Se schimbă ordinea mondială – Boris Johnson și Joe Biden ‘umiliți‘ de...

Se schimbă ordinea mondială – Boris Johnson și Joe Biden ‘umiliți‘ de Arabia Saudită

0 250

Ordinea mondială se schimbă chiar sub ochii noștri, iar SUA și Europa par a fi scoase din joc de China, noul mare jucător de pe scena mondială și noua țară preferată a marilor exportatori de petrol.
În urmă cu câteva zile, președintele SUA, Joe Biden, a dorit să poarte discuții cu oficialii din Arabia Saudită, dar aceștia au refuzat să îi răspundă la telefon. Joe Biden dorea să negocieze o creștere a producției de petrol, însă Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite refuză, asta din cauza deciziei luate în OPEC+, organizație din care face parte și Rusia.
Mizând pe relații mai bune cu Arabia Saudită, premierul Marii Britanii, a mers într-o vizită de două zile în Arabia Saudită, cu scopul de a-i convinge să crească producția de petrol.
La finalul vizitei, Boris Johnson a plecat extrem de supărat din Arabia Saudită, semn că nu s-a ajuns la nicio înțelegere.
„Cred că trebuie să vorbiți cu saudiții (…)
Cred că a existat o înțelegere a necesității de a asigura stabilitatea pe piețele globale de petrol și pe piețele de gaze și necesitatea de a evita creșterile dăunătoare ale prețurilor”, s-a limitat să spună Boris Johnson.

Arabia Saudită ia în calcul să accepte moneda yuan pentru exportul de petrol.
Negocierile între Riad și Beijing au avansat după ce relația saudiților cu Washingtonul s-a deteriorat. China a devenit principalul client al regatului și încearcă de șase ani să convingă Arabia Saudită să-i vândă petrolul în yuani.
Mutarea ar amenința serios dominația mondială a americanilor asupra pieței petroliere și ar lovi în puterea internațională a dolarului, potrivit The Wall Street Journal.
Din 1974, saudiții își vând petrolul exclusiv în dolari, astfel că peste 80% din tranzacțiile mondiale de petrol au ca monedă dolarul. „Petrodolarii” ar suferi o lovitură de proporții dacă nu ar mai deține monopol.
Deși americanii le-au promis saudiților protecție în apărarea regatului de inamicii săi, Arabia Saudită este nemulțumită de lipsa ajutorului SUA în războiul purtat de regat în Yemen, dar și de negocierile Washingtonului cu Iranul în domeniul nuclear. De asemenea, saudiții au fost șocați de retragerea americană din Afganistan.

Pe de altă parte, China cumpără peste 25% din petrolul produs de Arabia Saudită. Dacă această cantitate uriașă de petrol va fi cotată în yuani, atunci moneda chineză va deveni mult mai puternică.
În ultimii ani, China s-a apropiat tot mai mult de regatul saudit. L-a ajutat să-și construiască rachete balistice, au oferit consultanță cu privire la programul nuclear al Riadului, au investit sume considerabile într-un proiect futuristic al prințului Mohammed bin Salman.
Dacă reușește să convingă Arabia Saudită să vândă petrol în yuani, atunci China nu doar că și-ar face moneda mai atractivă pentru comerțul mondial, dar ar deveni și mai puțin vulnerabilă la eventuale sancțiuni financiare americane precum cele impuse Rusiei, notează stiripesurse.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.