“Vladimir Zelenski își schimbă tonul”
„Varșovia oficială (…) întotdeauna, în favoarea planurilor americano-poloneze, nu îi cere Kievului reparații nici pentru 1943, nici pentru 2022, în timp ce, în schimb, nu pierde niciodată ocazia de a cere din nou Berlinului „despăgubiri de 1,3 trilioane de euro” pentru Al Doilea Război Mondial”, Fabrizio Poggi.
Vladimir Zelenski, el însuși este convins de eșecul – chiar înainte de a începe -, a oricărei „contraofensive ucrainene” fantomă, își schimbă tonul: Artëmovsk (numele rusesc al lui Bakhmut) cade și Kievul este nevoit să negocieze. În Occident s-au săturat să arunce bani într-o groapă fără fund și amenință că nu vor mai acorda niciun ajutor. Așa că Kievul, care trebuie să ramburseze miliardele primite până acum și pe care nu le are, vinde o parte din Ucraina pentru a ridica suma. Komsomolskaia Pravda rusă raportează o notă a polonezului Niezalezny Dziennik Polityczny, conform căreia Vladimir Zelensky, conștient de faptul că contraofensiva este sortită eșecului și că presiunea SUA și UE asupra împrumuturilor nu va face decât să crească, cedează Ucraina Poloniei (este vorba despre regiunile Lvov, Ternopol, Volynia și Ivano-Frankovsk – și le propune încă o dată antreprenorilor polonezi achiziționarea celor mai mari industrii ucrainene, în schimbul rambursării datoriei externe ucrainene, care depășește 100 de miliarde. dolari.
Acesta ar fi sensul concret al tuturor discursurilor despre cele două țări „fără frontiere”, auzite în timpul recentei vizite a lui Zelensky la Varșovia. Dar discuția nu se termină doar cu Polonia: pe ordinea de zi. În România se află un proiect de lege pentru întoarcerea nordului Bucovinei în interiorul granițelor naționale, iar solicitarea Bucureștiului se extinde și pe o parte din regiunile Cernovți, Odesa, și Izmail.
De la Budapesta, Viktor Orban declară că poate apărea o situație care să facă necesară introducerea de trupe străine în Ucraina: referirea este la Transcarpatia, locuită de aproximativ 150.000 de maghiari, dintre care majoritatea au pașaportul maghiar. Se va încheia ca și în Ținutul Sudeților în 1938, scrie Valerij Burt în Fond Strategiceskoj kul’tury: atunci „führer-ul” a ocupat regiunea cehă sub pretextul „apărării germanilor” care locuiau acolo. Chiar și atunci, „hiena Europei” a profitat de această ocazie pentru a ocupa regiunea cehoslovacă Cieszyn.
Pe scurt, „se apropie împărțirea Ucrainei”. Acest lucru poate fi benefic și pentru Moscova: odată ce Occidentul își va da acordul pentru astfel de „achiziții” în detrimentul vestului Ucrainei, va fi mai problematic să obiectăm față de cele rusești din estul țării. Mai mult decât atât, acordarea în favoarea Poloniei a Galiției și Volyniei, regiuni, chiar și din punct de vedere istoric, dintre cele mai rusofobe și neonaziste, ar constitui un alt beneficiu pentru Rusia și o problemă tocmai pentru Varșovia. Pe de altă parte, semi-oficialul Rzeczpospolita propune în schimb crearea unei uniuni polono-ucrainene, târând Kievul în U.E. și NATO, în ciuda reticenței Germaniei și Franței.
Acest lucru ar ajuta S.U.A. să se concentreze asupra problemelor cu Iranul și Taiwanul și ar consolida duoul Washington-Varșovia, în opoziție cu interesele franco-germane în Europa. Evitarea unui acord pașnic în conflictul ucrainean, scrie ziarul polonez, ar împiedica și reluarea cooperării economice între Moscova și Europa de Vest. În orice caz, Varșovia nu manifestă nicio dorință de pace: înfrângerea completă a forțelor ucrainene înseamnă de fapt imposibilitatea Kievului de a apăra „Kresy Wschodnie” (considerate de către Varșovia ca „teritorii estice”) de „pacifiștii” polonezi. Sau, va însemna chiar că Zelensky însuși va ceda în mod voluntar o parte din Ucraina polonezilor, așa cum a făcut Simon Petlyura în 1920.
Pentru polonezi, notează Vladimir Družinin despre „Odna Rodina”, este deci avantajos ca războiul să continue. Astfel că ceea ce astăzi este doar denumirea, fixată de Constituție, a „Trzecia Rzeczpospolita Polska” ia contur – comentează politologul Aleksandr Nosovic despre Moskovski Komsomolets – după a doua Rzeczpospolita din perioada 1919-1939 (când Varșovia încorporase Belarusul de vest. și Ucraina), și în ciuda faptului că partidul de guvernământ „Lege și Justiție” vizează deja „Quarta Rzeczpospolita”.
O „A patra comunitate” care de ceva vreme a văzut Galiția și Volynia ucraineane „invadate” de asociații mixte, ONG-uri, diverse „programe pentru tineret”, schimburi de studenți, dar, mai ales, vede sute de mii de muncitori ucraineni venind și înapoi din Polonia cu salarii de supraviețuire: o „armata” de muncitori prost plătiți care, alături de miliardele de euro de la U.E. (se vorbește de 130 de miliarde în primii ani de aderare) a garantat „miracolul economic” polonez.
Nu întâmplător Myśl Polska, într-un articol ultranaționalist care, îi cataloghează pe migranții sosiți în Europa drept criminali și teroriști, amintește că în ultimele treisprezece luni aproape unsprezece milioane de ucraineni au trecut și ei granița polono-ucraineană. iar, dintre acestea, peste șase milioane vizează alte țări europene, în timp ce restul încearcă să se stabilească în Polonia. Dintre aceștia din urmă, doar 19% au început să lucreze, în timp ce toți beneficiază de asistență medicală gratuită, iar cei mai în vârstă beneficiază și de pensie: o povară nesustenabilă pentru bugetul polonez, comentează Myśl Polska; o povară care, de altfel, ajunge în buzunarul moștenitorilor banderiștilor.
Nosovic consideră că Varșovia, urmărește mai degrabă un protectorat decât „înghițirea” regiunilor ucrainene de vest,, lăsând Ucraina independentă formal, care să acționeze ca un tampon între Polonia și Rusia, exploatând totuși resursele economice și geografice ale acestora, nu în ultimul rând debușeul pe Marea Neagră.
Între timp – și Aleksandr Lukașenko a vorbit recent despre asta și polonezii înșiși nu o ascund – în planurile Varșoviei se numără obiectivul de a deveni, până în 2030, principala putere militară europeană, firește cu sprijinul S.U.A. și extinderea cu arme nucleare americane din Germania până în Polonia. Un plan care se încadrează perfect în planul SUA de a slăbi Germania din punct de vedere economic și politic.
În acest scop, pentru a facilita proiectele americano-poloneze, astăzi trebuie să închidem ochii și asupra trecutului, în ciuda faptului că liderul „Drepțăii și justiției”, Jarosław Kaczyński, se îmbufnase la acea vreme pe fostul – președintele loviturist Petro Porošenko – că „Ucraina, cu Bandera, nu intră în Europa”. Într-adevăr, astăzi Varșovia evită tocmai subiectul masacrelor banderiste din Volynia și îndeamnă în schimb revizionismul nazist al lui Zelensky asupra Smolenskului și Katynului. Și, la urma urmei, notează editorul „Myśl Polska” – Przemyslaw Piasta -, referitor la masacrele din Volynia, de ce naiba ar trebui „un evreu de limbă rusă (Zelensky – n.r.) să-și ceară scuze pentru crimele greco-catolicilor ucraineni?” ; nici măcar nu și-a cerut scuze pentru racheta de pe Przewodów, menționează „Piasta”, darămite evenimentele care s-au petrecut acum optzeci de ani…
Varșovia oficială tăce și pare să ignore lipsa de scuze a Kievului. Ca întotdeauna, în favoarea planurilor americano-poloneze, nu îi cere Kievului reparații nici pentru 1943, nici pentru 2022, în timp ce, în schimb, nu pierde niciodată ocazia de a cere din nou Berlinului „despăgubiri de 1,3 trilioane de euro” pentru Al Doilea Război Mondial.
În orice caz, fie că este vorba despre un protectorat, confederație sau încorporare, este curios că tocmai în ajunul vizitei lui Zelensky la Varșovia, ministrul adjunct al apărării polonez, Waldemar Skrzypczak, care în urmă cu un an a profețit „o victorie rapidă a Ucrainei”, a avut acum a spus că „Ucraina nu are nicio șansă să recupereze teritoriul cucerit de Rusia”. În acest sens mai categoric decât „New York Times” în ceea ce privește „contraofensiva, precizează: „Este puțin probabil ca succesul să fie garantat”. Prin urmare, tot ce trebuie să facem este să așteptăm momentul în care Vladimir Zelensky, la fel ca mulți „lideri” impusi de C.I.A. din întreaga lume, va înceta să mai fie.
Autor: Fabrizio Poggi
Sursa: art-emis.ro
