Singur printre maghiari – amintiri din fosta regiune autonomă maghiară
DESPRE CREAREA UDMR – O opinie.
Moldovean pur sânge fiind, după absolvirea Facultăţii de istorie din Iaşi, în iulie 1962, am primit repartiţie, ca asistent, la catedra de ştiinţe sociale, a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tg. Mures,(în continuare UMF). Repartiţia nu m-a încantat deloc, din mai multe motive : nu era la disciplina istorie, pentru care mă pregătisem cinci ani, ci la ‘’socialism ştiintific’’ disciplină pe care o detestam, deşi fusesem îndoctrinat tot cinci ani de zile, la universitatea în cauză, la vremea respectivă învaţământul se desfăşura numai în limba maghiară, limbă pe care eu nu o cunoşteam şi, in final, despre unguri, aveam o părere nu prea bună şi voi explica imediat cauza.
În perioada Dictatului de la Viena (1940 – 1944) comuna natală Borca, din jud. Neamţ era localitate de frontieră, graniţa dintre România şi Ungaria trecând foarte aproape, pe muntele Budacu. Pe muntele respectiv, la puţin peste 1 km de frontiera, în locul numit Slopăţu, se afla stâna consătenilor mei din Mădei. In dimineaţa zilei de 24 august 1944 un pluton de grăniceri unguri, bine înarmaţi, a trecut frontiera în România, a ajuns la stână, a legat toate toate persoanele (9 la număr), două câte două cu minile la spate, inclusiv cei doi copii, strungarii, în vârstă de 12 şi, respectiv 11 ani, le-au bătut zdravăn, fără nici un motiv, apoi a strns toată avuţia stanei (500 de oi, 75 de vaci cu lapte şi sterpe, 25 de porci şi 15 cai) şi au plecat spre frontieră. După ce au traversat-o, personalul stânii, inclusiv cei doi copii, au fost separaţi de animale şi dus în prizonierat.
Sfârşitul războiului i-a găsit într-un lagar în vestul Ungariei, la Gyor. Ciobanii mădeeni din Slopăţu au mai stat câteva
luni în lagăr, până s-au lămurit sovieticii ce este cu ei şi în octombrie 1945, după mai bine de un an, au fost eliberaţi. Reveniţi acasa au povestit consătenilor, inclusiv mie, toată tragedia trăită în prizonieratul lor la unguri, fapt ce ne-a impresionat profund, istoria lor rămânându-ne adânc tipărită în memorie pentru tot resul vieţii.
Revenind la mine, să refuzi o asemenea repartiţie atunci era un mare risc, deoarece ramâneai cu o tinichea la dosarul de cadre pentru toată viaţa, care îţi putea cauza multe neplaceri. Aşa că, potrivit lozincii în vogă atunci ‘’mă duc unde mă trimite patria şi partidul’’, apoi voi mai vedea ce voi face, la 1 octombrie 1962, cu repartiţia ministerială în mână, m-am prezentat la catedra de ştiinţe sociale a UMF Tg. Mureş. Aici, nu cu prea mult entuziasm, am fost primit, absolut corect de către noii mei colegi, nu le pot reproşa nimic.
* * *
Catedra era foarte bine dotată, aş zice supradotată cu personal didactic (8 persoane) din care 4 la filozofie şi 4 la
socialism ştiintific, toate de etnie maghiară, lucru normal, deoarece ne aflam în Regiunea Autonomă Maghiară. Şase dintre ele vorbeau corect româneşte, asistentul de la socialism vorbea foarte prost, iar şeful de catedra tare se mai chinuia să lege două fraze în limba lui Coşbuc sau Rebreanu. Şeful meu de la socialism ştiinţific era Gal Ghiula, un
bărbat cam la 35 de ani, corect şi foarte amabil. Ce m-a impresionat plăcut la el era că băiatul său făcuse primele patru clase la Bolyai, în limba maghiară, dar apoi gimnaziul şi liceul le-a urmat la o şcoală cu limba de predare română. Mi-a spus că a procedat astfel pentru ca fiul său să cunoască bine limba ţării în care trăieşte.
Necazurile au început să vină din partea unor colegi de la alte catedre, de obicei medici, care mă acuzau că aş fi pronunţat expresii injuriaoa, şovine, deosebit de grave la adresa ungurilor, fapt inacceptabil pentru un om normal la cap, instruit, cum mă consideram a fi.
Primul incident a apărut la sfârşitul lunii octombrie, când a avut loc o şedinţă a organizaţiei de tineret (UTM) din care făceam parte. Era şedinţa în care se analiza activitatea organizaţiei pe anul precedent, la care eu nu participasem şi se aproba darea de seamă a activităţii organizaţiei. Toţi membrii organizaţiei fiind de enie maghiară, exceptând eu, totul s-a derulat numai în limba maghiara, biroul organizaţiei nu a găsit de cuviinţă să-mi spună şi mie despre ce este vorba. In momentul când am văzut că toata lumea a ridicat mâinile în sus, de parcă s-ar fi predat, eu am crezut ca aşa
este ceremonialul la ei şi am întrebat ce se întâmplă. Mi-au spus că se aprobă darea de zeamă, pardon, de seamă, invitându-mă să ridic şi eu mâna în sus.
Am răspuns că deoarece nu am participat la activitatea organizaţiei, dar în primul pentru că nu ştiu absolut nimic despre ce s-a vorbit, eu mă abţin. Atunci toţi cei din prezidiu au început să vorbeasca între ei în limba maghiara, pronunţand frecvent numele sacru ‘’Cojocar elvtars’’. Simplu, eu m-am ridicat si am părăsit şedinţa. A doua zi
dimineata, când m-am prezentat la catedră, seful Ghiula Gal mi-a comunicat că s-a primit un telefon de la cabinetul primului secretar al UTM din Regiunea Autonomă Maghiară, tov. Kiraly Caroly, care mă invita la el la ora 10 fix. Bănuiam despre ce este vorba.
Când am intrat in cabinetul său, după bineţe, prima întrebare a fost: de ce ai părăsit şedinţa organizaţiei UTM şi de ce
ai trânit uşa? Am părăsit şedinţa pentru că într-un cadru oficial se vorbea despre mine, într-o limbă pe care eu nu o cunosc. Dacă pretinzi că nu cunoşti limba, de unde ştiai că se vorbeşte despre tine ? Pentru că după o lună petrecută în Tg. Mureş am învăţat şi eu că expresia ‘’Cojocar elvtarş’’ însemneaza tovaraşul Cojocaru. Eu asemene manifestări nu tolerez în Tg. Mures, iar daca nu-ţi place unde lucrezi, poţi să pleci oricând, eu te ajut. Unde ai dori să lucrezi, spune-mi să văd unde pot găsi ceva pentru dumneata.
Când am văzut că se îngroaşă treaba cu transferul, mi-am revenit puţin şi am început să mă apăr. I-am răspuns că nu
doresc să mă transfer, dar eu ştiu că în România limba oficiala este româna, noi ne aflam într-un cadru oficial, într-o şedinţă, nu la colţul străzii, toţi cei din prezidiu cunoşteau foarte bine limba româna, secretara organizatiei UTM fiind chiar profesoară de limba română.
Apropo, în acele vremuri în Romnia, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş, studentii studiau limba româna ca limba străină, precum rusa, engleza, franceza sau germana. Absolvenţii UMF Tg. Mureş puteau fi medici sau farmacişti foarte buni, dar pe tine etnic român din România, dacă te dureau ceva măruntaie, sau aveai nevoie de o alifie, ca pacient, trebuia să o soliciţi medicului sau farmacistului, musai în limba ungară, deoarece el, săracul, nu cunoştea limba română, ci, eventual rusa sau germana.
Halal autonomie, pe care o bocesc atâta şi în prezent unii UDMR-isti. Nu doresc să plec de la catedră şi îmi voi apăra
drepturile, am continuat eu. Când a constata că eu sunt hotărât să mă apăr, tov. Kiraly Karoly a lasat-o mai moale cu transferul, a spus să nu acord prea multă atenţie la ce afirma alţii despre mine, pentru ca în final să ne desparţim ca ‘’prieteni’’ el asigurându-mă ca îmi va semna decizia de pensionare de la UMF, de parcă ar fi ajuns sef de
cadre la aceasta instituţie.
După un asemenea eveniment mi-am dat seama că nu prea am un viitor la catedra de socialism ştiinţific şi am început să mă gândesc tot mai serios cum să o părăsesc onorabil. Momentul a venit după aproape doi ani, când eu am aflat despre un curs postuniversitar de relaţii intenaţionale, cu o durată de doi ani, organizat de către Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Comerţului Exterior, în colaborare cu Facultatea de Drept de la Universitatea Bucureşti. Era o adevarată facultate, însă mult mai serioasă şi mai grea dect cea pe care o urmasem eu la Iaşi, cu lucrare de diplomă şi examen de stat la sfârşit.
Total nemulţumit de prestaţia diplomaţilor romani, in realitate majoritatea evrei, rămaşi în activitate de pe vremea
ministeriatului Anei Pauker, premierul de atunci al României, Ion Gheorghe Maurer a hotărât să organizeze temporar acest curs, menit să creeze personal bine pregătit pentru cele doua ministere. Candidaţii la curs erau recomandaţi de către facultăţi dintre absolvenţii cu cele mai bune rezultate la învăţătură, dar şi cu dosare de cadre bune.
Pe mine nu m-a recomandat nimeni, dar apreciind că întrunesc toate condiţiile profesionale şi un dosar de cadre beton (neam prost, fără rude în străinătate, în închisori sau foşti chiaburi), am depus cerere de admitere la MAE, a fost aprobată, m-am prezentat la examenul de admitere foarte greu, deoarece eram 11 candidaţi pe un loc, am reuşit, am urmat cursul respectiv, iar după examenul de stat am fost încadrat ca funcţionar superior in MAE, cu gradul de ataşat.
Trecut-au mulţi ani, peste patruzeci, de când eu părăsisem catedra de socialism ştiinţific. In vara lui 20O7 sau 2008,
aflându-mă la Tg. Mureş, mă întâlnesc întâmplător pe stradă cu fostul meu şef şi mentor Ghiula Gal. Tare ne-am bucurat amândoi de întâlnire. M-a invitat să stăm pe o bancă şi să ne povestim ce am mai făcut după despărţirea din 1964. După ce am povestit odiseea vieţii mele, l-am întrebat pe el cum o duce. Aproape instantaneu s-a schimbat
la faţă, a devenit foarte trist, iar pe obraz au început să-i curga lacrimi. O duc foarte, foarte greu. Sunt bătrân, pensia este mică, soţia a murit, băiatul este în Cluj, are doi copii şi nu mă prea poate ajuta.
Stiind cât sunt de uniţi ungurii din Transilvania, atunci l-am întrebat de ce nu face apel pentru ajutor la aceasta comunitate, eventual la UDMR. Imposibil, este absolut exclus un asemenea ajutor. Eu sunt considerat de către comunitatea maghiară din Romania un trădător, un om care dacă nu este pedepsit, trebuie cel puţin să fie evitat contactul cu el. Nimeni din comunitate, chiar şi foştii prieteni, nu vor să stea de vorba cu mine şi iată de ce.
Din acest moment voi încerca să redau exact, ad-litteram, ca pe o înregistrare pe un reportofon, fără a adăuga un
cuvânt în plus, ce mi-a declarat atunci fostul meu şef Ghiula Gal.
‘’Eram prin octombrie 1989, începuse cursurile universitare, când am primit un mesaj de la Suto Andras, că doreşte să se întâlnească cu mine, la el acasă, pentru a discuta unele probleme, la o dată stabilită de comun acord cu el. Am răspuns persoanei care mi-a adus mesajul că sunt cu totul de acord cu întâlnirea, propunând ziua şi ora acesteia. Stiam ca Suto Andras locuieşte într-un cartier rezidenţial, dar acum adresa pentru întâlnire era cu totul alta, într-un cartier obişnuit, ca să nu zic altfel. Intrebând corespondentul care mi-a adus mesaju, acesta mi-a spus că şi-a schimbat locuinţa.
La acea dată eu ştiam despre Suto Andras că este un mare ziarist şi scriitor român de limbă maghiară, poate cel mai mare scriitor de acest gen, redactor şef la numeroase reviste locale sau centrale , în limba maghiară, membru al Uniunii Scriitorilor, al Comitetului Politic Superior al CC al PCR, deputat aproape pe viaţă în Marea Adunare Naţionala, etc. Faima pe care şi-a creat-o şi a ştiut să o cultive atent, dar şi să profite de ea, era că a devenit membru al PCR din fragedă tinereţe, din 1947 şi în calitatea de ziarist se lăuda că a participat din plin la implementarea în ţară a programului partidului. Era membru în tot felul de comitete si comisii din cadrul Consiliului Judeţean, sau a comunităţii maghiare din Tg. Mureş. Ca profesor universitar de ştiinţe sociale făceam şi eu parte din unele din aceste comisii judetene, unde ne întâlneam şi schimbam uneori câteva cuvinte. Atât şi nimic mai mult. La data şi ora convenită m-am prezentat la noua locuinţă a lui Suto Andras, m-a primit cu multa amabilitate, de parcă am fi fost prieteni de o viaţă, m-a tratat cu o cafea, dupa care a inceput să-mi prezinte situaţia din lume şi din ţară, aşa cum o vedea el.
In esenţă, mi-a spus Dragă Ghiula, tu vezi că în toată Europa răsăriteană au loc evenimente profunde care zdruncină
din temelii societatea socialistă. In curând socialismul din aceste ţări, inclusiv din Romania, se va prăbuşi lamentabil, zilele lui Ceauşescu la conducerea ţării sunt numărate. Cu acest prilej şi frontierele unor ţări europene vor fi modificate, vor fi anulate unele prevederi ale criminalului tratat de la Trianon privind Ungaria. Aceste evenimente trebuie să ne găsească pe noi ungurii din România bine organizaţi şi pregătiţi, ca la momentul oportun să acţionăm, să realizam realipirea întregii Transilvanii la Ungaria mamă, să lichidăm acest jug ruşinos la care sunt supuşi ungurii din Romania, de catre ‘’potloş olah’’(romanii impuţiţi). De asta te-am invitat la mine, să discutăm, să vedem cum ne organizăm pentru realizarea acestui măreţ şi nobil eveniment. Te asigur că pentru realizarea acestui deziderat, avem garanţia ca vom fi sprijiniţi de unele ţări europene, Germania Federala în primul rând.
La auzul acestor afirmaţii am rămas stupefiat şi i-am răspuns: stai puţin să discutăm, dacă este să fim realişti, apoi românii nu sunt exploatatorii noştrii, ei sunt în realitate la fel de obidiţi ca şi ungurii. La auzul acestor spuse a sărit ca ars. Cum, dumneata nu recunoşti că România ocupă Transilvania pământ ce aparţine Ungariei Mari ? Atunci dumneata eşti un trădător al maghiarilor din România şi te rog să ieşi imediat din casa mea. Am aflat ulterior că acea casă era locuinţa sa conspirativă, unde spera să nu fie microfoane ale securităţii.
In momentul în care mă îndreptam spre uşă a adugat: Fii atent dle Gal, dacă vei spune cuiva ce ai auzit de la mine, vei
dispărea fără urmă şi nimeni nu va şti unde-ţi vor zace oasele! Ai înţeles? Din acel moment am constatat o răceală faţă de mine a tuturor persoanelor care mă cunoşteau, iar dupa evenimentele din decembrie 1989 chiar şi prietenii mă evită, când mă întâlnesc cu ei pe stradă trec pe celalat trotuar. Româncele care vin să-mi facă mâncare sau curăţenie în locuinţă au fost sfătuite să renunţe la această activitate, că nu este bine.
Deci Dragă Costi, cum îmi spuneau ungurii din Tg. Mureş, asta este situaţia mea actuală şi sper că ai înţeles bine’’.
Privind retrospectiv, ce concluzii tragem noi acum, din discuţia lui Suto Andras cu profesorul Ghiula Gal din octombrie 1989? Suto Andras era foarte bine informat asupra evenimentelor care avuseseră loc în Europa până la acea dată, dar mai ales asupra celor care urmau să se petreacă.
A spus că socialismul se va prabuşi în Europa ?
Evenimentul s-a produs. A spus că zilele lui Ceauşescu la conducerea României sunt numărate ? Ceausescu a fost înlăturat de la conducerea ţării în decembrie 1989. A spus că după aceste evenimente se va modifica harta Europei? Fenomenul s-a produs, este adevărat puţin mai târziu, dar s-a petrecut. Iugoslavia şi Cehoslovacia s-au dezmembrat, R.D.G a dispărut ca stat prin unirea cu Germania Federal. România au vrut ungurii să o sfârtece, dar i-a
impiedecat românii. Suto Andras stia perfect ce vorbeşte şi nu arunca vorbe în vânt. Cât priveşte sprijinul internaţional pe care Ungaria urma să-l primească pentru a lua Transilvania de la România, acum se ştie cum urma să se procedeze. In ultima decadă a lunii august 1989 cancelaru Gerhard Schroder al Germaniei Federale a făcut o vizită
oficiala în Ungaria. Oare ce a discutat cu Guvernul de la Budapesta?
S-a semnat cu acest pilej un protocol secret (nemţii au experienţă în acest domeniu, vezi protocolul secret la pactul Ribentrop-Molotov privind Basarabia) prin care se prevedea ca Ungaria să desfiinţeze gardul de sârmă ghimpată dintre Ungaria şi Austria, să permită cetăţenilor est-germani să treacă liberi din Ungaria în Austria, fără a avea vize pentru aceasta ţară, iar de aici apoi în Germania Federala. Cetăţenii est-germani care doreau să emigreze în R.F.G. şi nu erau puţini deloc, nu mai erau obligaţi să treacă fraudulos frontiera extrem de bine păzită dintre cele doua state germane sau să excaladeze zidul Berlinului, unde sigur erau împuşcaţi, ci veneau ca turişti în Ungaria, de unde prin Austria ajungeau uşor la destinaţia dorită. A fost lovitura de gratie dată de Germania Federală surate comuniste din Est şi zidului din Berlin, care a şi fost demolat imediat. In compesaţie Ungaria urma să primească tot sprijinul diplomatic al Germaniei, pentru a obţine Transilvania de la Români, lucru care din fericire nu s-a mai întâmplat. Suto Andras cunoştea foarte bine toate aceste informaţii şi le-a folosit eficient pentru a – şi realiza planurile sale. A spus
el lui Ghiula Gal că ungurii din Transilvania trebuie să se organizeze bine, pentru ca la momentul oportun să treaca la unirea Transilvaniei cu Ungaria ? Da, a spus-o, dar a şi făcut-o.
Nicolae Ceauşescu a fost detronat pe 22 decembrie 1989, iar pe 25, în ziua de Crăcuin a fost împuşcat. In aceeaşi zi
de 25 decembrie 1989 a fost creat UDMR. Se putea crea o asemene organizaţie, cu structura-i corespunzatoare în doar trei zile? Sigur că nu. Ea a fost clocită de multă vreme înainte si, cum afirma Suto Andras în octombrie 1989, la momentul oportun, era gata pregătită pentru acţiune.
In ceea ce îl priveşte pe Suto Andras, adevaratul lider iredentist al ungurilor din România, după decembrie 1989 s-a
implicat profund în realizarea, fără succes, a visurilor sale, în incidentele sângeroase din martie 1990 de la Tg. Mureş a pierdut un ochi, fapt absolut regretabil, a plecat pentru tratament medical în Ungaria, de unde nu s- a mai întors în România decât în 2007, în copârşeu, in urma decesului cauzat de un cancer.
Constantin Cojocaru – Ţuiac
Sursa: IonCoja.ro
