Sasii ardeleni: marire si decadere (IV)
Secolul al VII-lea a insemnat o perioada foarte grea pentru Transilvania, care a trebuit sa faca fata numeroaselor valuri de navaliri si revolte: turcii, tatarii, rebelii curuti, ostirele muntene si moldovene, haiducii. Aceste framantari s-au soldat cu foamete, epidemii de ciuma si de holera si au determinat macinarea satelor transilvanene sau chiar disparitia acestora. Multe asezari sasaseti au disparut definitiv.
In 1683, vizirul Kara Mustafa a ajuns cu oastea sa la portile Vienei. Abia cand provincile ereditare ale coroanei au fost direct amenintate de turci, imparatul a cerut sprijin Papei, Venetiei si Poloniei, creand Liga Sfanta si reusind astfel sa elibereze Viena.
In 1686 a fost eliberat orasul Buda, iar un an mai tarziu trupele imperiale si-au facut intrearea in Ardeal.
Cu toate ca Transilvania, denumita acum Mare Principat, avea dreptul la o oarecare viata proprie, importanta ei in spatiul est-european a descrescut in continuu. Concurenta industriei din tarile traditionale austriece, precum si faptul ca Transilvania, situata la marginea monarhiei, era tot mai mult tratata ca sursa de materii prime, au dus la stagnarea comertului si mestesugurilor sasesti, odinioara infloritoare, cu toate ca avansul lor in aceste domenii fata de Ungaria si Romania era inca vadit.
Colonizarea germana a Transilvaniei de Sud
Intre anii 1734-1736 dar si mai tarziu, a avut loc stramultarea fortata a landelerilor din
Tot in aceasta perioada s-au stabilit in Transilvania si crestini evanghelici din Badenul de Sus, majoritatea statornicindu-se in regiunea dintre Orastie si
Astfel, populatia de origine germana a crescut considerabil pe teritoriul Ardealului.
(va urma)
Bianca Sorescu