Ungaria este laboratorul în care am testat antidoturile împotriva dominaţiei progresiste

Ungaria este laboratorul în care am testat antidoturile împotriva dominaţiei progresiste

0 273

Scoatem la iveală pentru ce se pregăteşte stânga, înainte de a începe.
Ungaria este laboratorul în care am testat antidoturile împotriva dominaţiei progresiste, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orbán, la Conferinţa de Acţiune Politică Conservatoare (CPAC), organizată la Budapesta.
Referindu-se la cea de-a patra victorie electorală consecutivă a partidelor de guvernământ din Ungaria, acesta a declarat că „Ungaria a primit cea de-a patra doză şi vă anunţ că pacientul este complet vindecat”.
Premierul a mai adăugat că antidotul împotriva dominaţiei progresiste este o reţetă cu „utilizare deschisă, liberă pentru toţi”. În discursul său, Viktor Orbán a rezumat aceste aspecte în 12 puncte.

Politicianul a explicat că primul punct al reţetei ungare este „să joci după propriile reguli, iar pentru a câştiga este necesar să refuzi să accepţi soluţiile şi modul pe care ţi le oferă alţii”.
Cine joacă după regulile adversarilor săi, va pierde.
Al doilea punct este conservatorismul naţional în politica internă, a explicat Orbán, deoarece „cauza naţiunii nu este o chestiune de ideologie, nici măcar de tradiţie”.
Este necesar să rămânem de partea electoratului şi „am decis să oprim migraţia şi să construim zidul la graniţa de sud pentru că poporul ungar a spus că nu vrea migranţi ilegali”.
Progresiştii vor să îşi impună dorinţele societăţii, dar oamenilor nu le plac visele febrile ale stângii în probleme importante, a precizat şeful guvernului de la Budapesta.
În al treilea rând, Orbán a menţionat interesul naţional în politica externă. Acesta a declarat că naţiunea este pe primul loc, „Hungary first, America first” („Ungaria pe primul loc, America pe primul loc”), şi că este nevoie de o politică externă bazată pe interese.
În al patrulea rând, premierul ungar a atras atenţia asupra importanţei mass-media. „Putem prezenta nebunia stângii progresiste doar dacă există mass-media care să facă aceasta”, a declarat Orbán.
Opinia de stânga poate părea majoritară doar pentru că mass-media o ajută să îşi amplifice vocea, iar mass-media occidentală modernă se aliniază după poziţia stângii, a mai adăugat el.
La al 5-lea punct, acesta a menţionat expunerea intenţiilor adversarilor. Existenţa presei este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru victorie, iar pentru asta este nevoie să fii şi distrugător de tabuuri, a subliniat Viktor Orbán.
Premierul a explicat că „modul în care procedăm aici, în Ungaria, este să scoatem la iveală pentru ce se pregăteşte stânga, încă înainte de a o face”, şi că „la început vor nega, dar apoi va fi şi mai mare succesul când se va dovedi că am avut dreptate de la bun început”.
Orbán a menţionat, ca exemplu, propaganda LGBTQ care vizează copiii. „Acest aspect este încă nou aici, dar noi deja l-am distrus, am scos această problemă la lumină şi am organizat un referendum pe acest subiect”, iar sensibilizarea copiilor a fost respinsă de o majoritate covârşitoare a maghiarilor.
Premierul a subliniat că economia este cea de-a 6-a prioritate. „Când am ajuns la putere, am decis că este important să urmărim doar politicile economice care sunt în beneficiul majorităţii alegătorilor”, a declarat Orbán. Acesta a subliniat că oamenii vor locuri de muncă, nu teorii economice, vor să avanseze în viaţă şi vor o viaţă mai bună pentru copiii lor decât cea pe care au avut-o ei. Dacă un guvern de dreapta nu poate oferi toate acestea, este sortit eşecului, a subliniat prim-ministrul.
În al 7-lea punct, acesta a subliniat următorul aspect: „nu te lăsa împins spre margini!”. Poate că „vom câştiga o popularitate uriaşă pe forumurile de pe internet promovând teorii ale conspiraţiei”, dar „de fapt, îndepărtăm de noi o mare parte din electorat, ne marginalizăm şi pierdem în cele din urmă”, a explicat şeful guvernului de la Budapesta.
Ca al 8-lea punct, Viktor Orbán a menţionat cititul zilnic, care este cel mai bun mod de a înţelege şi de a transmite problemele complexe, afirmând că nu a fost încă inventat un instrument mai bun pentru asta decât cărţile.
În enumerarea sa, la punctul al 9-lea, premierul a vorbit despre credinţă şi despre lipsa de credinţă care este periculoasă. „Dacă o persoană nu crede că va exista o judecată finală şi că va fi necesar să răspundă în faţa lui Dumnezeu pentru faptele sale, atunci consideră că este liberă să facă tot ce vrea”, a explicat Orbán.
La cel de-al 10-lea punct, premierul ungar a vorbit despre găsirea unor prieteni. „Dacă dorim să reuşim în politică, nu este indicat să ne uităm niciodată la aspectele cu care nu suntem de acord cu cealaltă persoană, ci să căutăm puncte comune cu ea”, a subliniat Viktor Orbán.
Cel de-al 11-lea punct este clădirea comunităţilor, deoarece nu există succes politic conservator fără comunităţi viabile, a explicat premierul.

În final, la ultimul punct, a vorbit despre crearea instituţiilor. Orbán a declarat că o politică de succes necesită instituţii şi institute. Politicienii „vin şi pleacă, dar instituţiile rămân cu noi timp de generaţii”, iar instituţiile au capacitatea de a reînnoi intelectual politica, a adăugat acesta.
La finalul discursului său, Viktor Orbán a declarat că anul 2024 va fi un an crucial, pentru că atunci vor avea loc alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Statele Unite ale Americii, iar în Europa alegeri pentru Parlamentul European.
Aceste două evenimente vor marca cele două fronturi în lupta pentru civilizaţia occidentală, a subliniat prim-ministrul ungar.
Acesta a mai spus: „Astăzi nu avem nici una, nici alta, dar avem nevoie de amândouă”. „Avem doi ani să ne pregătim”, a declarat Viktor Orbán.

Sursa yogaesoteric.net

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.