Calin Popescu Tariceanu in judetul Tulcea
Primul-ministru va avea o intrevedere cu reprezentantii autoritatilor locale, pentru a analiza problemele judetului si a identifica solutiile de rezolvare a acestora. Totodata, primul-ministru este interesat de modul in care au evoluat lucrurile in acest judet de la precedenta vizita pe care a efectuat-o in Delta Dunarii, in urma cu un an de zile.
„Delta Dunarii este o zona unica in Europa, prin biodiversitatea care se regaseste aici, si asa trebuie sa ramana!”, declara premierul Calin Popescu-Tariceanu in urma cu o luna de zile, la simpozionul „Avem o Delta. Cum procedam?”.
Primul-ministru afirma cu acel prilej ca este de datoria autoritatilor sa gaseasca un echilibru intre protejarea Deltei si proiectele de dezvoltare, care sa nu agreseze natura.
La vizita anterioara in Delta Dunarii, primul-ministru a remarcat multiplicarea constructiilor de dimensiuni mari, care nu respecta norme elementare de urbanism sau de bun gust si sunt „complet in afara specificului local si regulilor unei zone protejate”.
„Este evident ca stricam toata Delta cu asemenea constructii”, declara primul-ministru. Infrastructura Deltei Dunarii trebuie sa se plieze pe cadrul natural.
O alta problema cu care se confrunta Delta Dunarii, remarcata de primul-ministru in vizita anterioara, tine de renaturarea unor suprafete. Pana in acest moment, s-au realizat deja lucrari hidrotehnice pentru refacerea retelei de canale in mai multe complexe acvatice naturale, care vor asigura o circulatie mai buna a apei si conditii de reproducere naturala a populatiilor de pesti.
Master Plan-ul pentru dezvoltarea durabila in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii indica drept prioritate refacerea habitatelor naturale ale unor specii de flora si fauna salbatica, infiintarea unui sistem de colectare a deseurilor pe teritoriul Deltei Dunarii. Planul are in vedere si modernizarea infrastructurii sau sprijinirea activitatilor economice traditionale.