Cine tălmăceşte Cuvântul Lui, tocmai creştinilor dintâi ai continentului…

Cine tălmăceşte Cuvântul Lui, tocmai creştinilor dintâi ai continentului…

0 418

Fără îndoială, si noi, românii, suntem urmaşii celor care,  au durat Europa civilizată, la început păgână, apoi creştină. Şi, ca ”veterani” ai Romei avem în limba noastră, o expresie grea de înţelesuri ”a fi mai catolic decât Papa”. Adică a încerca să dai,… ca ou, lecţii de clocit găinii !
Sau a pretinde, voi,  descălicatorii din marile stepe, care ați prins aici vorbirea despre Dumnezeu, ca si să tălmăceşti Cuvântul Lui, tocmai creştinilor dintâi ai continentului. 
Istoria cunoaşte, din păcate, numeroase exemple de astfel de ”mai catolici decât papa” care au excelat,  prin sălbăticia reprimării fraţilor şi părinţilor lor de care se lepădaseră.
Să-i amintim, de exemplu, pe asasinul lui Vlad Dracul, temnicer al temutului Ţepeş, pe regele Ungariei care a înecat candva Transilvania în sânge românesc. Tocmai el, Matia Corvinul, fiul voievodului Iancu, nepotul lui Voicu şi strănepotul românului Şerb, pe ”grobienii” valahi Téleki şi Bocskay, pe apologeţii hungarismului din familiile, foste româneşti, 
Banffi, Dragffi, Kendeffi, pe sârbo-croatul Petić-Petöffi, pe slovacul maghiarizat Kossuth… 
Cuvântul de roman ințelept a evoluat din lat. Veteranus îmbrăcând în limba română, succesiv, formele – ”betranus”, ”betran”, ”bătrân” cu sensul de ”înţelept”, nu numai ”în vârstă”.
Ca şi marele umanist român Nicolaus Olahus, ii socotea aiurea drept ”hungarus” puri, pana si pe pe micul evreu austriac Adolf,… soţul Evei Braun şi apologet al purismului rasial ”arian”.
Abia apoi au aparut miliardarii George Söros şi Tom Lantos, sponsori ai ”maghiarismului” şi ”globalismului” marxist,  sau pe Iudele noastre actuale, apologeţi ai altor ”isme” (”nistreanism”, ”moldovenism”, ”transilvanism”, ”vlahism”, ”dacism”,  etc., başca…”europenism”).

Pe aceleaşi coordonate se reînscrie astăzi, inconştientă şi manipulată, ”maghiarimea” judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, căreia ne-am gândit că n-ar fi rău să-i mai amintim, din când în când, ”din ce ape au izvorât şi cură”, dându-i suficiente motive de cugetare…
Poate aşa va renunţa la eterna „sinucidere” în favoarea aceloraşi vechi „călăi”, în slujba fantasmei  lansată în veacul XVIII de contele Palffi şi re-numită ”Regatul Coroanei Sfântului Ştefan” (care Szent Istvan s-a născut român şi el, fiind botezat Voicu)!
Şi va înceta să mai propovăduiască orbeşte minciunile despre Ardealul …unguresc, sau pentru ei…”diktatul Trianon-ului”,misiunea civilizatoare” a ungurilor, cerând ”consilii” separatiste, ”autonomii” şi ”autoguvernări” sau proclamându-şi ”scârba de limba română”…

Infobrasov.net - Ziarul brasovenilor de pretutindeni

În ceea ce ne priveşte, ne-am gândit să îi întrebăm pe ”maghiarii” amintiţi, de ce ungurii din Ungaria îi privesc in corpore pe secui (foto stanga)ca pe nişte paria, drept ”ţigani” sau ”unguri de mâna a doua?
De ce mai există încă în ”secuime” bătrâni care ştiu că au avut până nu demult limba lor, total diferită de cea ”maghiară”, din care mai pot pronunţa chiar şi câteva cuvinte (”türk”, ”Oituz” sau ”küküllo”. O limbă veche, derivând din ”Eski turkce” (Turca veche sau ”Oguza”) şi care ar fi fost chiar limba strămoşilor lor secui, realitate asumată si astăzi de puţinii membri ai Forumului Tinerilor Secui,  repudiaţi  de ”ovicii” din fruntea UDMR?
Şi de ce sa nu le raspundem: atunci, ca la recensământul din 1910 erau 441.636 secui, la cel din 1972 – doar …5.000, iar în 1992 au fost 1/200 de cetăţeni cu specificatia…din ”Secuime”.
Zece ani mai târziu doar 498  s-au mai declarat secui (nu ”unguri”, nu ”maghiari”!), iar dupa alti 10 ani… doar 11…care mai ramasesera ”secui”?
Cum şi când toţi ceilalţi secui majoritari au devenit in acte oficiale direct…”maghiari”, adică UNGURI?  
Pe de altă parte, de ex. , zeci de  ”secui” majoritari din Jigodin, în anul 1927, îi mărturiseau cercetătorului Sabin Opreanu, că părinţii săi au fost ” în copilărie”, români!
Există şi astăzi o mare mulţime de ”secui”, „autodeclaraţi maghiari” care ştiau bine că părinţii şi bunicii lor se ţineau de ”Olah Vallas”, adica ”legea” sau ”religia românească”! 
De ex. numele unor sate (  Vlăhiţa, Olteni, Dăneşti, etc.), sau părţi de sate (ex. ”Olahseg”, la Borşoneul Mic) ori cimitire (ex. ”Olahtémetö” la Dobolii de Sus) – decât aceea  declarată, de … ”maghiară, care era altceva! 
De ce au existat şi încă mai există, acolo unde n-au fost distruse în anii 1867-1918 sau 1940-1952, străvechi biserici ortodoxe româneşti, chiar dacă doar cu cativa enoriaşi !
O realitate intalnita în mai toate localităţile ”secuieşti” cu populaţie zis ”maghiară” (ex. Gheorghieni, Curteni, Sărata, Budin, Iobăgeni, Şoimeni, Ciumani, Lăzăreni, Olteni, Moacsa, Ghidfalău, Cristur, Mărtiniş, Daia, Corund, Odorhei, etc.)
De ce ”secuii” de rând, adică, pardon, ”maghiarii” de astăzi cunosc, din tată-n fiu, balada ”Mioriţa”, sau… superstiţiile româneşti, si oraţiile pizăraşilor, pomana morţilor, solomonelile, deochiul, strigoiul, ducerea aghiasmei de Bobotează acasă, Sânjorul, Arminden-ul şi altele, pătrunse hat din universul neolitic şi traco-roman în creştinismul românesc?
De asemena, vechile cruci din cimitirele ”secuieşti” poartă nume absolut româneşti sau, în puţinele registre păstrate ale vechilor biserici ”uniate” găsim, ca la biserica din Atia, pentru anul 1720, nume de enoriaşi ca Boca, Boer, Costa, Costan, Ion, etc?
Ce sunt astăzi strănepoţii acelor români…”maghiari”, ”unguri”, ”secui”? Sau de ce în unii ”secui” adică ”maghiari” de astăzi îi descoperim pe… saşii de altădată, ca la Jimbor, Lueta, Szaszfalu (”Satul saşilor”) sau Ditrău (mag. ”Ditrö”) fost ”Ditters- dorf”? 
De ce sunt declaraţi ”maghiari”, ”secuii” de altă dată, si se trimit astăzi în Parlamentul de la Bucureşti, aleşi cu nume trădând originea românească (Columban, Puşcaş, Raduly, Koszokar, etc.) dar care se manifestă  mai ”unguri” decât ungurii de la Budapesta? 
Autorul acestor randuri s-a născut în Târgu-Mureş în 1955 şi se numeşte Dogaru!
Dacă se năştea în 1941-1945 acum se numea… Kadar! Şi, oare, nimeni nu se întreabă ce fel de etnie este aceea care se auto-desemnează sub trei nume diferite (fiecare cu ”ziua” ei ”naţională”…), trădând autodefinirea a trei naţionalităţi distincte: ”SECUI”, ”MAGHIAR”, ”UNGUR” ?
Ba, chiar … sub patru nume, recent fiind revendicaţi nu ca ”unguri”, pardon ”maghiari” … dar si românii catolicizaţi din Moldova, sub apelativul ”ceangăi”(foto sus)? 

Ceangăii din Oituzul dobrogean | Cultura Constanta
Ceangăi dobrogeni

Ca Popa Oslobanu de exemplu, din amintirile lui Creangă, al cărui nume îi trădează originea din Voşlobenii Harghitei!
Tuturor acestor întrebări încearcă să le răspundă si randurile de faţă, în speranţa că, va invinge ”mintea românului cea de pe urmă”, rezistand  noilor manipulări sinucigaşe, de sorginte  şi pretenţie ”ungurească”.
Şi aceasta pentru că, încălcând grav articole  ”europenei” Constituţii a României,intorc spatele   Europei, amenintzand la rebeliune 
(”obţinerea prin luptă !! a autonomieisecuiesti), cu un ”Consiliu Naţional Secuiesc”, în cea mai bună tradiţie hungaristă.
Ce bine se potriveste cu o Europă care se visează unită şi fără graniţe interioare, tocmai reactivarea   unui bantustan ”secuiesc” în interesul nu al aproape dispăruţilor SECUI, ci al…”MAGHIARIMII” cu sediul la Budapesta ! 
Ce să mai înţeleagă bietul Consiliu al Europei din tot talmeş-balmeş-ul maghiar cu „Secui-Unguri-Maghiari”, pe cale de lărgire prin absortia si a ”CEANGĂI-lor”, introducand distincte conotaţii etnice, religioase, istorice şi politice? Şi cum de este posibil, într-un stat  membru  NATO si UE, un grup ORBAN – ist de terorişti ideologici, animaţi de viziuni medievale, să tulbure viaţa unei naţiuni, periclitându-le viitorul, prin răzvrătirea împotriva EVIDENŢEI ISTORIEI şi a CEASULUI EUROPEAN? 
Cuvintele cheie sunt DEZORIENTARE şi MANIPULARE!
Bieţi oameni care îşi zic ”SECUI”, dar care acţionează ca ”UNGURI” în  viziunea lui Horthy, sub numele de ”MAGHIARIME”!

Col.dr. Mircea Dogaru, istoric militar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.