Patrioți cu ghilimele și fără (1)

Niciodată, un român atât de mic nu a făcut un rău atât de mare !

Istoria României – și sunt convins că nu doar a României – este plină de acte „patriotice” și patrioți cu sau fără ghilimele. Dacă am cerceta cu atenție întreaga istorie, am constata că cei reali au pierit în condiții de cele mai multe ori tragice, uneori obscure, sau necunoscute, mulți fără să le fie cunoscute sau recunoscute  faptele de eroism sau meritele, mulți au fost uitați sau le sunt ignorate meritele, pentru că alții trebuie să se suie pe soclurile lor, cei mai mulți adevărați eroi sau patrioți, sunt necunoscuți sau uitați.  Ceilalți, de paradă, contrafăcuți, puși în capul listei de alții pentru cu totul alte merite,  apar în cărțile de istorie pentru că acestea sunt scrise de profesori de istorie „educați”, „cultivați”, promovați, susținuți politic, întroduși pe funcții de răspundere,  de miniștri sau slujbași mărunți pentru că se vând și vând istoria neamului pe „40 de arginți”. Și așa apar în istoria unor ani, vânzători de copii, de țară, dezrădăcinați, alogeni,  bâlbâiți, mutălăi,  dar, cel mai rău,  mutilați sufletește, moral, fără conțiință, care distrug țara fără remușcări, fără rușine,  fără să clipească și fără teamă, de parcă ar fi concurs.

Vorbim despre Mica Unire. Cei mai mulți din cei care cred că știu ceva despre Unirea Principatelor, zic că unirea a făcut-o poporul, că dacă nu ieșeau românii în stradă,  Cuza nu ar fi fost ales. Câți știu însă că alegerea lui Cuza în Moldova s-a datorat în proporție de 90% Ecaterinei (Cocuța) Vogoride, născută Conachi, căsătorită cu caimacanul Moldovei, omul turcilor și al austriecilor  care au  fraudat  alegerile astfel încât să ”se aleagă”Vogoride,  falsificând listele de vot. 
Cocuța a aflat, a găsit documentele compromițătoare privind măsluirea alegerilor și le-a trimis spre publicare la Bruxelles (ca să vezi premoniție) unde „Marile Puteri” au aflat și astfel s-au anulat alegerile, nu fără scandal între marile puteri, pentru a se organiza alegeri curate.
Dacă nu era Cocuța, în Moldova ar fi fost  rămas ales Vogiride, iar în Țara Românească ar fi fost ales, probabil,  Dimitrie Ghica, așa cum se sugerase în Convenția de la Paris din 1856.
În Moldova însă partida anti-unionistă era mult mai puternică.
S-a mers până acolo încât, cu sprijinul Rusiei s-a pus la care asasinarea lui Kogălniceanu și Cuza, dar complotul a fost deconspirat de doi  eroi necunoscuți în ziua de azi, Alecu von Onciul  și Iacob Antosz. Aceștia, alături de Cocuța Vogoride sunt adevărații eroi ai unirii în Moldova. Alegerea lui Cuza la București s-a făcut, mai mult datorită lui Vasile boerescu, un boieraș cu apucături liberale,  care în noaptea de 23 Ianuarie a propus aleșilor din Divanul Ad-Hoc să îl propună tot pe Cuza și i-a pus să jure că așa vor vota a doua zi. Și așa au votat.
Uneori, soarta unei țări ține de o idee sau sclipire de moment, un gest al unul om, un accident sau de perseverența sau încăpățânarea unui idealist. De cele mai multe ori însă, aceasta este făcută, scrisă și bătută în cuie de și în folosul celor puternici.
Făurirea României Mari este atribuită lui Ferdinand, armatei Române și mai este trecută și în cartea de onoare a liberalilor, a Brătienilor.
Fără a contesta meritul acestora, din care cel mai mic este al Regelui Ferdinand, un rege cinstit, dar fără personalitate, umbrit și dominat de toți și de toate, meritul pentru realizarea Marii Uniri, deși promisă sau solicitată de cei enumerați mai sus, aparține tot unei femei, care a fost însă și regină, Regina Maria.
În august 1916, când situația Antantei era șubredă, României i s-a cerut să își clarifice poziția „acum ori niciodată”. România era în coadă de pește tocmai datorită lui Ferdinand a cărui familie de origine germană îi cerea să se unească cu Puterile Centrale când de fapt interesele și orientarea României erau spre Paris. Maria a fost cea care a înclinat balanța și l-a determinat pe Ferdinand să accepte această alegere. 

După terminarea Primului Război Mondial, România, care intrase în Război la insistențele, aș putea spune șantajul  Franței, își cerea dreptul la promisiunile făcute de învingători. Numai că odată văzuți cu sacii în căruță, învingătorii aveau alte gânduri. Politicienii români au simțit că nu vor face față și au propus reginei Maria să încerce, prin poziția ei, gradul de rudenie cu casele regale europene (părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, fiind așadar nepoată a reginei Victoria a Angliei), prin elocința ei, aș putea spune și tupeu, căci avea o personalitate diamentral opusă de cea a lui  Ferdinand,  să sensibilizeze capetele „încoronate” ale Europei să acorde României Întregirea.

Ajunsă în Franța împreună cu cele trei fete ale sale, Regina Maria își urmează programul „artistic” și deși normal ar fi fost să primească ea vizita lui Clemeceau, primul ministru francez, ca un gest de curtoazie, cere ea audiență la acesta.
Gestul ei voia să arate că nu a venit să se plimbe și să primească vizite siropoase, ci să rezolve probleme care nu suferă amânare și nu pot fi ignorate. Asta trebuie să fi înțeles și vulpoiul Clemenceau.
Mirat de cererea Reginei Maria, dar și curios acesta a primit-o și bănuiesc că a fost încântat de prezența și prezentarea ei.
Maria nu a stat la farafastâcuri și a cerut clar și răspicat ceea ce considera că trebuia să primească România prin pacea ce urma să se semneze.
Clemenceau i-a răspuns că prin pacea încheiată separat (după retragerea Rusiei din Antantă, deci rămasă singură și înjumătățită, în fața forțelor bulgare germane și austro-ungare) România nu mai poate ridica  pretenții.
Maria s-a ridicat să plece, știind că Clemenceau, diplomat fiind, o va invita să negocieze în speranța că va primi cereri mai mici.
Dar Maria a rămas pe poziție, solicitând „Transilvania până la Tisa și tot Banatul”, așa cum i se promisese la intrarea în Război.
Clemenceau, care era poreclit „Tigrul” datorită forței cu care își apăra interesele, i-a răspuns:
– Dar, Doamnă, cereți partea leului”.
La care Maria, cu o prezență de spirit cu adevărat regală, i-a răspuns:
– De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adresează vărului ei Tigrul…
Așa a reușit România să obțină ceea ce îi aparținea,  dar risca să nu mai fie recunoscut de către învingători.
Maria, Regina inimilor românilor, a reușit să obțină printr-un curaj și o prezență de spirit de care „marii bărbați ai României” acelor vremuri nu au și nu ar fi reușit, dar acuma se laudă urmașii lor.
Și mai cunosc un gest de mare curaj și patriotism de data asta al unui om pe care istoria, sau mai bine zis ”istoricii” de azi cu lașitate îl evită, sau îl ponegresc, cu atât mai curajos și mai demn cu cât este făcut în fața unui om în fața căruia tremura întreaga Europă, de la ăl cu barba sură pân la cel cu țâța’n gură.

Va urma

Autor: Col. (r) Marin Neacsu
Sursa: art-emis.ro

Bibliografie web:
– http://in-cuiul-catarii.info/2018/01/24/unirea-si-cocuta-vogoride-conachi-13502
– http://in-cuiul-catarii.info/2015/01/23/unirea-si-vasile-boerescu-8536
– https://historia.ro/sectiune/general/regina-maria-fata-in-fata-cu-clemenceau-leoaica-569218.html
– http://in-cuiul-catarii.info/2013/01/05/nascut-pentru-a-fi-tradat-2489

Share on Facebook

Tweet

Follow us