Mica antologie a patriotismului amarat

Am publicat si cu alte prilejuri textele de mai jos. Simt nevoia sa le reamintesc cititorilor, intr-un moment in care trimbitele unui patriotism rudimentar, lautaresc, tifnos, au reaprins spiritele. Patriotismul a ajuns sa fie un amestec indigest de vorbe lacramoase si incruntaturi de grota. Pentru campionii lui, patria nu trebuie ,,ajutata” decit cu linguseli si jocuri de bicepsi.

Ideea ca o poti iubi cu disperare, intristat de relele care o desfigureaza (si care, nu odata, vin din noi insine) e prea subtila pentru latratorii de parada, convinsi ca a te gudura servil in poala tarisoarei e modul optim de a o sluji, cind, de fapt, e un soi de razgii mai curind dezonorant. In general, profesionistii retoricii patriotarde sunt, mai curind, oameni fara identitate, incapabili de ispravi cu adevarat ziditoare si, tocmai de aceea, dornici sa se salveze identificindu-se cu stramosi mai falosi. Gigi luat in sine nu e nimic. Dar Gigi ca „urmas” al lui Stefan cel Mare, sau ca verisor al lui Brancusi incepe sa creada ca exista…

Am auzit, de curind, ca un parlamentar (anonim pentru mine, ca si pentru mai toti compatriotii sai) s-a gindit sa propuna o lege severa impotriva denigratorilor tarii. In cazul in care aceasta lege se va vota, citatele care urmeaza vor echivala cu o delatiune. Imi asum acest risc.

 

Dimitrie  Cantemir:  ,,…dragostea ce avem pentru patria noastra ne indeamna, pe de o parte, sa laudam neamul din care ne-am nascut (…), iar pe de alta parte, dragostea de adevar ne impiedica, intr-aceeasi masura, sa laudam ceea ce ar fi, dupa dreptate, de osindit. Le va fi lor mai folositor daca le vom arata limpede in fata cusururile care-i slutesc, decit daca i-am insela cu lingusiri blajine si cu dezvinovatiri dibace (…). Din aceasta pricina, vroim sa marturisim curat ca noi, in naravurile moldovenilor, in afara de credinta cea adevarata si ospetie nu gasim prea lesne ceva ce am putea lauda(…). Naravurile bune sint rare la ei. (…). Trufia si semetia sint muma si sora lor. (…)… nu cunosc masura in nimic: daca le merge bine sint semeti, daca le merge rau isi pierd cumpatul”.  (Descrierea Moldovei, II, Cap.XVII).

 

Ion Ghica: „…a fost un timp cind trebuia mare indrazneala si abnegatiune unui roman, ca sa cugete nationalitate si libertate. (…).

Acum lucrurile s-au schimbat. A striga pe toate tonurile, cu vreme si fara vreme, din gura si din condei: patrie, libertate, egalitate, independenta; a incrimina si a batjocori pe acei care nu trec peste marginile moderatiunii, a bunei cuviinte si a modestiei, a acuza de tradatori pe oamenii cei mai devotati binelui tarii, a-I trata in mod ireverentios, a-i lovi si a-i insulta, nu numai ca nu este periculos, dar este glorios si chiar banos.

(…). Persecutarile si invectivele au ramas partea acelora care nu se suie pe streasina ca sa strige la patriotism, sau care nu se asociaza cu acei care practica calomnia si injuria in favoarea vreunui partid (…).

Peste douazeci, cincizeci, o suta de ani, poate ca s-or gasi publicisti si istorici care sa arate generatiilor viitoare in ce parte a fost mai multa si mai adevarata iubire de tara (…); pina atunci insa, meritul si gloria vor fi de partea sbieratorilor si dibacilor, si primejdia este mare” (Liberalii de alta data, scrisoare catre Vasile Alecsandri, 1880).

 

Mihai Eminescu:  ,,Dar domnilor! Mi-e rusine sa fiu roman! Dar ce fel de roman? Roman care vrea a-si fi insusit monopolul, privilegiul patriotismului si-a nationalitatei – asa roman de parada mi-e rusine sa fiu.

Nationaliatea trebuie sa fie simtita cu inima si nu vorbita numai cu gura. Ceea ce se simte si se respecta adinc se pronunta arareori! Hebreii cei vechi n-aveau voie sa pronunte numele dumnezeului lor! Iubesc poporul romanesc fara a iubi pe semidoctii si superficialitatile sale” (Din manuscrise, Opere, vol.IX, p.459-460).

 

Ion Luca Caragiale:  ,,Noi, romanii, sintem o lume in care, daca nu se face ori nu se gindeste prea mult, ne putem mindri ca cel putin se discuta foarte mult”.

,,Elementele de succes: magulirea tuturor ideilor si formulelor populare, pe care oricine le aplauda automatic, sau prin imitatie, precum: tinerimea romana, economia romana, femeia romana, taranul roman, muncitorul roman, regatul roman scl.,scl, – in genere fraza goala, declamatia sarlataneasca, latratura patriotica, nationala, romana – cu un cuvint, moftul…”                           

,,M-am exilat si atita tot. Aerul aici [la Berlin, n.m. A.P.] imi prieste, sint multumit cu ai mei si nu am ce cauta acolo, unde lingusirea si hotia sint virtuti, iar munca si talentul vitii demne de compatimit” (apud I.L.Caragiale), -Despre lume, arta si neamul romanesc, ed. Dan C. Mihailescu).

 

Octavian Goga: „Tara de secaturi, tara minora, cazuta rusinos la examenul de capacitate in fata Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hotii improvizati astazi in moralisti, ministrii care s-au vandut o viata intreaga, deputatii contrabandisti… Nu ne prabusim nici de numarul dusmanului, nici de armamentul lui, boala o avem in suflet, e o epidemie infricosatoare de meningita morala.” (Jurnal, 1916, apud Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman).

 

Emil Cioran: ,,In Romania, tipul omului inteligent si unanim simpatizat este chiulangiul sistematic, pentru care viata este un prilej de capriciu subiectiv, de exercitiu minor al dispretului, de negativitate superficiala. N-am intilnit om care sa aiba o mai slaba aderenta la valori ca romanul” ,,Nici un roman nu se simte personal vinovat (…) dezertind astfel de la responsabilitatea individuala”. (Schimbarea la fata a Romaniei).

 

Cele de mai sus sunt doar un crimpei din imensul inventar de exasperari, dezamagiri si apeluri la luciditate oferit de cultura autohtona.                                                                                                                  

 Iubirea adevarata nu are nimic de pierdut cind e dublata de simtul realitatii. (Andrei Plesu)