasesc al Tarii Barsei, unul dintre continuatorii activitatii acestuia, Muzeul Judetean de Istorie va lansa la Brasov, pe 8 decembrie, o lucrare importanta pentru istoria muzeisticii.
Lucrarea se intituleaza „Julius Teutsch si Muzeul Sasesc al Tarii Barsei in contextul muzeisticii romanesti si straine de la sfarsitul secolului al XIX-lea si in prima jumatate a secolului al XX-lea“ si apartine Dr. Radu Stefanescu.
Ea completeaza imaginea generala a muzeisticii din Romania prin prezentarea aportului adus de sasii brasoveni in dezvoltarea acestui domeniu si relevarea valorii europene a activitatii acestora.
Cartea se va lansa miercuri, 8 decembrie, de la ora 11.00, la Casa Sfatului din Brasov.
Muzeul sasesc al Tarii Barsei a fost o institutie muzeala particulara, infiintata in 1908 in Brasov, din initiativa a cinci colectionari sasi brasoveni in frunte cu Julius Teutsch. Acesta va fi director al muzeului pana la moartea sa, in 1936. Din 1908 in 1912, institutia a purtat denumirea de Muzeului Asociatiei Colectionarilor Brasoveni.
Sediul muzeului se afla la etajul al doilea al unei case apartinand Parohiei Evanghelice din Brasov, situata intre curtea Johannes Honterus si strada Hans Benkner. Patrimoniul initial a fost alcatuit din donatii oferite de Julius Teutsch (material arheologic preistoric, o colectie etnografica si una de carti), Franz Podek (la sectia de stiinte naturale), Friedrich Deubel (material zoologic), Julius Römer (material botanic), Gustav Treiber (monumente si constructii) si Edward Lehman (o colectie numismatica). Alti sustinatori ai muzeului au fost Erich Jekelius, Julius von Roll si Emil Bömches. Prin activitatea colectionarilor care au infiintat muzeul, Brasovul acelor vremuri a devenit un centru al cercetarilor in domeniul preistoriei, cu renume si peste hotare.
Muzeul a fost desfiintat la finalul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Ceea ce a mai putut fi salvat din colectiile sale a intrat in patrimoniul Muzeului Regional Brasov, intemeiat in 1950.