Luna martie – SEMNIFICATII POPULARE

Prima luna a calendarului roman si a treia a celui iulian si gregorian , este dedicata lui Mars zeul razboiului. Denumirile zonale ale lunii—Mart; Martisor; Martiu—pastreaza radacina lingvistica a cuvintului originar sau exprima trezirea la viata a naturii inconjuratoare si incoltirea semintei semanate—Germinar; Geminariu.

1 martie – DOCHIA Dupa nume, este un personaj crestin, Sfanta Eudochia samariteana care s-a nascut in cetatea Iliopolei din Liban si a trait in vremea imparatului Traian. A fost un personaj real, o femeie frumoasa si bogata care si-a trait tineretea in desfrau. Spre batranete se pocaieste, este botezata de episcopul Theodot, isi imparte averea agonisita la saraci, se retrage la o manastire undea facut numeroase minuni. Biserica o sanctifica, o trece printre sfinti, Sfanta sau Mucenica Eudochia, si ii rezerva in calendar ziua de 1 martie. Intrucat slujitorii cultului crestin i-au suprapus ziua de celebrare peste Anul Nou agrar, cand moare si renaste simbolic divinitatea adorata, oamenii i-au adoptat numele dar iI-au pus in spate trasaturile divinitatii uzurpate ajunsa la virsta senectutii si a mortii.
Astfel, Dochia, personaj crestin marunt, cu merite indoielnice pentru calitatea ei de sfanta, devine, in spatiul carpato danubiano pontic, o divinitate agrara, bine evidentiat de sensul grecesc al numelui ei, Binevoitoarea. Legendele Dochiei ne introduc in lumea satului romanesc. Nelipsite tensiuni dintre soacra si nora, atat de bine reprezentate de cantecul epic, sunt ingenios valorificate pentru redarea metaforica a opozitiei dintre Anul Vechi care moare si Anul Nou care naste, dintre iarna si vara, frig si caldura, sterilitate si fertilitate. Baba Dochia, personificare a Anului Vechi, vrea sa-si oile la pasunea montana in plina iarna, sfarsitul lunii februarie si inceputul lunii martie. Ca sa se convinga ca a venit vara, isi trimite nora, deci sotia lui Dragobete, in padure sa-i aduca fragi copti. Nevasta, ajutata de Dumnezeu, travestit in mos, gaseste fragi copti pe care ii aduce soacrei intr-o ulcica.
In alte variante Dochia care nurorii sale sa mearga la rau, in luna februarie sa spele lana neagra, a oilor pana o va face alba si lana alba pana o va face negra. Vazand fragii copti, Dochia crede ca a venit vara si incepe pregatirea turmei de oi, in alte variante de capre, pentru a urca la munte. Nu ia in seama sfaturile celorlalti ciobani, nu se sperie de razbunare zeului Mare caruia ii atribuie cuvinte jignitore. Isi pune totusi noua cojoace in spate, in variantele moldovenesti si bucovinene douasprezece, si porneste urcusul insotita uneori de fiul sau, Dragobete. Dar, cum incepe urcusul, porneste o ploaie mocaneasca care nu a stat noua zile si noua nopti. Ingreunindu-i-se cojoacele in spate, le dezbraca rand pe rand, cate unul pe zi, pana ramane in ie sau camasa.
In alte legende Dochia isi dezbraca cojoacele nu din cauza ploii, ci a unei calduri toride. Dupa unele legende, in drum spre pasune ar fi tors din furca tinuta in brau firul Martisorului. In ziua a noua sau a douasprezecea, reductie simbolica a lungimii anului de 12 luni, Dochia moare inpreuna cu turma din cauza unui ger napraznic. Trupurile lor, transformate in stana de piatra, substanta primordiala a vietii pe Tera, sunt identificte de localnici in mai multe tinuturi carpatice: Ceahlau, Vama Buzaului, Caraiman, Izvorul Raului Doamnei, Semenic si altele.
Conform unor legende, Marte suparat ca i s-a nescotit puterea, imprumuta cateva zile friguroase de la fratele sau mai mic, Februarie, pentru a o rapune pe Dochia, inghetind-o de vie. Dar, moartea Babei Dochia la 9 martie, Macinicii, in ziua echinoctiului de primavara (stil vechi), inseamna renasterea ei, a pruncului Dochia. Peste trei luni, la solstitiu de vara, cand lanurile de grau sunt in parg, devine zeita fecioara, numita Sanziana in Transilvania, Banat, Oltenia, Bucovina si Dragaica in Muntenia, Dobrogea, Moldova, peste alte trei, la echinoctiul de toamna, zeita muma, Maica Precesta, si, in sfarsit, spre solstitiul de iarna si echinoctiul de primavara zeita baba.
De-a lungul veacului ei divin de 365 de zile, natura, mediul inconjurator naste, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare. Divinitatile feminine ale Panteonului romanesc se grupeaza, in raport de metamorfozele Marii Zeite neolitice, uzurpata de Dochia, in trei generatii de zeite feciore( Florile, Sanzienele, Dragaicele, Lazaritele, Ielele etc.), intre echinoctiul de primavara si soltitiul de vara, zeite mame (Maica Precesta, Maica Domnului, Muma Padurii, Muma Caloianului, Muma Dracului etc.), dupa soltitiul de vara si zeite batrane(Sf. Vineri, Sf. Varvara, Dochia), in preajma soltitiului de iarna si a echinoctului de primavara.

MARTISORUL
Martisorul e funia zilelor, saptamanilor si lunilor anului adunate intr-un snur bicolor, simbolizand iarna si vara, facuta cadou la 1 martie, Ziua Dochiei si stravechi inceput de An Agrar. Martrisorul, generalizat astazi la sate si orase este confectionat din doua fire colorate alb si rosu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi daruit fetelor si femeilor care il poarta agatat in piept una sau mai multe zile. La sfarsitul secolului al XIX-lea martisorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire, de la parinti in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui.
Martisorul, de care se agata o moneda metalica de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mana, uneori prins in piept sau la gat. El era scos, in raport de zona etnografica, la o anumita sarbatoare a primaverii (Macinici, Florii, Paste, Arminden) sau la inflorirea unor arbusti si pomi fructiferi (maces, porumbar, trandafir, paducel, visin,zarzar, cires etc.) si agatat pe ramurile inflorite.
Se credea ca purtatorii Martisorului nu vor fi parliti de Soare in timpul verii, ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti si dragastosi, bogati si norocosi, feriti de boli si de deochi. Dupa unele informati Martisorul se confectionau din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba sau albastra, si facut cadou in ziua din luna martie, perioada a echinoctiului de primavara, cand aparea pe cer Luna Noua. Aromanii puneau Martisorul in ajunul zilei de 1 martie, adica in seara zilei de 28 sau 29 februarie.
Sarbatorile cu ajun si calculul timpului in raport cu o anumita faza a Lunii sunt caracteristice calendarelor lunare careau precedat, atat la daci cat si la romani, actualele calendare solar-lunare. Obiceiul Martisorului este o secventa dintr-un unui scenariu ritual de innoire a timpului si anului primavara, la moartea si nasterea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii, firul Martisorului, de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochi in timp ce urca cu oile la munte.
Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic.

Intrucat Martisorul este inseparabil de traditia Dochiei carpatice, zeita materna, lunara si echinoctiala, se poate afirma cu certitudine autohtonia si vechimea multimilenara a obiceiului. De la romani si aromani obiceiul Martisorului a fost preluat si dre alte popoare din centrul si sud-estul Europei. Obiceiul a fost atestat in toate teritoriile locuite de romani si aromani. In unele zone etnofolclorice (Transilvania, Banat, Maramures, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei) luna echinoctiului de primavara si a Anului Nou Agrar se numeste Martisor.

2 martie – PUSUL BABELOR Repartizarea celor 9 sau 12 zile “cosmogonice” ale Babei Dochia (1-9 sau 1-12 martie) pe persoanele de sex femenin dintr-o colectivitate (familie, vecinatate,serviciu) pentru a afla, pe principiul Similia similibus, cum le va fi firea de-a lungul anului ests cunoscuta sub numele de Pusul Babelor. Criteriul cel mai obisnuit pentru impartirea zilelor este varsta participantelor. Firea si sufletul persoanei se aprecia in raport cu vremea din ziua aleasa: insoita sau intunecoasa, frumoasa sau urata (Muntenia).

3 martie -CASA CU OGRADA Numele popular al Coroanei Borele este Casa cu Ograda. Steaua geamana a constelatiei reprezinta casa iar stelele din jur gardul ograzii (Neamt, Dorohoi).

4 martie – MOSII DE IARNA Ziua de sambata care precede Lasatul Secului de Branza sau Lasatul Secului de Carne, dedicata mortilor, mosilor si stramosilor, se numeste Mosii de Iarna.Impreuna cu Mosii de Samedru formeaza Mosii cei Mari de peste an. La Mosii de Iarna se impart alimente (placinte, produse lactate, piftii) si, uneori, vase umplute cu mancare gatita sau cu apa.

5 martie – LASATUL DE CLISA Lasatul de clisa este o sarbatoare nocturna, sinonima cu Lasatul Secului de Carne, cand se intrerupea, pe perioada Postului de Paste, mancatul clisei (slaninii), aliment de baza in satul traditional ardelean (Apuseni).

6martie – BURUIANA LUI MARTE Urzica (Urtica dioica L.), prima planta comestibila a primaverii culeasa de om direct din natura, este dedicata zeului Marte.Ea reprezenta un aliment fortifiant pentru persoanele slabite si subnutrite pe timpul iernii, de unde si zicala: “ Urzica se da in gura foamei!”. Dar, urzica este un apreciat leac pentru vindecarea bolilor si colorant vegetal, iar din fibrele ei textile, foarte rezistente, se confectionau sacii. Prin calitatile sale deosebite (prezenta perilor urticanti, rezistenta la frig si seceta, aparitia ei concomitent cu topirea zapezii, valoarea practica si terapeutica), urzica a fost asemuita cu iutele si puternicul zeu Marte. Urzica este o planta sacra mancata obligatoriu in anumite zile sau perioade ale primaverii: Dochia, Saptamana Patimilor, Sambata Pastelui si altele. Pentru a fi iuti si sanatosi de-a lungul anului, tinerii se sorcoveu cu frunze ce urzicau in zilele de Sangiorz, Paste, Arminden. La fel proceda si feciorul inbracat in crengute verzi, reprezentand zeul vegetiei in ziua lui de celebrare, de 23 aprilie, care sorcovea cu u smoc de urzici prinse in farful unei prajini pe cei adunati in jurul sau. Local, in Bucovina, prima mancare a urzicilor era insotita de o formula magica: “Atunci sa ma doara in pantec, cand va face femeia manz si iapa copil!”.

7 martie – ZILELE BABEI Ciclu de 9 sau 12 zile, corespunzatoare cu zilele de urcus ale Babei Dochia cu oile la munte, dedicat mortii si renasterii sezoniere a zeitei agrare si a timpului calendaristic in preajma echinoctiului de primavara. Obiceiurile si practicile magice de innoire a timpului se concentreaza, in prima zi a ciclului, 1 martie, numita zonal Dochia, Marte, Martisor, Dragobete si in ultima zi, la moartea Dochiei, 9 martie, numita Mosi, Macinici, 40 de Sfinti.

8 martie – FOCURILE DE MACINICI Incinerarea simbolica a spiritului iernii si renasterea spiritului verii se realizeaza simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, in dimineata zilei de Macinici (9 martie), echinoctiul de primavara pe stilul vechi. Prin Banat copiii scormoneau si bateau cu “botele” (betele) in foc iar mamele imprastiau cenusa ramasa dupa stingerea jarului in jurul caselor si adaposturilor de animale si pasari. Focurile de Macinici aveau functii polivalente: purificatoare (curatirea spatiului de fortele malefice in ultima zi a anului vechi si in prima zi a Anului Nou); profilactica (spre intimpinarea neplacerilor aduse oamenilor de serpi si de insecte pe timpul verii); fertilizarea gradinilor, livezilor si viilor prin imprastierea cenusii pe pamant. Fiind aprinse la echinoctiul de primavara (stil vechi), este de presupus ca principala functie rito-magica a focurilor de Macinici a fost sprijinirea Soarelui sa depaseasca momentul critic al echilibrului perfect intre lumina si intuneric (Banat, Crisana, Muntenia, Oltenia, Dobrogea si sudul Moldovei).

9 martie – MACINICI
9 Martie pe stil vechi, zi numita in Calendarul popular Macinici sau Mucinici, este inceputul Anului Agrar celebrat la echinoctiul de primavara, la hotarul dintre iarna si vara, dintre zilele aprige ale Dochiei si zilele calduroase ale Mosilor. In ziua de Macinici s-au suprapus doua sarbatori de innoire sezoniera a timpului: ultima zi a Babei Dochia cand, conform traditiei, aceasta moare si se preface in stana de piatra, si prima zi a Mosilor, jerfiti si transformati in cenusa pe rugul funerar pentru dreapta lor credinta. Obiceiurile din ziua de 9 martie formeaza un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale (Sfinti, Sfintisori, Bradosi); betia rituala atestata de traditia populara, care sustina ca e bine sa bei in aceasta zi 40 sau 44 de pahare de vin; deschiderea mormintelor si portilor Raiului pentru revenirea sufletelor printre cei vii; aprinderea focurilor de Macinici prin curti si gradini, in fata caselor si in camp; purificarea oamenilor si vitelor prin stropirea cu apa sfintita; protectia magica a caselor si anexelor gospodaresti prin inconjurarea lor cu cenusa provenita de la focurile de Macinici; batutul pamantului cu maiurile (ciocane mari din lemn) pentru alungarea frigului si scoaterea caldurii, asteptarea spiritelor mortilor cu scaune si mese intinse la focurile de Macinici; observatii si promisiuni metereologice; aflarea norocului in noul an prin prepararea turtei de Macinici; credinta ca este un timp extrem de favorabil prinderii vrajilor si farmecelor; retezatul stupilor (scoaterea mierii de albine); taierea primelor corzi de vita de vie si altele.

10 martie – BATERA PAMANTULUI CU MAIURILE
Practica magica efectuata de copii in ziua de Macinici pentru alungarea frigului si scoaterea caldurii din pamant, pentru sanatatea si norocul oamenilor se numea baterea pamantului cu maiurile sau ciu botele. In timp ce copiii loveau pamantul cu betele sau ciomegele, strigau: “Intra frig si iesi caldura, / Sa se faca vreme buna / Pe la noi pe batatura!” (Muntenia, Oltenia). Pe arii relativ extinse se credea ca pamantul era batut cu maiurile (un fel de ciocane uriase din lemn), cu toiegele, maciucile sau botele de catre Mosi, spirite ale stramosilor, identificate in Calendarul crestin ortodox cu cei 40 de Sfinti Mucenici din cetatea Sevastiei. In timp ce lovesc pamantul, acestia s-ar indemna strigand in cor: “Patruzeci de sfinti voinici, / Da-ti cu botele in pamant, / Ca sa tune (intre) frigul, / Sa iasa caldura!” (Moldova). Adesea, se batea cu botele si ciomagele si in focurile aprinse in curti si gradini in aceasta zi (Banat). Uneltele cu care copii sau Mosii bat pamantul ca sa scoata caldura sau coltul ierbii sunt frecvent modelate din aluat si mancate sacramental in ziua de 9 martie.

11 martie – BETIA RITUALA
Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin in ziua de 9 martie, inceput de An agrar, celebrat la echinoctiul de primavara este o reminiscenta a sarbatorilor bahice ale antichitatii. Oamenii credeau ca vinul baut la Macinici se transforma de-a lungul anului in sange si putere de munca. Daca cineva din satele in care se practica obiceiul nu putea bea atatea pahare pline cu vin, trebuia sa guste sau cel putin sa fie stropit cu vin. Numarul paharelor de vin baute ar corespunde cu numarul Sfintilor Mucenici din Sevastia care poarta diferite nume zonale: Mosi, Sfinti, Sfintisori, Macinici si altele (Moldova, Muntenia).

12 martie – LASATUL SECULUI DE PASTE
Dupa aparitia crestinismului sarbatorile si obiceiurile Anului Nou agrar, praznuit la echinoctiul de primavara, au fost indepartate din preajma sarbatorii centrale a calendarului festiv, Pastele. Unele au fost impinse la intrarea in ciclul pascal, la Lasatul Secului de Paste, altele la iesirea din ciclul pascal, la Rusalii. Primele, desfasurate pe parcursul a doua saptamani, sunt despartite simetric de noaptea Lasatului de Sec in Saptamana Nebunilor si Saptamana Caii lui Santoader. Sarbatoarea nocturna a Lasatului de Sec, cunoscuta sub diferite denumiri zonale (Priveghiul cel Mare, Alimori, Hodaite, Opait, Refenea si altele) pastreaza elemente specifice Revelionului. In prima parte a ciclului (Saptamana Nebunilor) timpul imbatraneste si se degradeaza neincetat: apar mascatii (Mascarusi, Corni), cuvintele si expresiile licentioase, abunda elementele orgiastice (excese de mancare, bautura si distractie), se striga fetele nemaritate, se intorc spiritele mortilor care sunt imbunate cu pomeni (Sambata Parintilor, Mosii de Iarna, Mosii de Piftii, Mosii cei Mari). Dar, momentul culminant al ceremonialului nocturn era incinerarea simbolica a divinitatii sezoniere reprezentata de o prajina impodobita cu panglici si haine vechi sau de o mascoida confectionata din paie de grau. In a doua parte a ciclului (Saptamana Caii lui Santoader) viata intra in normal: spatiul este purificat cu ajutorul Crucilor, Santoaderilor si focurilor rituale (roata de foc, Hodaitele etc.), se fac urari de sanatate si rod bogat, oamenii se impaca si ii cer iertare, dau dovada de toleranta si ingaduinta etc. Nu lipsesc vrajile si descantecele de ursita, alimente rituale (oul fiert sau copt, piftiile, placintele, “cucii”, “bradutii”, colivia lui Santoader) si altele.

13 martie – ZIUA CUCILOR
Ceremonial de fertilizare si purificare a spatiului si timpului in prima zi dupa Lasatul Secului de Paste prin practica magica a batutului ritual cu opinca, implinita de feciori si barbati tineri mascati, este numit Cucii. Obiceiul Crucilor este o datina de primavara cu valente purificatoare atestata numai in sudul tarii. Participantii acordau o importanta deosebita mascarii in cuci, in special confectionarii glugii, lucrata cu multa iscusinta. Imbracati in fuste, ca femeile, cu gluga pe cap, cu un bat in mana si un clopot mare in spate, Cucii alergau in prima dimineata dupa Lasatul Secului, uneori in ziua Lasatului de Sec, dupa copii, fete, femei, oameni pe care ii atingeau si adesea ii tranteau.
Spre mijlocul zilei, luau in mana cate o nuia de care legau o opinca si urmau alte alergaturi si alte lovituri la spatele curiosilor. Seara, cucii mergeau in grup, din casa in casa, pentru a face cate o hora in curte. Interesante sunt si credintele localnicilor despre cuci: “Cel ce se face cuc trebuie sa se faca de trei ori sau de noua ori in noua ani, caci altfel se credea ca murind se va face diavol”; “Fulgii luati de la gluga cucului ii intrebuinteaza femeile ca sa afume pe cei ce sufera de frica”; “Daca omul sau oricine nu primesc o lovitura de la Cuci in aceasta zi, se zice ca acela nu va fi sanatos peste an”.

Cucul, pasare-oracol atestata si la vechii greci, avea un rol purificator. Masca cucului alunga spiritele malefice cu sunetul clopotului, fertiliza fetele si nevestele tinere prin atingerea acestora cu opinca, gonea bolile prin arderea fulgilor din gluga. Masca reprezenta, in totalitatea ei , scurgerea timpului annual si sezonal. Asa se desfasura acest obicei cu un secol in urma. Fara prea mari schimbari el poate fi vazut si astazi in satul Branesti, jud. Calarasi.

14 martie – CAII LUI SANTOADER
Dupa alungarea spiritului iernii prin practica magica a datului cainilor in jujeu, urmeaza un ciclu de 8 zile dedicat Cailor lui Santoader, reprezentari mitice hipomorfe, care purifica timpul si spatiul dupa Lasatul Secului de Paste. Aceste zile cabaline, cu multe obiceiuri, acte rituale si practici magice, poarta diferite denumiri: Martea Santoaderului, Vinerea Santoaderului, Joia Iepelor, Sambata Santoaderului. Santoaderii sunt o herghelie divina, formata din opt feciori frumosi imbracati in costume populare de sarbatoare cu copite in opinci si cozi de cal in cioareci, condusa de Santoaderul cel Mare sau de Santoaderul cel Schiop. Se credea ca acestia intra prin casele cu sezatori si iau fetele la joc, zboara cu ele, le lovesc cu copitele etc. De aceea, nici o fata nu parasea locuinta in Saptamana Caii lui Santoader ca sa mearga la sezatoare. Nu este greu de sesizat consecinta practica a acestor credinte care punea capat sezatorilor incepute in noiembrie, la Filipii de Toamna. De acum, incepeau muncile agricole iar tinerii trebuiau sa se odihneasca in noptile care se micsoreaza neancetat pana la solstitiul de vara. Traditia a fost consemnata, cu unele diferente zonale, pretutindeni in Romania.

15 martie – ZILELE IMPRUMUTATE
Zilele imprumutate este denumirea generica a timpului schimbator, cu ninsoare, lapovita si vant care urmeaza dupa zilele Babei. Zilele imprumutate sunt dedicate pasarilor de padure, in special celor migratoare (Ziua Berzei, Ziua Mierlei, Ziua Sturzului, Ziua Cucului), mieilor care se nasc in aceasta perioada a anului (Ziua Mieilor). Adesea, aceste zile primesc determinativul “zapada”: Zapada Berzelor, Zapada Mieilor, Zapada Randunelelor etc. in raport cu conditiile meteorologice, numarul zilelor imprumutate difera de la an la an (Muntenia, Moldova, Bucovina).

16 martie – JOILE NEPOMENITE
In opozitie cu Joile Pomenite sau Joile Nepomenite sunt zile bune de munca pentru unele activitati (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova). Zonal, acestea formeaza un ciclu de trei zile, nefast pentru cei care nu le respecta: joia din Saptamana Branzei, joia din Saptamana Pastelui si joia din Saptamana Rusaliilor sau Calusului (Banat).

17 martie – VINEREA SANTOADERULUI
Ziua de vineri dupa Lasatul Secului de Paste, dedicata unuia dintre Caii lui Santoader, este asteptata cu mult interes de fetele nemaritate si nevestele tinere. Dimineata de noapte, inainte de rasaritul soarelui, fetele scot radacina Omanului, planta cu nenumarate intrebuintari in cosmetica si medicina populara, in vraji si in descantece. In timp ce era recoltata si puneau sare pe paine pe locul planetei, Santoaderul era invocat sa le dea frumusete si par bogat: “Toadere, Santoadere, / Da cosita fetelor / Cat cozile iepelor!” ; “Toadere, Santoadere, / Da cosita iepelor, / Ca s-o poarte fetele, / Sa creasca lunga ca ata, / Moale ca ata!”.

In Transilvania de sud (Platforma Luncani), unde fetele culegeau pentru scalda rituala frunze de popelnic, invocau aceasta planta, cu acelasi scop, ca pe o divinitate: “Popelnice, Popelnice, / Eu iti dau pita cu sare, / Tu sa-mi dai cosita mare!”. Traditia a fost consemnata, cu unele deosebiri, in principale zone etnice ale Romaniei.

ZIUA PESTELUI
Sarbatoare cu data fixa a pescarilor (17 martie)dedicata pestelui, este sinonima cu Alexii. In aceasta zi, cand “se zbate” stiuca sau pestele in apa inainte de depunerea icrelor pentru inmultire, pescarii nu ieseau la pescuit, ajunau sau prindeau un peste mic, il descantau si il mancau crud (Transnistria, Tulcea, Braila, Galati).

ALEXIE Sfantul, facator de minuni pe ape, a preluat numele si data de celebrare a Cuviosului Alexie, sau Omul lui Dumnezeu din calendarul ortodox. Frecvent este atestat ca reprezentare mitica sezoniera, patron al vietuitoarelor care ierneaza sub pamant, in scorburi si sub scoarta copacilor, sub pietre sau in ape. Se spune despre el ca ar incalzi si ar deschide Pamantul la 17 martie pentru a slobozi vietatile care au intrat intr-ansul.

Dupa sase luni, la Ziua Crucii (14 septembrie), Alexie incuie pamantul. Aparitia si disparitia vietuitoarelor, cand incuie sau descuie Alexie Pamantul, sunt marcate de doua importante fenomene astronomice: echinoctiul de primavara si echinoctiul de toamna.
Astfel, sarbatorile populare dela 17 martie si 14 septembrie functionau ca hotare calendaristice care delimitau anotimpurile de baza ale anului: varasi iarna. Intr-una din legende se spune ca omul avand mult de suferit de pe urma insectelor, Dumnezeu le-a strans pe toate in ziua de 14septembriesi le-a incuiat intr-o lacra, apoi il cheama pe Alexie s-o arunce in apa marii. Ajuns pe malul marii, Alexie deschide, din curiozitate, lacra. Instantaneu, gandacii, lacustele, insectele se raspandesc pretutindeni, in apa marii, in nisip, pe ierburi in, copaci. De atunci, sustine traditia, “nu numai Pamantul, ci chiar si apa marii e plina de tot felul de jiganii si ganganii. Iar pe Alexie pentru ca nu a ascultat de Dumnezeu, l-a transformat in cocostarc ca sa adune, intre 17 martie si 14 septembrie insectele inprastiate”.

In satele din Campia Romana, unde oile incetau sa mai fie hranite din aceasta zi cu fan si otava, fiind scoase la iarba verde, sarbatoarea Alexie se numea Lastarul. Timpul era, in preajma echinoctiului de primavara, suficient de cald pentru ca insectele sa “invieze”, reptilele sa se “dezmorteasca”, stiuca sa se “zbata in apa” anuntand perioada de reproducere, albinele sa iasa din stup in cautare de hrana. De aceea, sarbatoarea era numita, local, si Ziua Sarpelui, Ziua Pestelui, Retezatul Stupilor.

La Alexie se greblau si se maturau ograzile, tarlele si oboarele, se aprindeau focuri prin gradini si livezi, se ocoleau casele si acareturile cu tamaie si carpa arsa pentru alungarea serpilor si insectelor, se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie sa nu se catere omizile pe crengi, se suna din clopotel sau se faceau zgomote batand din fiare vechi pentru a speria serpii, soparlele, salamandrele, broastele ( Moldova, Bucovina, Transilvania, Banat).

18 martie – SANTOADERUL CEL MARE
Santoaderul cel Mare este reprezentare hipomorfa temuta si respectata atat de supusii sai, Caii lui Santoader, cat si de oameni. Local, este numit Santoaderul cel Schiop. Prin comparatie cu oamenii “insemnati” , considerati rai si periculosi, romanii cred ca si divinitatile de care se tem trebuie sa fie schioape: Filipul cel Schiop, Schiopa, numele Ursitorii care urseste rau la nasterea copilului, Santoaderul cel Schiop si altele (Banat).

19 martie – ZAPADA BERZELOR
Numele ninsorii care cade in luna martie, dupa incheierea Zilelor Babei este dedicata primelor pasari migratoare care poposesc primavara in Romania, berzelor. Intrucat in luna martie pot sa cada dupa luna martie mai multe ninsori, acestea porta numele si al altor pasari migratoare (Zapada Cucului, Zapada Randunelelor, Zapada Sturzului). Traditia este atestata in tinuturile extracarpatice (Bucovina, Basarabia, Moldova, Dobrogea, Muntenia).

20 martie – ZILELE MOSILOR
Ciclul de 9 zile care urmeaza dupa Zilele Babei Dochia, intre Macinici (9 martie) si Alexii (17 martie), cu vreme in general frumoasa si primavarateca, este numit Zilele Mosilor. Daca in aceasta perioada apar si zile friguroase, cu ninsoare, lapovita si vant, acestea sunt numite, generic, zile imprumutate.

21 martie – COCOSUL
Pentru a afla diferite momente ale zilei si noptii, oamenii observau Soarele si Luna, stelele si planetele. Din pacate astrii nu pot fi observati intotdeauna din cauza timpului noros, iar aprecierea pozitiei lor pe bolta cereasca este, fara alte instrumente de masurat, aproximativa. Trebuia ales un orologiu terestru mai apropiat si mai usor de observat care sa indice diviziuni repetabile ale timpului diurn. Nu era nevoie de prea mare spirit de observatie pentru a constata ca animalele si pasarile au un comportamant diferit in anume momente ale zilei si ale noptii. In loc sa-si bata capul pentru a crea o masinarie de masurat timpul, omul a cautat mai intai in natura organisme vii care sa-l informeze despre scurgerea vremii. Din motive practice, acest orologiu natural era de dorit sa fie cat mai aproape de locuinta si gospodaria omului; trebuia gasit printre animale si pasarile domestice.
Surprinzator, cu mii de ani in urma, popoare aflate in diferite colturi ale lumii au ales acelasi orologiu: cocosul. In antichitate, dar si in evul mediu, armatele de uscat purtau cu ele cate un cocos pentru a vesti schimbarea santinelelor pe timpul noptii. O functie asemanatoare indeplinea si cocosul urcat cu gaini la stanele carpatice de catre pastorii romani. Avand darul de a canta in preajma miezului noptii, moment de cumpana, de confruntare a spiritelor bune cu cele rele, poporul l-a pus paznic la hotarul dintre fortele malefice si cele benefice. Dupa cantatul lui, spiritele necurate isi pierdeau puterea, se ascundeau pentru a intra din nou in actiune, in noaptea urmatoare.
Cantecul cocosului simboliza trecerea momentului critic si anunta victoria Soarelui si a luminii asupra noptii si intunericului. El anunta cu numai orele noptii, ci si curatirea spatiului nocturn de fortele ostile omului. In basme, cocosul este un personaj fantastic cu forte miraculoase: aduce bogatii imense stapanului, este sfetnicul lui Fat-Frumos, avertizeaza pe Ileana Cosanzeana de venirea Zmeului sau a lui Fat-Frumos. Atmosfera enigmatica creata in jurul cocosului, datorita faptului ca acesta canta la miezul noptii si la hotarul timpului diurn (noapte-zi), a fost folosita in diferite practici magice. Astazi continua sa joace rol ritual la inmormantare (cocosul dat de pomana peste sicriu sau peste mormant) si, uneori, in ceremonialul nuntii (aducerea cocosului fript la masa cea care simboliza apropierea zorilor, moment cand invitatii trebuiau sa se ridice si sa plece).
Cocosul continua sa fie un apreciat barometru meteorologic la indemana taranului pentru a aprecia timpul ploios sau secetos, vremea geroasa sau moinoasa. Se credea ca, prin cantecul lui pe pragul casei, anunta sosirea musafirilor. Desi ceasornicul a patruns astazi in cele mai izolate catune, oamenii continua sa se orienteze pe timpul noptii dupa cantecul cocosilor. Acestia indica cel putin trei momente principale ale noptii: miezul noptii la primul cantat, trei ore inainte de ziua la al doilea cantata si crapatul de ziua, caqnd canta mai des (apune grupul de stele numit Gainusa si apare Luceafarul de dimineata).

Denumirea populara a echinoctiului, fenomen astronomic marcat de intersectia eclipticii cu ecuatorul ceresc la aproximativ 21 martie (echinoctiul de primavara) si la 23 septembrie (echinoctiul de toamna) cand ziua si noaptea devin egale, se numeste, local, Tar Inainte – Tar Inapoi.

23 martie – GEMENII SI COMOARA
Gemeni este o constelatie de pe harta cerului din care poporul a retinut pentru orientare pe timpul noptii numai doua stele:Castor si Polux (Olt, Prahova, Arges, Neamt). Steaua Polux, care strabate cerul de la rasarit la apus in timpul lunilor de toamna, se numeste Comoara (Brasov, Neamt).

24 martie – ZIUA SARPELUI
Data de 17 martie, cand se crede ca ies serpii din adaposturile in care au hibernat intre Ziua Crucii si Alexii, este numita si Ziua Sarpelui. Pentru a-i castiga bunavointa pe timpul verii, sarpelui nu i se pronunta numele de ziua lui sau i se adreseaza folosind nume eufemistice (Domn, Curea, Cel care se Taraste), nu era omorat conform obiceiul si zicalei populare: “Omoara sarpele ce-ti iese in cale!”. In aceasta zi erau rasfatate si alte vietati care se trezeau la viata dupa somnul de peste iarna: broastele erau numite Iepe, ganganiile Doamne sau Cucoane, sarpele Curea etc.

25 martie – ZIUA CUCULUI
Dintre toate pasarile care infrunta rigorile iernii specifice climatului nostru temperat continental sau care poposesc aici numai pentru varat, cucul ocupa in traditiile populare un loc cu totul priveligiat. Nu exista in ornitologia romaneasca o alta pasare careia poporul sa-I fi dedicat atatea legende, povesti, cantece si proverbe. Cucul nu este o pasare cantatoare si nici nu incanta prin coloritul penelor sale. Ca infatisare este un uliu in miniatura. Fiind o pasare mica, aportul ei la distrugerea daunatorilor este neglijabil. Isi depune ouale prin cuiburile altor pasari, iar puii sai, mai robusti, isi rastoarna fratii vitregi peste marginile cuibului pentru a profita de un surplus de hrana si a se dezvolta mai rapid. Cucul nu-si face cuib, nu-si cloceste ouale si nu-si hraneste puii. Fiind simbolul primaverii, al timpului frumos si al dragostei patimase, poporul ii iarta totul. In povestiri de o rara frumusete, cucul apare antropomorfizat: argat, sluga, talhar, haiduc, parinte, sot, amant etc. Aceasta pasare ar fi putin cunoscuta in folclorul romanesc daca prin comportamentul sau, inceputul si sfirsitul cantatului la date fixe , nu ar marca succesiunea a doua importante fenomene astronomice: echinoctiul de primavara si soltitiul de vara: “Si cucul, cum a sosit si I s-a dezlegat limba, indata incepe a canta, si canta necontenit de la Bunavestire (25 martie, sarbatoare aflata in imediata apropiere a echinoctiului de primavara) pana la Sanzaiene sau pana la Sanpertru (sarbatori din preajma solstitiului)”. Conform traditiei, la Sanziene cucul se ineaca cu orz si, nemaiputind canta se preface in uliu pana in primavara viitoare. Cucul este o sursa de inspiratie melancolica in cantecele de dor si jale, iar in creatiile a caror tema este despartirea a doi frati sau a doi soti amplifica sentimentul de instrainare si singuratate. Cucul prevesteste prin cantecul sau nu numai venirea primaverii, ci si norocul omului pe acel an. Primul cantec al cucului era intimpinat prin cuvinte care implorau avutia, sanatatea, fericirea, norocul. La auzul primului cantec al cucului toti doreau sa fie veseli, curat imbracati, bine hraniti si cu bani in buzunar. Supremul simbol al cucului este scurgerea neintrerupta a timpului si repetarea anuala a scenarului din ciclul vietii: nasterea ( primul cantat) si moartea (ultimul cantat). De aceea, el are tainice legaturi cu viata omului. Locul unde se aude prima data cantecul (in spate, in fata, in stanga, in dreapta) sau unde este asezat (pe o ramura uscata, pe o movila, pe o gramada de gunoi), repetabilitatea cantecului etc. reprezinta semne bune sau rele pentru om: noroc, sanatate, boala, moarte, casatorie.

BLAGOVESTENIA
Buna Vestire sau Blagovestenia este ziua cand Biserica crestina praznuieste vestea adusa Feciorei Maria de Arhanghelul Gavril ca va naste Fiul fara inaintasi, Isus Hristos. Sarbatoarea, situata in imediata apropiere a echinoctiului de primavara, cand sosesc randunelele si incepe cucul a canta este numita in Calendarul popular si Ziua cucului. La Blagovestenie se efectuau multe acte de purificare a spatiului, de alungarea serpilor de pe langa casa, a insectelor si omizilor din livezi: afumarea cu tamaie si carpe arse a cladirilor, curtilor, oameniilor si vitelor (Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care sa se sperie fortele malefice prin tragerea unui clopotel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor in gradini si livezi; scoaterea din lazi a straielor si tesaturilor la aerisit.
Fertilitatea in noul an era invocata prin stropitul radacinii prunilor cu tuica si amenintarea cu securea a pomilor fructiferi ca vor fi taiati daca nu rodesc (Banat, Transilvania). In alte zone ziua de Blagovestenie era insa considerata neprielnica pentru rodul pasarilor, animalelor si plantelor: nu se puneau clostile si se credea ca din ouale ouate in aceasta zi nu ies pui; vacile nu se “goneau”; nu se semana porumbul (Moldova, Bucovina). Blagovestenia era un timp favorabil pentru aflarea norocului si rodului pomilor fructiferi, pentru previziuni meteorologice. Femeile strangeau apa provenita din neaua topita pentru a fi folosita in practicile de medicina si cosmetica populara. Importanta sarbatorii este subliniata de sacrificiul pestelui care se mananca, indeferent daca ziua de 25 martie este de post sau de dulce.

26 martie – STELELE CIOBANULUI
Unul si acelasi grup de stele din constelatia Taurului este numit de agricultori Gainusa iar de pastori Stelele Ciobanului. Cand Stelele Ciobanului ajung la toaca, locul pe cer al Soarelui de unde se bate seara toaca la biserica, pastorii apreciau ca oile s-au saturat de pascut si, ca urmare, le aduceau la stana pentru muls (Neamt).

Barza, pasare migratoare care soseste odata cu primavara, este purtatoarea multor semne si simboluri privind: “Daca berzele pleaca din vreme, se spune ca iarna va fi grea si lunga; daca pleaca tarziu, oamenii zic ca iarna va fi scurta si calduroasa” ; balsugul: “Daca un om vede barza, zic ca raman singuri, mai cu seama fetele si baietii raman necasatoriti” ; “Daca cineva vede o barza dimineata sau seara pana nu manamca, se zice ca-l spurca: si daca a spurcat pe cineva dintr-o familie, se zice ca e semn de moarte” ; incendiul: “Daca se aprinde undeva o casa, vesteste oamenii prin tocanitul cu ciocul lor”. Daca barza nu ar lipsi din peisajul rural pe timpul iernii, acesta ar fi fost lipsita si de valoare calendaristiaca si meteorologica. Este o pasare asteptata cu nerabdare si primita ca un oaspete drag. Se spune ca, drept rasplata pentru ingaduinta oamenilor care ii permit sa-si construiasca cuibul pe case sau in apropierea caselor, barza aduce un suprem sacrificiu prin omorarea unui pui.

Unitatea populara de masurat timpul diurn, egala cu o jumatate de ora, cu care se apreciaza urcusul si coborasul Soarelui pe bolta cerului este numita sulita. Ziua de vara are 18 sulite lungime: noua de la rasarit pana la amiaza si noua de la amiaza pana la apus.

Se spune ca un imparat umblind prin imparatie si vazind cate pricini pornesc de la vinul tulburator de minte, a hotarat sa scoata din pamant si sa stirpeasca copacelul blestemat al vitei de vie. Imparatul si altii i-au luat locul in scaun. Odata, un crai din tara aceea a pornit la vanatoare de salbaticiuni prin codru. Si-mpusca, si-mpusca, pana da de un urs. S-a luat dupa el si l-a gonit, pana a ajuns la un schit unde traia un calugar batran-batran, de cand Tata Noe. Cum aude galagia, iese din chilie si vede ursul si pe cei ce-l fugareau. Se dezbraca de haina calugareasca, isi sufleca minecile, iese inaintea namilei, il prinde de urechi , ca incepuse sa tremure ca un miel. S-a minunat imparatul si l-a intrebat, de unde are atata putere in trup? Acesta i-a spus ca are un butuc de vie, o tufa datatoare de putere care face struguri la vreme de toamna. Prisosul il strange si il pune in pod, de are tot anul. Cand a venit la vale, imparatul a dat porunca tare: “De astazi inainte tufa de vie sa aiba slobozenie sa creasca peste tot cuprinsul imparatiei, impartasindu-se oricine din darurile ei, dar numai atat, ca sa fie voinic de-a apuca si tine ursul de ureche”.

Se spune ca brandusa de primavara si brandusa de toamna au fost doua surori frumoase alungate din casa in frig de mama lor vitrega: pe una intr-o primavara timpurie iar pe alta intr-o toamna tarzie. Vazandu-le necajite, Dumnezeu le-a prefacut in flori. De atunci ele se tot cautau, fara sa se poata intilni vreodata. Una, floarea celor vii, infloreste primavara, alta, floarea celor morti, infloreste toamna. Se zice ca va aduna branduse de primavara, le va unii in cununa cu cele de toamna ca ele sa-si spuna tot dorul si le va da pe apa, face o fapta buna pentru care Dumnezeu ii va ierta multe pacate.

31 martie – PRANZUL MARE
Pranzul mare este un reper solar pentru aprecierea timpului diurn, sinonim cu subamiaza care indica, pe timp de vara, aproximativ ora 11.