Sezonul demolarilor

Sezonul demolarilor

0 238

Demolarile constructiilor neautorizate din Brasov vor continua si in acest an intr-un ritm sustinut. De asta ne asigura inspectorii Serviciului de Urbanism si Disciplina in Constructii din cadrul Primariei Brasov. Inspectorii respectivi au constatat de-a lungul celor aproape patru luni din acest an ca sunt zeci de cetateni care nu respecta prevederile autorizatiilor primite sau depasesc cu mult granitele suprafetelor pentru care au aprobare. La aceste situatii se adauga si cele privind modificarile in apartamenetele de bloc, demersuri care afecteaza structura de rezistenta a imobilelor. 16 sanctiuni au fost date de Primarie numai in primele trei luni ale acestui an, la acestea adaugandu-se alte actiuni de desfiintare a unor constructii ilegale, iar inspectorii Primariei au intocmit peste 30 de dosare de demolare, spune purtatorul de cuvant al Primariei Brasov, Sorin Toarcea.


Desi anul trecut au fost demolate numeroase constructii improvizate, reprezentantii municipalitatii sustin ca mai sunt numeroase zone unde exista garaje, cotete, cocioabe si chioscuri abandonate, care trebuie daramate. Cele mai multe constructii neautorizate se afla in cartierele Bartolomeu, Timis-Triaj, Noua si Astra, unde de cateva luni se fac demolari. Cea mai mare sanctiune emisa in acest an de reprezentantii Serviciului de Urbanism si Disciplina in Constructii este in suma de 6.000 de lei pentru executarea fara a avea autorizatie, a unei fundatii de beton. In plus, au fost amendate si realizarea de garaje fara a detine actele necesare sau a unor imprejmuiri. La bugetul muncipiului s-au incasat pana in prezent, doar din amenzile emise pentru nerespectarea legislatiei privind edificarea de constructii, fonduri in valoare de 39.000 de lei. In majoritatea cazurilor este vorba despre constructii fara autorizatie, unele realizate chiar si pe domeniul public.


Anul trecut cele mai multe actiuni s-au desfasurat in cartierul Bartolomeu, unde s-au dezafectat cotetele unor brasoveni si cocioabele unor familii de rromi care se aciuasera pe strada Lanurilor si pe strada Carierei. Tot in 2006, municipalitatea a emis si cea mai mare amenda posibila, respectiv 100.000 de lei, pentru o firma din Dolj, care nu a respectat nivelul de constructie impus de Primaria Brasov si care a edificat o constructie de tip club in spatele Complexului „Favorit”.


M.O.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.