Aplicarea legii obligatorie pentru guvernanți – majorarea pensiilor să fie egală cu...

Aplicarea legii obligatorie pentru guvernanți – majorarea pensiilor să fie egală cu procentul inflației!

0 262

PSD consideră că modelul pe care l-a propus pentru creşterea diferenţiată a veniturilor pensionarilor este „echitabil” şi nu contravine Constituţiei.
„Având în vedere că unii lideri politici care s-au exprimat public pe subiectul pensiilor nu au înţeles propunerea social-democrată privind creşterea veniturilor pensionarilor în anul 2023, PSD face precizări.
PSD este de acord cu o creştere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari.
Însă distribuirea acestor bani suplimentari trebuie să se facă diferenţiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creşteri mai mari, întrucât aceştia sunt afectaţi mai puternic de creşterea preţurilor.
Propunerea PSD de a creşte diferenţiat veniturile pensionarilor nu contravine Constituţiei, pentru că nu implică majorări diferite ale punctului de pensie”, se arată într-un comunicat de presă remis presei de PSD.
„Creşterea diferenţiată a veniturilor se realizează prin măsuri de sprijin acordate doar pensionarilor cu venituri mici, în plus faţă de majorarea punctului de pensie cu un procent egal pentru toţi pensionarii. În actualul context economic, o majorare nediferenţiată a veniturilor pensionarilor ar fi profund inechitabilă. PSD nu poate fi de acord ca la o pensie specială de 18.000 de lei să se acorde o sumă suplimentară de 2.700 de lei, adică de 10 ori mai mare decât la o pensie medie de 1.800 de lei, unde creşterea ar fi de doar 270 de lei. Decidenţii trebuie să ţină cont că inflaţia se resimte mai puternic la pensionarii cu venituri mici, în cazul cărora alimentele şi medicamentele au o pondere mai mare în totalul cheltuielilor”, se mai spune în comunicat.

Social-democraţii consideră că nu trebuie confundată creşterea punctului de pensie cu creşterea veniturilor pensionarilor!


PSD arată că în perioade de criză economică, pe lângă principiul contributivităţii, conform căruia fiecare primeşte după cum a contribuit, trebuie să ţinem cont şi de „principiul solidarităţii”, care prevede ca cei vulnerabili să fie sprijiniţi mai mult.
Corect, indexarea pensiilor cu rata inflației este o prevedere legală care nu trebuie negociată cu nimeni, nici măcar la nivelul coaliției PNL+PSD+UDMR. Liderii PSD și PNL se întrec, de două luni, în declarații despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 deși aici lucrurile sunt clare LEGEA trebuie aplicată! Este inflația de 15 % cu atât trebuie majoratî pensia.

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.