TARA E PROPRIETATEA PRIVATA A UNOR DERBEDEI!

Fara indoiala, Andrei Plesu e o minte sclipitoare si, la concurs cu Liiceanu, ei „demasca” azi cu fireasca indignare putrefactia acestui ultim sfert de secol de dupa rivolutie, (sau ce-o fi fost…ca inca nu ne-au spus. Poate n-au voie…)

Daca nu stiati, inainte”, pe vremea odiosilor comunisti adica, amandoi, si Plesu si Liiceanu au fost dizidenti si anticomunisti convinsi,ei intrand in pcr doar sa submineze comunismul din interior.

Adevarat, au fost, tot amandoi, trimisi de regim sa-si sustina doctoratul „afara”. Ei doi in Germania, la Heidelberg.

Adrian Severin in SUA, Petre Roman in Franta, Melescanu si Ilie Sarbu in Elvetia, M.Isarescu si Stolojan tot in America, Victor Ponta (un pic mai tarziu) in Italia… si tot asa! Caci „generatia Moscova” nu mai era la moda.

Firesc, dupa 1989 ei au fost primii care ne-au explicat ce ticalos a fost regimul comunist. A. Plesu, ministru in vreo 3-4 guverne post-revolutie, Liiceanu proprietar dupa privatizarea Editurii Politice, proprietatea PCR (azi Humanitas!) De aceea imi place mie A.Plesu; stie sa le zica!! I-auzi-ia:

„Faptul  ca sunt român e, totuşi, o pură întîmplare. Nu o  regret, dar nici nu mi-o pot pune la butonieră. Pot doar spera să valorific  atît cît pot şansa aceasta „genetică”, să nu-mi fac  de rîs locul naşterii şi concetăţenii, să mă port frumos cu limba română şi, vorba lui Constantin Noica, să povestesc şi altora cîte ceva despre „partea  noastră de cer”.Dar  privesc în jur. Ziarele  sunt pline de politicieni aflaţi în urmărire penală,  sau foarte aproape de ea. Unii sunt vechi „înţelepţi” de partid, care au făcut  ani, de-a rîndul, „jocurile” de la vîrf, cu  dexteritatea discretă a unor eterne şi impenitente eminenţe cenuşii. Alţii sunt jurişti,  adică inşi care încalcă  legile cu extremă competenţă. Pe unul din ei l-am auzit tunînd şi fulgerînd, în  campanie, împotriva hoţilor care sărăcesc patria, după  care, iată, e chemat să justifice, împreună cu soţia sa, averi de milioane de  euro.

Grupurile  „infracţionale” sunt trans-partinice: dintr-odată,  vezi aliniaţi în boxa  acuzaţilor şi pesedişti şi penelişti şi pedelişti şi  băsişti şi anti-băsişti.  Afacerile creează solidarităţi inefabile, diferenţele de  tabără politică sunt  simple mofturi. Numai noi, prostimea, credem că asistăm la mari lupte  ideologice. În realitate, mulţi  dintre cei care mimează, pe scenă, duşmănia, „se descurcă” eficient, uniţi, subteran, în cuget şi simţiri.

Reprezentanţii  Bisericii noastre …. Am trăit să văd cum  Întîi-Stătătorul comunităţii noastre duhovniceşti ridică un banal (dar puternic)  mahăr de provincie la rang de laureat al unui ordin legat  de numele Sfinţilor Martiri Brâncoveni.  Lecţia  pe care ne-o transmit ierarhii noştri e simplă:  dai  bani – eşti  „vrednic”!  Mîntuirea devine astfel un statut sponsorizabil.

Gazetele  şi posturile de televiziune au devenit, şi ele, un soi de trupe de comando, cu misiuni de lichidare şi propagandă. Moderatorii au ceva între  miliţieni, procurori şi vecine de  bloc. Invitaţiile  la diverse „talk-show”-uri se fac, pare-se, pe bază de „abonament”. Aceiaşi inşi, cu  aceleaşi păreri, prestează  tenace, fără exces de imaginaţie, în teritoriul aceleiaşi, previzibile obedienţe. Cînd nu  se face  politică, se organizează chermeze deşucheate, în care cîteva fete cu buze de ştiucă îşi valorifică abundent posteriorul, în timp ce cîţiva băieţi de comitet fac glume în doi peri.este  tot, numărul VIP-urilor care nu ştiu româneşte şi  gîndesc intermitent e în creştere. Atmosfera generală e de bălăcăreală groasă, de  îmbrînceală zglobie sau sîngeroasă, de suspiciune, de  mîrlănie.

Preşedintele face dezvăluiri învăluite, primul ministru  zîmbeşte şugubăţ, după  modelul „şmecherul clasei”, alegătorii intervievaţi recunosc că, dacă sunt  plătiţi, votează cum trebuie, îl vor pe Ceauşescu  sanctificat şi cred că Hitler (spre deosebire de  Băsescu) îşi iubea ţara. Unde  trăim? Ce mai putem spera? De care români să fim mîndri? Ştiu că, dincolo de cei pe care i-am pomenit, există marile majorităţit tăcute, oamenii de ispravă care fac ca lucrurile să meargă, „civilii”onorabili şi neglijaţi.Dar am o veste  proastă pentru ei:ţara  nu mai e de mult a lor!  Ţara e a unei adunături de netrebnici, care se  amuză şi se îmbogăţesc pe spezele tuturor celor care nu  au „cultura” cîrdăşiei.

Ţara  e proprietatea privată a unor  derbedei. (VAI DE MINE, SI EDITURA HUMANITAS?)