Datorită conflictului aflat în desfășurare în Ucraina, se pare că ne grăbim cu capul înainte într-un război major, posibil al Treilea Război Mondial, posibil primul (și poate ultimul) război nuclear din lume. Conducerea Ucrainei și susținătorii săi occidentali par a fi hotărâți să lupte până la ultimul om, iar Vladimir Putin, în calitate de Războinic Rece de școală veche, pare la fel de hotărât să continue până la obținerea „victoriei”. Cauza pare fără speranță pentru Ucraina, care nu se poate aștepta în mod rezonabil să prevaleze într-un conflict prelungit cu una dintre cele mai mari armate de pe Pământ. În cel mai bun caz, ei pot sângera Rusia pe o perioadă de luni sau ani, dar numai cu prețul de a-și da sânge masiv. Se pare că Ucraina va fi învinsă în această luptă, indiferent de ce va urma.

În mass-media occidentală, ni se prezintă o poveste remarcabil de simplificată: Putin este un belicist rău care vrea pur și simplu să extindă teritoriul Rusiei; în acest scop, el exploatează evenimentele din Ucraina, desfășurându-și armata aparent pentru a sprijini districtele de limbă rusă Luhansk și Donețk din regiunea Donbass din estul Ucrainei. Dar aceasta este doar acoperirea, spun ei, pentru căutarea lui nebună de a reconstrui imperiul rus. În urmărirea obiectivului său, el este dispus să provoace orice daune materiale și să omoare orice număr de civili. Din fericire, spun mass-media, Putin a fost în mare măsură limitat până acum; curajoșii luptători ucraineni „recuperează” în mod constant pământ, avansul Rusiei a „stat” și, de fapt, Rusia pare să fie în pericol de a pierde.

În consecință, SUA și aliații săi trebuie să facă tot ce pot pentru a „ajuta” și „sprijini” curajoșii ucraineni și liderul lor asediat, dar eroic, Volodymyr Zelensky. Nicio sumă de bani, nici un sortiment de arme mortale, nicio informație militară, nu este prea mult. La fel ca cel de-al Doilea Război Mondial, acest „război” este o luptă necondiționată a Binelui contra Răului; prin urmare, Occidentul, ca model moral al lumii, trebuie să facă un pas înainte, să sufere sacrificii și să se asigure că Binele prevalează.

Evreii ne împing într-un nou război mondial

Și de fapt, sprijinul financiar din partea Statelor Unite este uluitor: de la începutul lunii mai, Congresul a aprobat un ajutor de 13,6 miliarde de dolari, o mare parte pentru sprijin militar direct ucrainean. Și totuși, aceasta ar acoperi costurile doar până în septembrie. Astfel, președintele Biden a cerut recent un pachet suplimentar de 33 miliarde de dolari, care ar include peste 20 miliarde de dolari în ajutor militar și de securitate și, în mod surprinzător, 2,6 miliarde de dolari pentru „desfășurarea trupelor americane în regiune”, pentru a „proteja aliații NATO”. Incredibil, Congresul a răspuns aprobând 40 miliarde de dolari, ducând ajutorul total până acum la 54 miliarde de dolari. În perspectivă, aceasta reprezintă peste 80% din bugetul anual de apărare al Rusiei, de 66 miliarde de dolari. (În schimb, Statele Unite alocă peste 1 trilion de dolari – adică 1.000 miliarde de dolari – anual în cheltuieli militare directe și indirecte.)

În special, un astfel de sprijin și apărare necondiționată a Ucrainei este o viziune practic unanimă în spectrul politic nordamerican și în întreaga Europă. Dreapta și stânga, conservatoare și liberale, clasa muncitoare sau elită bogată, toate sectoarele societății sunt aparent unite în opoziție cu răul Putin. Într-o epocă în care practic nicio problemă nu aduna un sprijin unanim, cauza ucraineană se remarcă ca un exemplu extrem de rar de acord bipartizan, multisectorial. Rarii disidenți – cum ar fi Tucker Carlson de la Fox News și o mână de renegați de la extrema dreapta – sunt atacați în mod obișnuit ca „activiști ruși” sau „instrumentele lui Putin”. Nu există loc pentru dezacord, nu există spațiu pentru dezbateri, nu sunt permise puncte de vedere opuse.

De fapt, totuși, acesta este un alt caz de ceea ce aș putea numi „blestemul unanimității”: atunci când toate părțile din societatea nordamericană sunt unite pe un subiect, orice subiect, atunci trebuie să ne facem griji. Aici, se pare că realitatea este a unui lobby evreiesc puternic, care se străduiește (din nou) în direcția războiului, din motive de profit și răzbunare împotriva unui inamic odiat. Există, într-adevăr, o mână evreiască la lucru aici, una care ne-ar putea conduce într-un alt război mondial și chiar într-un război nuclear – unul care, în cel mai rău caz, ar putea însemna sfârșitul literal al unei mari părți a vieții de pe această planetă. Unanimitatea vine atunci când toate părțile sunt supuse, în diferite moduri, cerințelor Lobby-ului și când publicul a fost indus în eroare și chiar spălat creierul de către o mass-media evreiască coordonată pentru a crea narațiunea standard.

Cel mai bun remediu pentru această situație catastrofală este libertatea de exprimare fără restricții. Lobby-ul știe însă acest lucru și, prin urmare, ia toate măsurile posibile pentru a inhiba libertatea de exprimare. În mod normal, o astfel de luptă curge și revine în funcție de problemă și vremuri; dar acum, situația este îngrozitoare. Acum, mai mult ca niciodată, lipsa libertății de exprimare ar putea fi fatală pentru societatea civilizată.

Context și preparare
Pentru a înțelege pe deplin mâna evreiască în conflictul Rusia-Ucraina, trebuie să trecem în revistă o istorie relevantă. De-a lungul secolelor, au existat bătălii constante asupra pământurilor Ucrainei de astăzi, dominand alternativ polonezi, austro-unguri și ruși. Rusia a preluat controlul asupra majorității Ucrainei la sfârșitul anilor 1700 și a deținut-o mai mult sau mai puțin continuu până la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991; Acesta este motivul pentru care Putin susține că țara este „parte a Rusiei”.
La rândul lor, evreii au experimentat o relație deosebit de tumultoasă cu Rusia, una care a variat de la dezgust și detestare la o ură arzătoare. După cum s-a întâmplat, evreii au migrat în Rusia în secolul al XIX-lea, ajungând în cele din urmă la aproximativ 5 milioane. Ei au fost o forță perturbatoare și agitatoare în interiorul națiunii și, astfel, au câștigat antipatia țarilor Nicolae I (domnia 1825-1855), Alexandru al II-lea (1855-1881, când a fost asasinat de o bandă anarhistă parțial evreiască) și în special Nicolae al II-lea (1894 – 1917) cel din urmă a fost ucis, împreună cu familia sa, de o bandă de bolșevici evrei în 1918.

Deja în 1871, activistul rus Mihail Bakunin se putea referi la evreii ruși drept „o singură sectă exploatatoare, o specie de sugesânge, un parazit colectiv”. Asasinarea lui Alexandru a inițiat o serie de pogromuri care au durat zeci de ani și care au pregătit scena unei urii evreiești persistente față de toate lucrurile rusești.

În scopurile prezente, totuși, putem sări la alegerile prezidențiale din Ucraina din 2004 (observ că Ucraina are și un prim-ministru, dar, spre deosebire de majoritatea țărilor europene, acesta are de obicei puteri limitate). În 2004, s-a rezumat la „cei doi Viktor”: pro-occidentalul V. Iuşcenko şi pro-rusul V. Ianukovici. Prima rundă a fost aproape la egalitate și, astfel, au trecut într-o rundă a doua în care Ianukovici s-a impus cu aproximativ trei puncte procentuale. Dar, pe fondul pretențiilor de fraudare a voturilor, ucrainenii occidentali au inițiat o „Revoluție portocalie” – susținută de Curtea Supremă a Ucrainei – care a anulat acele rezultate și a ordonat un scrutin repetat.

A doua oară s-a răsturnat situația, iar pro-Vestul Iuscenko a câștigat cu opt puncte. Occidentul a fost bucuros, iar Putin, în mod natural, era înnebunit ca un demon.
Anii următori au fost martori ai tulburărilor financiare și, fără a fi surprinzător, a unei hărțuiri constante din partea Rusiei.
Până în 2010, ucrainenii erau pregătiți pentru o schimbare și, de data aceasta, Ianukovici a câștigat cu ușurință în fața unei femei evreice, Iulia Timoșenko, în special, ea a „condus Revoluția Portocalie”.
Rusia, pentru o dată, a fost mulțumită de rezultat.

Dar, desigur, în Occident, Europa și SUA au fost foarte nemulțumiți și au început curând eforturile pentru a inversa lucrurile din nou. Printre alte strategii, se pare că au decis să implementeze cele mai noi știri din înalta tehnologie și rețele sociale.

Eric Schmidt și Jared Cohen Astfel, în iunie 2011, doi dintre cei mai înalți directori ai Google — Eric Schmidt și un parvenit evreu de 30 de ani, pe nume Jared Cohen — au mers să-l viziteze pe Julian Assange în Marea Britanie, care locuia atunci în arest la domiciliu. Serghei Brin și Larry Page

Este binecunoscut, de altfel, că Google este o întreprindere evreiască, cu fondatorii evrei Serghei Brin și Larry Page conducând nava.

Scopul nominal al călătoriei a fost să efectueze cercetări pentru o carte la care lucrau Schmidt și Cohen, referitoare la intersecția dintre acțiunea politică și tehnologia – în cuvinte simple, cum să stimulăm revoluțiile și să conduci evenimentele în direcția dorită.

După cum relatează Julian Assange în cartea sa din 2014, When Google Met Wikileaks, inițial nu era conștient de intențiile și motivele mai profunde ale intervievatorilor săi. Abia mai târziu a aflat că Schmidt avea legături strânse cu administrația Obama și că Cohen lucra activ la revoltele politice. După cum a scris Assange, „Jared Cohen ar putea fi numit în mod ironic „directorul schimbării de regim” al Google”. 
Țintele lor imediate au fost Ianukovici în Ucraina și Assad în Siria.

Până la începutul lui 2013, ambasada nordamericană la Kiev instruia naționaliștii ucraineni de dreapta despre cum să conducă o revoltă dirijată împotriva lui Ianukovici. Nu avea să treacă mult până când vor avea șansa lor.
La sfârșitul anului 2013, Ianukovici a decis să respingă un împrumut FMI sponsorizat de UE, cu toate condițiile urâte obișnuite atașate, în favoarea unui împrumut comparabil fără condiții din Rusia. Această aparentă deplasare dinspre Europa către Rusia a fost declanșatorul nominal al acțiunilor de protest.
Astfel a început „Revolta Maidan”, condusă în mare parte de două grupuri naționaliste extreme: Svoboda și Sectorul de Dreapta. Protestele au durat aproape trei luni, accelerând treptat în intensitate; într-o revoltă notabilă aproape de sfârșit, aproximativ 100 de protestatari și 13 polițiști au fost împușcați.

Pe măsură ce Revolta a atins apogeul, cel puțin un evreu american a fost foarte interesat: Victoria Nuland. În calitate de secretar de stat adjunct al lui Obama (mai întâi sub Hillary Clinton, apoi sub jumătatea evreului John Kerry), Nuland a supravegheat direct evenimentele din Europa de Est. Și pentru ea, a fost personal; tatăl ei, Sherwin Nuland (născut Shepsel Nudelman, in foto), era un evreu ucrainean. Era nerăbdătoare să-l alunge de la putere pe pro-rusul Ianukovici și să-l înlocuiască cu un înlocuitor prietenos cu Occidentul și prietenos evreilor.
Și avea pe cineva anume în minte: Arseniy Yatsenyuk. La 27 ianuarie 2014, în timp ce revoltele atingeau apogeul, Nuland l-a chemat pe ambasadorul american în Ucraina, Jeff Pyatt (in foto jos), pentru a discuta de urgență problema.
Nuland nu s-a jucat cu cuvintele: „Yats” era omul ei. Știm acest lucru pentru că se pare că apelul a fost interceptat și dialogul a fost postat ulterior pe Youtube.

Iată un scurt fragment:
Nuland: Cred că Yats este tipul care are experiență economică, experiență de guvernare. El este… ceea ce are nevoie, este de Klitsch și Tyahnybok în exterior. Trebuie să vorbească cu ei de patru ori pe săptămână, știi. Cred că Klitsch va intra… el va fi la acel nivel lucrând pentru Yatseniuk, pur și simplu nu va funcționa.
Pyatt: Da, nu, cred că este corect. O.K. Bun. Vrei să stabilim un apel cu el ca următorul pas? […]
Nuland: Bine, bine. Sunt fericită. De ce nu te adresezi lui și vezi dacă vrea să vorbească înainte sau după.
Pyatt: OK, o să fac. Mulțumiri.
Era clar pentru amândoi, însă, că liderii UE aveau alte idei. UE era mult mai nerăbdătoare să fie un partid neutru și să evite intervenția directă în afacerile ucrainene pentru a nu antagoniza în mod nejustificat Rusia. Dar în moda evreiască testată în timp, lui Nuland nu i-a păsat nimic. Puțin mai târziu, în același apel telefonic, ea a rostit fraza ei, acum faimoasă: „La naiba cu UE”. Până aici subtilitatea evreiască.
Dar a existat un alt unghi pe care aproape toate mass-media occidentale l-au evitat: „Yats” de asemenea era evreu. Într-o mențiune rară, citim într-o poveste din 2014 din The Guardian că „Iateniuk a ocupat mai multe funcții de mare profil, inclusiv șef al băncii centrale a țării, Banca Națională a Ucrainei… El și-a minimalizat originile evreiești-ucrainene, posibil din cauza prevalenței antisemitismului în inima partidului său din Ucraina occidentală.” Din anumite motive, astfel de fapte nu sunt niciodată relevante pentru mass-media occidentală.
Pe măsură ce Revolta de la Maidan a făcut loc Revoluției Maidan în februarie 2014, Ianukovici a fost forțat să părăsească biroul, fugind în Rusia. Forțele pro-occidentale au reușit apoi să-l numească pe „Yats” ca prim-ministru, cu efect imediat, lucrând în colaborare cu președintele Oleksandr Turchynov.
Această conducere provizorie a fost oficializată în alegerile anticipate din mai 2014, în care candidatul pro-occidental Peter Poroșenko a câștigat. (Pe locul doi a fost nimeni alta decât Iulia Timoșenko – aceeași evreică care a pierdut în fața lui Ianukovici în 2010.)
În astfel de circumstanțe, Putin a invadat și a anexat Crimeea, în februarie 2014. Tot în acest moment și-au lansat separatiștii ruși din Donbass contrarevoluția, inițiind un virtual război civil în Ucraina; până în prezent, opt ani mai târziu, aproximativ 15.000 persoane au murit în total, mulți civili.
Cu această lovitură de stat sponsorizată de Statele Unite, evreii ucraineni au început să se apropie de Occident pentru a-și spori influența. Așa s-a întâmplat că la doar câteva luni după Maidan, fiul captivant al vicepreședintelui american a luat legătura cu un evreu ucrainean de frunte, Mykola Zlochevsky, care conducea o mare companie de gaz numită Burisma.

În acest fel, Hunter Biden s-a trezit incredibil în consiliul de administrație al unei corporații despre care nu știa nimic, într-o industrie despre care nu știa nimic și care, totuși, a putut să-i „plătească” peste 500.000 de dolari pe an – evident, pentru accesul părintelui Joe și, prin urmare, președintelui Obama. Hunter a continuat în acest rol prestigios timp de aproximativ cinci ani, demisionând abia în 2019, când tatăl său și-a început cursa fatidică pentru președinție.
În ciuda unui mandat dificil, Yatsenyuk a reușit să-și mențină funcția de prim-ministru timp de peste doi ani, în cele din urmă și-a dat demisia în aprilie 2016.
Înlocuitorul său a fost un alt evreu, Volodymyr Groysman, care a servit până în august 2019. Mâna evreiască nu a fost suspendată. Toate acestea au pregătit scena pentru ascensiunea celui mai mare jucător evreu, Volodymyr Zelensky.
Această situație este deosebit de remarcabilă având în vedere că evreii sunt o mică minoritate în Ucraina. Estimările variază foarte mult, dar se spune că populația evreiască variază de la un maxim de 400.000 până la doar 50.000. Cu o populație totală de 41 milioane, evreii reprezintă cel mult 1% din națiune și ar putea fi de până la 0,12%. În condiții normale, o mică minoritate ca aceasta ar trebui să fie aproape invizibilă; dar aici, ei domină. Așa este mâna evreiască.

Intră oligarhii evrei
În Ucraina, există un „al doilea guvern” care ia multe decizii. Acest guvern din umbră este o oligarhie: un sistem de conducere al celor mai bogați oameni. Dintre cei mai bogați cinci miliardari ucraineni, patru sunt evrei: Igor (sau Ihor) Kolomoysky, Viktor Pinciuk, Rinat Akhmetov și Gennadiy Bogolyubov.

Deputatul ucrainean Oleksandr Feldman (credit foto: curtoazie: Comitetul evreiesc ucrainean) – Feldman, președintele Comitetului Evreiesc Ucrainean, a declarat poliției că bărbații neidentificați i-au înconjurat mașina pe 17 iunie lângă clădirea parlamentului, a declarat directorul Comitetului Evreiesc Ucrainean, Eduard Dolinsky, pentru JTA.
Chiar în spatele lor, în clasa multimilionară, sunt evrei precum Oleksandr Feldman și Hennadiy Korban. În mod colectiv, acest grup este adesea mai eficient în a-și impune voința decât orice legiuitor.
Și, deloc surprinzător, acest grup a fost în mod constant implicat în corupție și scandaluri juridice, implicat în delicte precum sechestrul, incendierea provocata și asasinatul.

De interes deosebit este primul numit mai sus. Igor Kolomoysky a fost de multă vreme activ în domeniul bancar, al companiilor aeriene și al mass-media – și în ghidarea celebrităților minore către starul politic. În 2005 a devenit acționarul principal al 1+1 Media Group, care deține șapte canale TV, inclusiv popularul canal 1+1. (Grupul 1+1 a fost fondat în 1995 de un alt evreu ucrainean, Alexander Rodnyansky.) În valoare de până la 6 miliarde de dolari în ultimul deceniu, averea netă actuală a lui Kolomoysky este estimată la aproximativ 1 miliard de dolari.
Nu la mult timp după ce a achiziționat 1+1, Kolomoysky s-a prins de un comedian evreu inovator, pe nume Volodymyr Zelensky. Zelensky fusese în media toată viața sa adultă și chiar a fondat un grup media, Kvartal 95, în 2003, la vârsta de doar 25 de ani. Jucând în filme de lung metraj, a trecut la televiziune la începutul anilor 2010, ajungând în cele din urmă să joace rolul principal în serialul de succes 1+1 „Slujitorul poporului”, unde a jucat rolul unui profesor care se preface a fi președintele Ucrainei.
Apoi a fost scena de comedie remarcabilă din 2016 în care Zelensky și prietenii cântă la pian cu penisul lor – cu alte cuvinte, umorul evreiesc scatologic tipic, complimentele lui Zelensky și Kolomoysky.
La începutul lui 2018, perechea era pregătită să treacă în politică. Zelensky și-a înregistrat noul partid politic pentru viitoarele alegeri din 2019 și s-a declarat candidat la președinție în decembrie 2018, cu doar patru luni înainte de alegeri.
În cele din urmă, desigur, a câștigat, cu 30% din voturi în primul tur, iar apoi învingându-l pe actualul Poroșenko în turul 2 cu o marjă uriașă de 50 de puncte. Publicitatea favorabilă necruțătoare de 1+1 a fost creditată cu o adevărată diferență. În mod remarcabil, clasată pe locul trei la acele alegeri a fost, din nou, evreica Iulia Timoșenko – ca un bănuț rău, ea continuă să se întoarcă.

Zelensky, de altfel, a profitat dramatic de pe urma „ascensiunii sale meteorologice” la faimă și putere. Compania sa de media Kvartal 95 i-a câștigat aproximativ 7 milioane de dolari pe an. El deține, de asemenea, o cotă de 25% din Maltex Multicapital, o companie fictivă cu sediul în Insulele Virgine Britanice, ca parte dintr-o „rețea de companii off-shore” care a ajutat-o ​​să se înființeze în 2012.
Un politician de opoziție ucraineană, Ilya Kiva, a sugerat recent că Zelensky folosește în prezent „sute de milioane” în fonduri care vin în țară, și că Zelensky însuși câștigă personal „aproximativ 100 milioane de dolari pe lună”. Un partid olandez, Forumul pentru Democrație, a citat recent estimări ale averii lui Zelensky la 850 de milioane de dolari. Se pare că „Churchill of Ukraine” se descurcă destul de bine pentru el însuși, chiar dacă țara lui arde.
În orice caz, este clar că Zelensky îi datorează mult mentorului și sponsorului său, Kolomoysky. Acesta din urmă a recunoscut inclusiv la sfârșitul anului 2019, într-un interviu pentru New York Times. „Dacă îmi pun ochelari și mă uit înapoi la mine”, a spus el, „mă văd ca un monstru, ca un păpușar, ca maestru al lui Zelensky, cineva care face planuri apocaliptice. Pot începe să fac acest lucru realitate” (13 noiembrie). De fapt, apocalipsa Kolomoysky/Zelensky este aproape asupra noastră.
Între conducerea oligarhilor evrei și manipulările de către lobby-ul evreiesc global, Ucraina modernă este o mizerie de națiune – și a fost cu mult înainte de „războiul” actual. Corupția acolo este endemică; în 2015, The Guardian a titrat o poveste despre Ucraina, numind-o „cea mai coruptă națiune din Europa”. O agenție internațională de clasificare a corupției a evaluat recent această țară pe locul 142 în lume, mai proastă decât Nigeria și egală cu Uganda. Drept urmare, economia Ucrainei a suferit îngrozitor.
Înainte de conflictul actual, nivelul lor de venit pe cap de locuitor de 8700 USD i-a plasat pe locul 112 în lume, sub Albania (12.900 USD), Jamaica (9100 USD) și Armenia (9700 USD); acesta este de departe cel mai sărac stat din Europa și cu mult sub cel al Rusiei (25.700 USD de persoană). Sărăciți, corupti, manipulați de evrei, acum într-un război fierbinte, păcat de bieții ucraineni.

Salut Imperiul American
Suficientă istorie și context; să trecem la urmărire. Dintr-o perspectivă clară, este evident de ce Zelensky și prietenii săi vor să prelungească un război pe care nu au nicio speranță să-l câștige: profită enorm de pe urma acestuia. Ca un beneficiu suplimentar, actorul Zelensky ajunge să joace pe scena mondială, care cu siguranță îl va converti în mai mulți dolari pe viitor. În fiecare lună în care conflictul continuă, miliarde de dolari curg în Ucraina, iar Zelensky et al. cu siguranță scot „partea sa justă” din partea superioară. Serios, cine, câștigând aproape 100 milioane de dolari pe lună, nu ar face tot ce se poate pentru a menține trenul de sos în funcțiune? Faptul că mii de soldați ucraineni sunt pe moarte nu are nicio importanță în calculul lui Zelensky; în mod tipic evreiesc, nu îi pasă nici măcar un pic de bunăstarea albilor europeni. Dacă soldații lui mor chiar dacă ucid câțiva ruși odiați, cu atât mai bine. Pentru evreii ucraineni, este o propunere în care toți câștigă.

De ce nimeni nu pune la îndoială această chestiune? De ce corupția lui Zelensky nu este niciodată chestionată? De ce sunt aceste fapte atât de greu de găsit? Știm răspunsul: pentru că Zelensky este evreu, iar evreii nu sunt practic niciodată chestionați și niciodată contestați de liderii nordamericani sau europeni de frunte. Evreii primesc o trecere în tot (cu excepția cazului în care sunt în mod evident vinovați de ceva odios – și uneori chiar și atunci!). Evreii primesc un permis de la colegii evrei pentru că se acoperă unul pentru celălalt. Evreii primesc permis de la mass-media deoarece mass-media este deținută și administrată de evrei. Și evreii primesc un permis de la neevrei importanți care sunt în plata sponsorilor și finanțatorilor evrei. Zelensky poate fi la fel de corupt ca infernul, canalizând milioane în conturi off-shore, dar atâta timp cât își joacă rolul potrivit, nimeni nu va spune nimic.

Deci „războiul” continuă, iar Zelensky și prietenii se îmbogățesc. Ce obține Europa din toate acestea? Nimic. Sau mai degrabă, mai rău decât nimic: au un război fierbinte în vecinătatea lor imediată și un Putin indignat care amenință că va pune rachete hipersonice în capitalele lor în mai puțin de 200 de secunde. Ei ajung să facă față amenințării nu atât de îndepărtată a războiului nuclear. Ei își văd moneda scăzând – cu 10% față de yuan într-un an și cu 12% față de dolar. Aceștia primesc o mare parte din aprovizionarea cu gaz, petrol și electricitate redirecționată sau întreruptă, ceea ce duce la creșterea prețurilor la energie. Și ajung să-și vadă economiile fragile de Covid puse pe gheață subțire.

Dar poate că merită toate acestea. După cum se știe, statele europene sunt vasali americani, ceea ce înseamnă că sunt vasalii evreilor. Liderii europeni sunt lachei debili și patetici ai lobby-ului evreiesc. Judenknecht ca Macron, Merkel și acum Scholz, sunt lamentabile exemple ale umanității; și-au vândut propriul popor pentru a-și liniști stăpânii. Iar publicul european este prea derutat și prea timid pentru a face o schimbare; Franța tocmai a avut șansa s-o aleagă pe Le Pen, dar lumea nu a reușit să-și adune voința necesară. Astfel, Europa își merită soarta: război fierbinte, amenințare nucleară, declin cultural și economic, imigranți subsaharieni și islamici, întregul pachet. Dacă devine destul de rău, poate destui europeni se vor trezi la pericolul evreiesc și vor lua măsuri. Sau așa putem spera.

Dar SUA? Cu greu am putea fi mai fericiți. Ruși morți, odiatul Putin într-o stare de nervi și șansa de a juca din nou „salvatorul lumii”. Furnizorii militari nordamericani sunt în extaz; nu le pasă că majoritatea armelor lor care se îndreaptă spre Ucraina sunt pierdute, furate sau aruncate în aer și că (conform unor estimări) doar 5% ajung pe front. Pentru ei, fiecare articol expediat este o altă vânzare profitabilă, indiferent dacă este folosit sau nu. Iar congresmenii nordamericani ajung să pontifice despre un alt „război bun”, chiar dacă aprobă miliarde de ajutor.

Și poate cel mai bine este că facem presiuni pentru o expansiune în acel Imperiu American cunoscut sub numele de NATO. Trebuie să fim foarte clari aici: NATO este pur și simplu un alt nume pentru Imperiul American. Cei doi termeni sunt interschimbabili. În niciun sens NATO nu este o „alianță între egali”.
Luxemburg, Slovacia și Albania nu au absolut nimic de oferit Statelor Unite. Ne pasă dacă ne vor „veni în ajutor” în caz de conflict? Este o glumă proastă, în cel mai bun caz.
În realitate, ceea ce sunt astfel de națiuni este mai mult pământ, mai multă lume și mai multă bogăție economică sub control nordamerican. Sunt încă mai multe locuri pentru a staționa trupe, a construi avanposturi militare și a conduce „locuri negre”. NATO a fost întotdeauna, și va fi întotdeauna, Imperiul American.

Împulsul Ucrainei de a adera la NATO de către Zelensky, prietenos cu Occidentul, a fost încă o încercare flagrantă de acaparare a puterii de către SUA, de această dată în pragul Rusiei.
Putin, firește, a luat măsuri pentru a ocoli acest lucru. Dar, bineînțeles, acum impulsul se mută în Suedia și Finlanda, ambele urmăresc imprudent aderarea la NATO în căutarea iluzorie a securității, când, în realitate, vor vinde pur și simplu ceea ce a mai rămas din sufletul lor național nemiloșilor stăpâni iudeo-nordamericani.
Pentru binele lor, sper că vor putea evita un astfel de viitor.

Și în tot acest timp, evreii nordamericani și o mass-media evreo-nordamericană redă tema „războiului bun”, trimit mai multe arme și presează din ce în ce mai mult către zona de pericol. Evreii ucraineni-nordamericani precum Chuck Schumer sunt chiar în față, cerând ajutor, război, moarte. 
„Ucraina are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi și, în același timp, avem nevoie de toate acțiunile pe care le putem pune împreună pentru a oferi Ucrainei ajutorul de care are nevoie”, a spus Schumer recent, dornic să aprobe următorul pachet de ajutor de 40 miliarde de dolari. După cum și-au dat seama evreii de secole, războaiele sunt ocazii minunate pentru a ucide dușmani și a câștiga bani rapid.
Poate că nu este o coincidență faptul că actualul război de putere împotriva dușmanilor evrei din Europa de Est a început la scurt timp după încheierea războiului de 20 de ani împotriva dușmanilor evrei din Afganistan. Viața fără război este al naibii de plictisitoare pentru unii.

Indignare publică?
Dacă mai mult de o mică parte a publicului ar ști despre astfel de detalii, probabil că ar fi revoltați. Dar, așa cum am menționat, mass-media occidentală controlată de evrei face o treabă excelentă în a restricționa accesul la astfel de informații și a distrage atenția ori de câte ori apar fapte atât de neplăcute.

Excepția majoră este Tucker Carlson, care poate ajunge la aproximativ 3 milioane de persoane în fiecare noapte; aceasta este de departe cea mai largă acoperire pentru ceva de genul analizei de mai sus. Dar Carlson nu este îngrozitor de scurt – patetic de scurt – în definirea vinovatului evreu din spatele tuturor acestor factori. Carlson niciodată nu denunță nici numește evreii, și mult mai puțin îi învinuiește. Acest aspect crucial este lăsat astfel în seama unui număr literal de site-uri web de dreapta alternativa și dreapta dizidenți care ajung, în mod colectiv, la câteva mii de persaone, în cel mai bun caz.

Și chiar dacă, printr-un miracol, toți cei 3 milioane de telespectatori ai lui Tucker au fost informați de pericolul evreiesc de aici, acest lucru îi lasă în continuare ignoranți și inconștienți pe aproximativ 200 milioane de adulți americani. Majoritatea lumii crede ceea ce vede în știrile de seară, sau în fluxurile lor de Facebook, sau știrile Google, sau pe CNN sau MSNBC, sau în New York Times – toate întreprinderile evreiești, de altfel. Acesta este motivul pentru care, la sondaj, 70% din publicul nordamerican spune că ajutorul actual acordat Ucrainei este fie „aproape corect”, fie chiar „prea puțin”. Asta, în ciuda faptului că aproximativ 50% susțin că sunt „foarte îngrijorați” de războiul nuclear; în mod clar nu sunt în măsură să facă conexiunile necesare. Și pentru mulți, este chiar mai rău decât atât: aproximativ 21% ar sprijini „intervenția militară directă americană” împotriva Rusiei, ceea ce înseamnă un al Treilea Război Mondial explicit, cu toate rezultatele catastrofale pe care aceasta le presupune. Mass-media noastră evreiască a făcut o altă treabă bună în a provoca incitarea publică.

În concluzie, putem spune că mass-media noastră a construit inteligent o „capcană filo-semită”: orice mențiune sau critică la adresa mâinii evreiești în conflictul de față este, mai întâi, puternic cenzurată și apoi, dacă este necesar, este respinsă ca antisemitism irațional.
Simpatia față de ucrainenii (cu adevărat) săraci și suferinzi este jucată până la capăt, iar Putin și rușii demonizati necruțători. Evreii americani de frunte, precum Tony Blinken și Chuck Schumer, joacă în mod constant băieții buni, pledând pentru ajutor, promițând să-i ajute pe războinicii ucraineni asediați și depășiți.
Cine poate rezista acestei povești? Astfel, nu avem nicio opoziție, nicio întrebare, nicio anchetă mai profundă a cauzelor fundamentale. Evreii profită și înfloresc, ucrainenii și rușii suferă și mor, iar lumea se îndreaptă spre potențialul Armaghedon. (1889 – 1976)

Realitatea este cu totul alta. Evreii globali sunt, într-adevăr, „maeștri criminali planetari”, așa cum a recunoscut Martin Heidegger cu mult timp în urmă. Ei funcționează astăzi așa cum au făcut-o de secole: ca susținători ai abuzului, exploatării, criminalității, morții și profiturilor. Acest lucru este evident adevărat: dacă puternicul lobby evreiesc și-ar dori o pace adevărată sau o umanitate înfloritoare, ar apărea activ pentru astfel de lucruri și probabil ar reuși. În schimb, avem haos nesfârșit, război, terorism, tulburări sociale și moarte, chiar dacă buzunarele evreiești devin din ce în ce mai adânci. Iar singurul remediu posibil pentru toate acestea – adevărata libertate de exprimare – se îndepărtează de sub controlul nostru.

de Thomas Dalton

NOTA
Thomas Dalton, PhD, este autorul cărții The Jewish Hand in the World Wars (2019). El a scris sau editat mai multe cărți și articole suplimentare despre politică, istorie și religie, cu un accent special pe național-socialismul din Germania.
Alte lucrări ale sale includ o nouă serie de traduceri a lui Mein Kampf și cărțile Eternal Strangers (2020) și Debating the Holocaust (ediția a patra, 2020).
Cel mai recent, a editat o nouă ediție a operei clasice a lui Rosenberg Mitul secolului XX și o nouă carte de caricaturi politice, Pan-Iuda!
Toate acestea sunt disponibile pe http://www.clemensandblair.com.
Vezi și site-ul său personal http://www.thomasdaltonphd.com.

Karen Smith de la The Unz Review

Sursa: Invictus Web Media