Tezele unice: notele elevilor, notele profesorilor, notele Ministerului?

Tezele unice: notele elevilor, notele profesorilor, notele Ministerului?

0 280


Dupa ani de zile de incremenire in traditie, cand aproape ca se putea transmite din generatie in generatie know-howul cu privire la modul de desfasurare a examenelor de admitere, a tezelor, a sistemului de notare, asistam la o perioada cat se poate de nelinistita si nefasta. De cativa ani buni, sub numele de reforma a invatamantului, au loc miscari browniene in sistemul de predare si de evaluare a elevilor.


Inventii care mai de care mai fistichii pun la incercare invatamantul romanesc: manualele alternative, cu un continut, adesea extrem de superficial si nereprezentativ, sistemele discriminatorii de admitere in licee si facultati, unde nota de absolvire nu prea si-ar avea rostul, in conditiile in care se stie ca aceasta poate fi marcata de subiectivitate (intr-un an, la un liceu din mediul rural, destul de prost cotat, de la noi din judet, toti elevii au luat 10 la BAC, in timp ce, la nivel de tara, media a fost in jur de 7!!!)sau de anumite incompatibilitati. De ce nota de la educatie fizica, muzica ori geografie sa influenteze nota de admitere a unui elev care doreste sa urmeze un liceu cu profil real?


Si daca aceste schimbari s-ar fixa pentru perioade mai lungi de timp, dand posibilitatea adaptarii sistemului de invatamant la ele ar fi bine. Dar, an de an, unora le vin idei pe care le testeaza pe pielea elevilor si profesorilor. Este cazul tezelor unice, care au bulversat din nou lumea scolii si au scos la iveala catastrofa din invatamant: putin peste 50% dintre elevi au reusit sa ia?nota mai mare de?5 la teza de la matematica.


Cauzele sunt multiple. Niciodata matematica nu a fost o disciplina usor asimilata de toata lumea. Chiar si in perioada in care in scoli se muncea serios erau multi elevi care se descurcau cu greu la aceasta disciplina. Dar parca e prea de tot ca aproape jumatate din copii sa ia sub 5! Stai si te intrebi ale cui sunt notele de 1,2,3 si 4 care au curs garla: ale elevilor, din ce in ce mai dezinteresati de scoala, ale profesorilor,? tot mai dezinteresati si ei, ori ale Ministerului care arunca mereu vreascuri pe un foc ce risca sa faca scrum invatamantul romanesc.


Oricat de suparati am fi pe copii si oricat am incerca sa-i aratam cu degetul, nu putem sa nu remarcam si prostia ce guverneaza invatamantul, prostie acuzata chiar de catre cei mici.


Tezele au fost nerealist concepute, ele fiind gandite ca pentru elevii buni si nu pentru nivelul mediu, asa cum ar fi trebuit in cazul unui subiect unic la nivel national. Chiar si elevii buni, care au obtinut note mari s-au plans de dificlutatea subiectelor. Iata ce spun copiii, in comentariile la articolele privind teza unica la matematica:


“subiectele la matematica au fost mult prea grele s timp de 50 d min normal k elevul nu a rezolvat aproape nimik.e o prostie ceea ce a hotarat ministerul”


?


“eu am luat la teza nota 9,98 dar trebuia sa avem mai mult timp.Abia abia am luat 9,98 dar eu cum sunt tocilar am obtinut ce am vrut.Sper ca la romana sa avem mai mult timp dar oricum si acolo tot 10 voi lua”


?


“in legatura cu tezele unice de la matematica. Eu nu zic ca a fost greu, dar am avut putin timp de rezolvare. Eu am luat nota 8, dar puteam mai mult si nu am avut timp. Sper ca la romana sa fie altfel.”


?


Culmea prostiei este relevata de un comentariu al unui parinte care are copilul elev la un liceu cu predare in limba germana, unde toate notiunile sunt predate in germana, iar copiii au primit subiectele pe romaneste.


“sunt mama unei eleve de clasa a VII-a de la Liceul Johannes Honterus unde se preda matematica in limba germana iar tezele cu subiect unic au fost distribuite in limba romana, desi unii elevi au primit-o in germana. de ce s-a facut diferenta intre copii. Rog mult Inspectoratul Scolar sa verifice aceste cazuri. de aceea sunt notele si mai mici deoarece termenii la geometrie sunt predati in germana iar copii nu au inteles ce li se cere”


Da, imi aduc aminte de o fosta colega, care studiind primii 8 ani la liceul Honterus, mi-a povestit ca la admitere nu a reusit sa faca mare lucru la geometrie, nu a stiut nici ce-i aia “isoscel”.


Ca veni vorba de profesori: covasnenii, care au avut rezultate proaste, acuza lipsa cadrelor didactice calificate, multi dintre profesori plecand la lucru peste hotare.


Pai oameni buni, in conditiile in care profesorul de scoala aproape ca nu-si gaseste un loc in societatea actuala, el fiind un fel de paria la mila politicienilor, ce rezultate vrem sa avem? Multi spun cu cinism ca daca vor bani, profii n-au decat sa se faca instalatori, maturatori, capsunari…si cu capul plecat, chiar se fac. N-a inteles inca nimeni ca daca proful de mate poate sa mature, maturatorul nu poate sa predea matematica? Nu zic ca nu au vina lor si cadrele didactice: nu prea mai gasesti profii de altadata, care faceau ore suplimentare gratuite doar pentru ca elevii lor sa se prezinte bine la admiteri. Erau profesori in clasele carora copiii se bateau sa ajunga: cine facea mate cu x sau y intra sigur la un liceu de elita ori la facultate. Dar nu asta le reprosez, cu lipsa de implicare. Puteau sa faca adrese peste adrese si sa explice ca teza unica este o prostie, ca elevii trebuie evaluati in functie de conditiile concrete din fiecare scoala, clasa, etc., ori macar sa propuna subiecte si sa explice cam la ce nivel sunt elevii lor. Dar toata lumea a tacut si s-a conformat, lasand in urma intrebarea: cine a luat nota patru, elevul, profesorul care l-a pregatit, sau Ministerul?


Bianca Sorescu


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.