Obiceiuri de primavara: Caloianul
Printre obiceiurile de peste an, folcloristii deosebesc obiceiurile ciclice, care au loc cu regularitate in timpul anumitor perioade ale anului, legate de anumite date calendaristice, si obiceiurile nelegate de date fixe, ci de necesitatile productiei, de desfasurarea muncilor agricole. Dintre aceste obiceiuri, nelegate de date fixe, face parte si Caloianului.
In satele romanesti, in cea de-a treia marti dupa Paste, oamenii ies pe strazi si cheama ploaia. Femeile plamadesc un omulet din lut, botezat Caloianu, pe care il plimba apoi pe ulite intr-o procesiune ale carei origini se pierd in timp. Datina este straveche.
Un obicei stravechi
Misterul orphic al Celui Jertfit se pastreaza in datina romaneasca a Caloianului. Cea mai veche atestare a acestui obicei pare a fi o relatare a scriitorului antic Diodor Sicul: „In Phrygia, intamplandu-se odata sa cada o epidemie asupra oamenilor, iar de alta parte suferind si pamantul de seceta, oamenii consultara oracolul asupra mijloacelor prin care sa indeparteze de la ei aceste calamitati, iar oracolul le raspunse ca sa inmormanteze trupul lui Attys si sa o venereze pe Kybele ca divinitate. Insa, din pricina vechimii, din trupul lui Attys nu mai ramasese nimic, phrygienii au facut imaginea tanarului, pe care apoi, plangand-o, o inmormantara, indeplinind si onorurile funebre potrivite cu soarta lui, si acest obicei ei il tin constant pana in zilele noastre”. Attys era varianta traco-phrygiana a marelui profet Orpheus, ucis de preotesele Soarelui.
O papusa de lut impodobita cu flori
Obiceiul Caloianului este caracteristic indeosebi Munteniei de rasarit (Braila, Buzau, Calarasi, Ialomita). Inca din zori, fetele de la 5-6 ani in sus se aduna la un loc si se impart, dupa varsta, in doua sau mai multe cete. Fiecare ceata isi alege o conducatoare. Apoi fetele fac o papusa de lut, un om mic, pe care il impodobesc cu panglici, carpe colorate si flori, iar pe cap ii pun drept caciula o coaja de ou rosu. In unele sate il imbraca in straie taranesti, cu opincute si caciulita. Papusa se numeste Calian, Caloian, Scaloian sau Bura. In unele zone se face si Scaloita, la fel ca Scaloianul. Fetele pun Caloianul intr-un sicriu mic, bine incleiat – ca sa pluteasca pe apa – sau pe o scandura, il inconjoara cu fel de fel de flori, printre care predomina busuiocul, apoi il ingroapa pe camp, printre semanaturi, prin bozii sau maracini, pe malul vreunei ape ori intr-alt loc ascuns. Inainte de inmormantare, una dintre fete se face preot, alta dascal, a treia duce steagul, adica o trestie cu o batista alba in varf, inaintea popii, si iarasi una sau doua fete duc sicriul ori scandura cu Caloianul. In urma cortegiului vin fetele celelalte, cu lumanari aprinse, bocind.
Un an imbelsugat
Dupa inmormantare, Caloianului i se face pomana, timp in care e bocit din nou: „Iene, Caloiene! Tinerel te-am ingropat, De pomana ca ti-am dat, Apa multa si vin mult, Sa dea Domnul ca un sfant, Apa multa sa ne ude, Sa ne faca poame multe!”.
A treia zi dupa ce l-au inmormantat, fetele se aduna iarasi, se duc la locul unde a fost inhumat, il dezgroapa, bocindu-l iarasi. Apoi il aduc in sat si il arunca intr-o fantana sau se duc si-i dau drumul sicriului pe un rau sau pe un lac, urand ca anul sa fie ploios si plin de belsug. Apoi se aduna toate fetele la o casa si acolo coc o placinta mare, numita ghizmana, ori mai multe placinte si alte bucate. Flacaii aduc vin si lautari, se asaza toti la o masa, mananca si beau din pomana Caloianului. Pe vremuri, in unele sate se faceau doua papusi de lut, numite Tatal Soarelui si Maicuta Ploii. In ziua de Caloian, fetele urzesc tevi pline cu bumbac sau cu lana, furate de la mamele cu copii mici, pentru a da Dumnezeu ploi imbelsugate.?
