SERVIETA CU BUTONUL ROSU DE LA KREMLIN
Țările care posedă arme nucleare au trebuit să elaboreze și sisteme de siguranță privind eventuala lor utilizare. Astfel, președintele SUA poartă tot timpul după el o servietă numită „mingea de fotbal” care îi permite să dispună lansarea unui atac nuclear, indiferent de locul în care s-ar afla.
Un sistem similar are și Rusia, procedura fiind stabilită încă din vremea Uniunii Sovietice. Sistemul a fost implementat în forma finală pe vremea când URSS era condusă de Iuri Andropov, iar primul secretar general al Partidului Comunist al URSS care a primit o „servietă nucleară” a fost Mihai Gorbaciov în 1985.
Deși în imaginația populară s-a creat mitul unui „buton roșu” care, odată apăsat, ar provoca un atac nuclear, procedura este mult mai complicată, atât în Rusia, cât și SUA.
Rusia are trei serviete nucleare
Sistemul de comandă și control al Forțelor Strategice Ruse este numit Kazbek, servieta fiind doar un terminal de comunicare cu restul sistemului. În Rusia, există nu mai puțin de trei serviete nucleare: una este a președintelui, a doua a ministerului Apărării, iar ultima se află la șeful Statului Major General.
Într-o lucrare publicată în 2010 (intitulată „Ecuația securității”) de către Igor Arbatov, un expert în domeniul apărării, se arăta că împărțirea celor trei serviete este paradoxală. Potrivit Constituției ruse, când președintele este incapabil să-și exercite atribuțiile, acestea sunt preluate de către prim-ministru.
Totuși, el nu are la dispoziție o servietă. De cealalta parte, ministrul apărării și șeful Statului Major n-au dreptul să autorizeze un atac nuclear fără acordul președintelui. Servietele nucleare rusești, numite Ceghet, după un munte din Kabardino-Balkaria, nu au niciun buton de declanșare. Ele conțin un sistem de autorizare a loviturilor nucleare care este transmis militarilor implicați în lansarea propriu-zisă.
Rusia deține și un al doilea sistem de lansare, intitulat oficial „Perimetr”, dar care informal este numit „Mâna Moartă”. Acesta a fost gândit pentru eventualitatea în care un alt stat atacă primul Rusia cu arme nucleare, iar conducerea politică a acesteia este eliminată după prima lovitură primită. Sistemul este unul puternic automatizat, astfel că este posibilă lansarea rachetelor nucleare chiar și în cazul în care toți liderii politici care ar putea lua o asemenea decizie ar fi uciși după atacul inițial.
Mașinăria rusă a Apocalipsei
Valeri Iarînici, unul dintre autorii acestui sistem care a devenit operațional în 1985, a explicat, într-un interviu pentru Wired, cum funcționează. „Perimetr” poate fi declanșat cu ajutorul uneia dintre cele trei serviete. Înainte să lanseze lovitura nucleară, sistemul verifică dacă mai sunt funcționale căile de comunicație cu „camera de război” de la Statul Major General.
Dacă se dovedește că sunt funcționale, sistemul se oprește automat după un anumit timp, de la 15 minute la o oră, chiar dacă nu există instrucțiuni exprese privind contramandarea contraatacului. În aceste interval, se monitorizează o rețea de senzori care indică activitatea seismică, creșterea radiațiilor și a presiunii aerului ca posibil indiciu al unor explozii nucleare.
În cazul în care există asemenea indicii, iar legătura cu Statul Major poate fi restabilită, sistemul presupune că apocalipsa nucleară este în desfășurare și atunci este permisă lansarea efectivă de către orice persoană care comandă sistemul de lansare, fără să mai aibă nevoie de autorizarea venită de la servietele Ceghet.
Teoretic, rachetele cu încărcătură nucleară ar putea fi lansate atunci și de către un tânăr ofițer abia ieșit de pe băncile academiei militare, aflat în buncărul în care se află Kazbek.
Practic, Rusia ar putea riposta nuclear chiar și după ce a fost distrusă complet. Oficial, Rusia nu a recunoscut niciodată existența sistemului Perimetr.
Statele Unite au un mecanism similar pentru cazul în care suferă o lovitură nucleară, însă sistemul este mai puțin automatizat pentru a preveni o defecțiune tehnică ce ar putea avea consecințe catastrofale. Sursa: Fanariotul
