Codrin Stefanescu si Mircea Chelaru, out!

Codrin Stefanescu si Mircea Chelaru, out!

0 252

Vrand parca sa distraga atentia de la problemele juridice pe care le are, Dan Voiculescu incearca sa indrepte ochii spre alte evenimente. Asa cum a anuntat, ce-i drept, liderul conservator face curatenie in partid zburatacindu-i pe cei care „destabilizeaza” partidul. Marti au fost exclusi din partid doi conservatori de seama: Codrin Stefanescu si Mircea Chelaru, decizie luata de Biroul Politic al Partidului Conservator.


Decizia in privinta secretarului general adjunct al PC Codrin Stefanescu a fost luata cu 9 voturi „pentru”, un vot „impotriva” si 3 abtineri, iar in cazul vicepreedintelui Mircea Chelaru cu 9 voturi „pentru”, 3 „impotriva” si o abtinere. Codrin Stefanescu a declarat, dupa sedinta, ca nu va contesta decizia care, in opinia sa, ar fi fost impusa de liderul PC Dan Voiculescu. El aprecizat ca decizia era deja luata inca inainte de sedinta Biroului Politic, de catre Dan Voiculescu. Potrivit lui Stefanescu, membrii mai tineri din conducerea PC, Bogdan Ciuca si Codrut Seres, s-au abtinut de la votul privind excluderea sa, iar prim-vicepresedintele partidului Dan Ioan Popescu a votat impotriva.


Potrivit lui Stefanescu, vina acestuia ar fi ca a aparut prea des in presa si la talk show-uri si ca a comunicat in presa anumite mesaje care contravin intereselor partidului. Potrivit lui Stefanescu, aceeasi situatie „tragica” a avut-o si Mircea Chelaru. „Sper ca decizia pe care a luat-o Dan Voiculescu sa nu influenteze si pe alti colegi. Eu i-am sfatuit sa ramana pe loc. Nu cred ca vor mai fi excluderi din partid. Exemplul dat de Dan Voiculescu a dat roade si acest subiect se va incheia”, a declarat Codrin Stefanescu.


?


In schimb, atitudinea lui Mircea Chelaru este alta. Fostul presedinte al PUNR, partid ce a fuzionat cu PC, a declarat ca intentioneaza sa atace in instanta decizia presedintelui conservator, Dan Voiculescu, privind excluderea sa din partid. El a subliniat ca liderii PUNR, reuniti la Bucuresti, au decis convocarea, in termen de aproximativ o luna, la Brasov, a conferintei nationale, unde se va adopta o decizie in privinta PC, in conditiile in care Mircea Chelaru a intrat in randurile conservatorilor prin fuziune cu PUNR, respectiv printr-un protocol aprobat de instanta. La nici o ora de la anuntul excluderii lui Mircea Chelaru din PC, si-au dat demisia filalele din Bistrita, Maramures, Satu Mare, Bucuresti, Brasov, urmand, cel mai probabil „sa recurga la acelasi demers filialele din Sibiu, Alba, Mures si Bihor”, sustine Chelaru.? Demisiile acestor filiale au fost dezmintita ulterior de conducerile lor, inclusiv cea din Brasov.


Chelaru a sustinut ca acuzatiile care i-au fost aduse de catre liderul PC au fost legate de o declaratie critica la adresa PC, „scoasa din context de catre o agentie de presa”, precum si de un articol aparut saptamana trecuta intr-un cotidian central potrivit caruia Mircea Chelaru ”ar vana locul ocupat de Dan Voiculescu”. Mircea Chelaru a negat ambele acuzatii, sustinand ca nu a fost amestecat in publicarea articolului, in timp ce declaratia data agentiei de presa a fost scoasa din context.


?


Maria Calugaru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.