Detalii privind desfasurarea testelor nationale

Detalii privind desfasurarea testelor nationale

0 360

Pentru elevii claselor a VII-a emotiile s-au incheiat odata cu primirea rezultatelor la tezele cu subiect unic. Insa, pentru absolventii de clasa a VIII-a febra examenelor abia incepe.


Absolventii claselor a VIII-a sustin teste nationale la disciplinele stabilite de


Ministerul Educatiei si Cercetarii. Media obtinuta la aceste teste nationale constituie unul dintre criteriile pentru admiterea in licee si in invatamantul profesional de stat, organizat in scoli de arte si meserii. La admiterea in licee se pot inscrie absolventii invatamantului gimnazial care au promovat testele nationale (adica au obtinut cel putin nota cinci la fiecare dintre testele nationale) sau care, in anii anteriori, au promovat examenul de capacitate ori au obtinut certificatul de echivalare a examenului de capacitate.


?


Pentru unii, admiterea a inceput deja


O parte dintre elevii de clasa a VIII-a au intrat deja in emotiile admiterii la liceu. Este vorba de copiii care vor sa urmeze cursurile unor scoli vocationale sau ale claselor cu predare bilingva si care trebuie sa treaca de probele de aptitudini. In judetul Brasov exista noua clase la liceu – filiera vocationala, tot noua clase cu predare in limba materna la liceele din judet si trei clase la scolile de arte si meserii. Clase bilingve au colegiile nationale „Andrei Saguna“, „Dr. I. Mesota“, „Unirea“, Colegiul de Stiinte ale Naturii „Emil Racovita“ si Colegiul National „Doamna Stanca“ Fagaras.


?


Instruire periodica cu parintii si elevii


Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a primit de la toate inspectoratele scolare judetene din tara, brosurile de admitere si planurile de scolarizare pentru clasele a IX-a la liceele si scolile de arte si meserii din fiecare judet. Pana pe 8 iunie, scolile generale trebuie sa faca instruiri periodice cu parintii si elevii pentru a le prezenta metodologia de admitere.


?


Desfasurarea testelor nationale


Calendarul de desfasurare a testelor nationale organizate in vederea accesului absolventilor clasei a VIII-a in clasa a IX-a a anului scolar 2007-2008 este urmatorul: ?


• 8 iunie 2007 – Incheierea cursurilor pentru elevii claselor a VIII-a


• 18 iunie 2007 – Limba si literatura romana – test scris


• 19 iunie 2007 – Limba si literatura materna – test scris


• 20 iunie 2007 – Matematica – test scris


• 21 iunie 2007 – Istoria romanilor sau Geografia Romaniei – test scris


• 24 iunie 2007 – Afisarea rezultatelor (pana la orele 16) si depunerea contestatiilor (orele 16 – 20)


• 25 – 27 iunie 2007 – Rezolvarea contestatiilor


• 28 iunie 2007 – Afisarea rezultatelor finale (pana la orele 16)


?


Variantele de subiecte pentru Testele nationale 2007


Pentru Testele nationale, cat si pentru examenul de Bacalaureat, subiectele pentru probele scrise au fost publicate pe site-ul MEdC, http://www.edu.ro/ si pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean Brasov, www.isj.rdsbv.ro. Dintre aceste subiecte, in ziua aferenta sustinerii fiecarei probe, va fi extrasa varianta pentru rezolvarea careia va fi elaborat, in cursul aceleiasi zile, baremul de corectare.


Laura Moise

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.