Creditul pe mai multe generatii, in curand o realitate

Creditul pe mai multe generatii, in curand o realitate

0 215

Romanii care au umblat pe la diverse banci in dorinta de a afla conditiile necesare pentru contractarea unui credit imobiliar au aflat desigur ce nivel ridicat al salariilor se cere. Momentan, persoanelor care au un salariu sub cel mediu national (de cel minim nici nu mai pomenim!) le este aproape imposibil sa poata accesa un astfel de credit. Lucru care se va schimba in viitor, ne asigura prsedintele Institutului Bancar Roman.


Potrivit acestuia, romanii cu venituri mai mici decat nivelul mediu national isi vor putea permite, in curand, sa ia credite pentru locuinte. Pentru ca pe piata romaneasca vor aparea creditele pe mai multe generatii. Familiile cu venituri mici, daca isi doresc o casa, vor lua un imprumut care sa fie rambursat pe parcursul mai multor generatii. Astfel, ultimele rate ale creditului vor putea fi achitate de copiii sau chiar nepotii detinatorului de contract.


Presedintele Institutului Bancar Roman, Petru Rares spune ca acest lucru va fi posibil in foarte scurt timp, iar Banca Nationala ar putea chiar modifica noile norme de creditare. Petru Rares a precizat ca aceasta forma de creditare va aparea ca urmare a evolutiei preturilor in Romania, mai mult decat volumul veniturilor reale.


Acest tip de creditare nu este o ideea unica. Metoda de creditare pe mai multe generatii este folosita si in Marea Britanie. Totusi, primii care au introdus creditul pe mai multe generatii au fost japonezii, in urma cu 20 de ani.


?


?Maria Calugaru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.