Se conturează Directiva UE privind instituirea salariului minim european

Se conturează Directiva UE privind instituirea salariului minim european

0 397

Miniştrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord, joi, în cadrul lucrărilor Consiliului EPSCO, asupra salariului minim european, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Astăzi, în cadrul lucrărilor Consiliului EPSCO, miniştrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european.
Personal, cred că unul dintre rolurile noastre principale este acela de a lupta împotriva sărăciei în muncă.
Atunci când vorbim de dezvoltare incluzivă la nivelul Uniunii Europene este clar că avem nevoie de un astfel de instrument. Oamenii sunt întotdeauna pe primul loc”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Vă reamintim că la 7 iunie 2022, președinția Consiliului și negociatorii Parlamentului European au ajuns la un acord politic provizoriu cu privire la proiectul de directivă privind salariile minime adecvate în UE.
Noua lege – odată adoptată – va promova caracterul adecvat al salariilor minime legale și va contribui astfel la asigurarea unor condiții decente de muncă și de trai pentru angajații europeni.

Pentru a realiza acest lucru, UE intenționează să stabilească mai degrabă un cadru pentru salarii minime adecvate în Europa decât un salariu minim european comun.
Această directivă privind salariul minim nu își propune să aplice o soluție universală. Dimpotrivă, ține seama de tradiții și de puncte de plecare diferite și consolidează rolul partenerilor sociali și al negocierii colective. (V.T.)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.