Simona Halep surpriza verii – a intrat în lista unui turneu de...

Simona Halep surpriza verii – a intrat în lista unui turneu de Grand Slam, US Open 2023!

0 194

Simona Halep apare pe lista participanților la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care are loc între 28 august și 10 septembrie.
Organizatorii de la US Open au publicat lista participanților în cursul zilei de miercuri, cu 24 de ore mai târziu decât era stabilit inițial.

Ironic, Halep a jucat ultima dată chiar la US Open
Simona Halep (31 de ani, 55 WTA) nu a mai jucat un meci oficial de pe 29 august 2022, când părăsea competiția de la US Open în primul tur, eșec surprinzător în fața ucrainencei Daria Snigur.
Suspendată provizoriu după o probă pozitivă la roxadustat, dubla campioană de Grand Slam așteaptă un verdict din partea organizației independente Sports Resolutions. Răspunsul ar trebui să apară dintr-un moment în altul.
În dreptul constănțencei apare mențiunea „suspendată provizoriu”.
Agenţia Naţională Anti-Doping nu s-a pronunţat pe acest caz, aflat în curs de desfăşurare, conformându-se astfel rigorilor de comunicare publică prevăzute în Codul Mondial Antidoping şi în Standardul internaţional de gestionare a rezultatelor.
Trebuie menționat ca în această etapă a procesului, întreaga comunicare este gestionată de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului„.

Verdictul este aproape
Prezența Simonei Halep pe lista cu participanții de la US Open arată că un verdict este aproape să apară și că i-ar putea fi favorabil româncei. În acest an, deși era tot suspendată provizoriu, Simona Halep nu a apărut pe lista participanților la niciun alt turneu.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA), după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la US Open 2022. Jucătoarea noastră a fost informată de testul pozitiv pe 7 octombrie 2022.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.