De ce nu vrea Iohannis boicotarea austriecilor
”Acest moment poate fi tratat într-o singură cheie: cu diplomație. Am auzit nenumărate opinii, sfaturi. Vreau să vă spun foarte clar: nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului român. Nu așa se tratează astfel de probleme. La cald și emoție, tot felul de analiști vin cu tot felul de soluții. România nu va ataca la CJUE această chestiune”, a declarat azi președintele Klaus Iohannis.
Anunțul sec al președintelui lasă în ofsaid o armată de policieni români care s-au repezit în ultimele zile să anunțe măsuri represive, de la mutarea conturilor entităților de stat la alte bănci decît cele austriece, eventual CEC – cea mai arhaică și mai neperformantă bancă din România care nici nu ar avea capacitatea operării unor asemenea conturi – la blocarea șefiei austriece la OSCE, naționalizarea unor companii austriece ori acționarea în judecată la CJUE.
De ce s-a poziționat astfel Klaus Iohannis înaintea Consiliului European de mîine?
Un răspuns ar fi pentru a evita o situație de un imens ridicol.
Guvernul României a făcut azi un anunț important, prin premierul Nicolae Ciucă: tot mâine, va fi depus la sediul OCDE de la Paris Memorandumul inițial pentru aderarea României la această organizație.
Ce este OCDE și de ce e important să aderăm la ea?
Explicăm pe scurt: din multe puncte de vedere, aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică e mai importantă decît cea la Schengen.
OCDE e un for interguvernamental care veghează, să zicem, la asigurarea creşterii economice, prosperității şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum şi la nivel global. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 23) sunt state dezvoltate, deţinând cca. 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.
Cînd ești în OCDE ești într-un club select al democrațiilor de tip occidental care contează, la nivel mondial. Ești alături de SUA, Marea Britanie, Germania, Japonia, Canada, Italia, Franța șamd.
Pentru că România e codașă peste tot, noi și bulgarii stăm și aici pe afară, alături de unele state din Balcani. Și nu de ieri, de azi, ci mult înainte de aventura Schengen.
Am depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE încă din aprilie 2004, din nou în noiembrie 2012, şi am reînnoit-o anual începând cu 2016.
De 18 ani facem tușa, sub ochii blînzi ai unei duzini de guverne care s-au perindat la noi.
Cehia, Polonia și Ungaria au devenit membre în anii 1995 și 1996, Slovacia în 2000, Slovenia și Estonia în 2010, Letonia în 2016, Lituania în 2018.
Din afara Europei au intrat pînă și state precum Costa Rica ori Columbia, ca să ne facem o idee.
Pentru regimul Iohannis, la fel ca și pentru Băsescu, aderarea la OECD a fost considerată un obiectiv de maximă importanță al politicii externe. Inutil, pînă acum.
Anul ăsta s-a recurs la un heirup politic, doar-doar reușim să mai mișcăm lucrurile.
Există, însă, o mică problemă: presupunînd că depășim toate obstacolele ridicate de foaia de parcurs ce ne-a fost stabilită, decizia finală se ia prin consensul membrilor OCDE.
Iar unul dintre membri e Austria.
Ca să ataci Austria în preziua depunerii Memorandumului de aderare, eventual chiar în aceeași zi, cu prilejul Consiliului European, nu ar fi fost, cum spuneam, decît o mostră de ridicol politic absolut. Nu știm cînd ar ajunge Austria la mîna României.
Din păcate, știm cu certitudine că România va mai fi o perioadă la mîna Austriei în chestiuni grele, precum Schengen și OCDE.
În 2017, Ungaria a anunțat că și-a retras sprijinul pentru aderarea României la OCDE doar din cauza închiderii unui liceu din Târgu-Mureş.
Greu de crezut că Austria ar juca mai moale.
Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro
