Concert caritabil la Bistro de l’Arte

Concert caritabil la Bistro de l’Arte

0 233

Interpretul folk Florin Chilian va sustine un spectacol vineri, 27 aprilie 2007, la Brasov, in cadrul unui concert caritabil sustinut la Bistro de l’Arte. In cadrul spectacolului va fi organizata o licitatie de antichitati si obiecte de arta, avand ca scop strangerea de fonduri pentru ingrijirea pacientilor Hospice „Casa Sperantei”.


?


Scopul evenimentului


Prin „Evening 4 You”, cei de la Hospice si-au propus sa acopere costurile de internare in unitatea Hospice, timp de o saptamana a unui numar de cel putin 10 pacienti adulti si copii. Pentru familiile bolnavilor incurabili aflati in stadii avansate si terminale ingrijirea acestora reprezinta un efort si o solicitare greu de traversat. De aceea internarea si asistarea acestora 24 de ore pe zi, reprezinta pentru familie o mare usurare si un ajutor de neinlocuit.


Sumele provenite din sponsorizari, licitatie si costul intrarii (60 RON/persoana, include consumatia de bun venit) vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si pentru atingerea scopului caritabil al evenimentului.


?


Evenings for Hope


In anul 2006 Hospice ‚Casa Sperantei’ in parteneriat cu Inside Communication a initiat seria de evenimente artistice de caritate „Evenings for Hope” care au avut ca invitati artisti valorosi si apreciati din Romania si din strainatate: Harry Tavitian, Jide Arowolo & Deborah Perolls si SirBlues Vali Racila. „Evenings for Hope 2006” au fost apreciate la o serie intreaga de gale: „Oameni pentru Oameni ” (octombrie 2006), „CSR Bucharest Business Week ” (martie 2007) si „Brasoveanul Anului 2006 ” (martie 2007). Cele trei serate caritabile organizate anul trecut au adus suma de 38.956 RON, suma ce a asigurat necesarul de medicamente timp de o luna pentru asistarea a 250 de pacienti adulti si copii ingrijiti la domiciliu, internati in unitatea spital sau consultati in cabinetul de specialitate, frecventarea in mod gratuit a centrului educational, timp de o luna, de catre 30 de copii cu nevoi speciale care nu mai pot beneficia de alta forma de invatamant ca urmare a afectiunilor de care sufera, ingrijirea gratuita la domiciliu, timp de doua luni, a 107 bolnavi oncologici adulti si 55 de copii cu boli incurabile cu prognostic limitat.


?


Contact


Pentru mai multe informatii si confirmarea participarii puteti contacta:


– Laura Iosub, tel. 0728-130081, Gabriela Tokes 0728-130091, http://www.hospice.ro/ev-blues-harry-tavitian.php


Bistro de l’Arte


Piata Enescu str. 11 Bis.


Tel.: 0268 473 994


www.bistrodelarte.ro


Laura Moise

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.