Inca un esec pentru democrati: presedintele va putea fi demis mai usor

Inca un esec pentru democrati: presedintele va putea fi demis mai usor

0 261

La a analiza unei a treia sesizari privind Legea referendumului inaintata de democrati, Curtea Constitutionala a mai dat acestora o lovitura: presedintele va putea fi demis cu majoritatea voturilor exprimate la referendum, indiferent daca seful statului a fost ales din primul sau al doilea tur de scrutin.


Democratii au sesizat neconstitutionalitatea articolului 10 modificat al Legii referendumului, initiat de PSD. Articolul vizat este cel privitor la demiterea presedintelui prin votul majoritatii cetatenilor care se prezinta la referendum. In opinia democratilor, modificarea articolului 10 reprezinta o derogare de la articolul 5 care stabileste conditiile de valabilitate ale unui referendum. Conform acestui din urma articol, „referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale”.


Amendamentul la articolul 10, reclamat de PD la Curtea Constitutionala, a fost aprobat in urma cu o luna si jumatate, de Camera Deputatilor.


?


In varianta initiala, legea prevedea ca presedintele poate fi demis doar cu votul a jumatate plus unu din alegatorii inscrisi pe liste. Acum, daca jumatate plus unu din cei care pe 19 mai vor veni la vot vor opta pentru demiterea lui, raian Basescu va fi demis.


?


La aflarea vestii, democratii au spus ca normal si legal ar fi ca aceasta decizie a Curtii Constitutionale sa fie valabila doar pentru viitor si sa nu se aplice si procedurii aflate deja in curs pentru referendumul de pe 19 mai. „Regulile jocului nu se schimba in timpul jocului. Potrivit articolului 115 al Constitutiei, legea dispune pentru viitor”, spune Emil Boc. Cu toate acestea, Boc a recunoscut ca deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si trebuie respectate.


?


Adversarii lui Basescu considera, fara exceptie, ca decizia Curtii se aplica de indata ce va fi publicata in Monitorul Oficial. Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat ca noile prevederi ale Legii referendumului privind demiterea presedintelui produc efecte imediat dupa publicarea in Monitorul Oficial, daca in lege nu se prevede altfel. In aceasta cauza, din moment ce modificarile asupra Legii referendumului nu stabilesc astfel de exceptii, noile prevederi in ceea ce priveste modalitate de demitere a presedintelui vor fi cele aplicabile la referendumul din 19 mai, a adaugat vicepresedintele PSD.


?


?Maria Calugaru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.