Extrasul de carte funciara – aventura secolului
Dar parca cele mai frustrante sederi sunt la coada de Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara Brasov. Cand te asezi la coada acolo nici nu stii ca te asteapta o?incercare grea, ca ti se vor proba rabdarea, smerenia, credinta (ca reusesti totusi sa intri). E ca la poarta raiului!
Pe un hol ingust, inghesuiti ca sardelele, “fraierii” asteapta sa le vina randul. Sigur, veti zice, sunt si scaune, e si automat de cafea! Da, sunt vreo 10 scaune ocupate in permanenta de angajati ai birourilor notariale si agentiilor imobiliare, iar in ce priveste cafeaua, la cati draci iti faci iti sta in gat! In plus nimeni nu se duce acolo sa-si savureze cafeaua de dimineata!
Chiar daca ai bafta sa ai in fata doar vreo 15 persoane, tot nu poti fi asa de sigur ca in trei ore iti vine randul! Daca te pune naiba sa te duci pe la 10,30 – 11 cu gandul ca programul se termina la 12,30 ai luat teapa vietii tale! Stai, ca zici ca n-ai cum sa nu „apuci”! Si nu „apuci”! Gardianul, sau ce-o fi, te avertiezaza pe la 11: nu mai stati ca nu prindeti!
Cum asa? Pai asa: din 4 persoane care preiau cereri una singura se ocupa de „prostii” de la coada. Restul au treaba cu privilegiatii de la birourile notarile care intra in fata cu dosare intregi de cereri. Pana se achita taxa, pana se analizeaza cererea, etc. timpul trece! Iar programul este de fix patru ore. Se poate intampla sa fii langa ghiseu si sa ti se spuna “ne pare rau, programul se inchide automat”.
In aceste conditii, coada se formeaza dis-de-dimineata, primii temerari infruntand frigul in fata institutiei inca de la orele 6.
Stau totusi si ma intreb, de ce nu se prelungeste programul, de ce nu se suplimenteaza personalul si de ce, contra cost, birourile notariale nu au acces la bazele de date, in cazul in care se doreste doar scoaterea unui extras de carte funciara? De ce extrasul n-ar putea fi scos de proprietari, folosind internetul si achitand tot pe aceasta cale taxa? Chiar trebuie sa ne umilim pentru fiece foaie de hartie cu antetul vreunei institutii?
Bianca Sorescu