„OK, și ce e de făcut? Cum scăpăm de nenorociți?”
La jocul democratic, pe voturi, ne-au făcut, au disimulat așa de mult lupta contra corupției, liberalismul încât le-am dat majoritatea voturile noastre și după ce s-au văzut instalați și-au arătat adevărata față.
Sunt 5 partide mari și late care își vor disputa cele 4 campanii electorale de la anul. Nu mai este loc, nici timp, pentru noi veniți.
Nimeni nu poate concura cu un partid care primește milioane de la stat (ce ironie pentru L. Orban care a dat drumul la robinetul cu bani!*). Au bani de consultanță, de logistică, reclamă și propagandă.
În plus, calitatea oamenilor a scăzut foarte mult, ne-am stricat, moral suntem mai jos decât eram acum 10-20 ani, binele colectiv a cam dispărut din preocupările noastre.
Au fost câțiva care aveau idealuri de îndeplinit, dar au părăsit deja țara. E cumva în ADN-ul nostru să fim prostiți ușor, să fim obedienți și să ne mulțumim cu puțin.
Nu suntem ucraineni sau francezi, bătăioși, capabili să facem revoluții sau să ducem războaie grele, de durată. Noi acceptăm, plecăm capul și ne rugăm să vină cineva de sus să ne salveze.
Varianta politică, de înființat și crescut partide până în 2024, mie îmi este clar că este depășită.
Viața de partid este similară celei din societate, adică predomină lehamitea, neîncrederea, mica corupție, cearta.
Deci exclus să se răstoarne clasamentul la alegerile din 2024. Și totuși nu este totul pierdut. Încă putem salva România, dar doar pe termen mediu și lung.
Cum? Printr-o implicare activă din partea celor puțini dispuși să acționeze.
Eu îmi imaginez un grup puternic de minim 10.000 de membri care să acționeze, informal, împotriva mafiei transpartinice, a sistemelor corupte din Servicii, Justiție, Armată și luați la rând toate institituțiile care primesc bani de la stat, inclusiv BOR. Privesc acest grup, ca un partid virtual, informal, ca o mișcare care adună resurse, informații cu scopul de a trimite la închisoare nomenclatura mafiotă-securistă și de a repune LEGEA la locul ei.
Mă gândesc cum ar fi să se adune zece mii de avertizori de integritate într-un singur loc, cum ar fi ca o sută de mii de oameni ar dona 10 euro pe lună?
Păi cu buget de un milion de euro strâns lună de lună am putea sponsoriza agenții de presă care ar putea face minuni cu ai lor jurnaliști de investigații.
Cum ar fi să avem informații direct de la sursă despre activitatea infracțională a baronilor locali, cum ar fi să aflăm lucruri murdare despre Oprișan, Flutur sau mai știu eu cine.
Dovezile despre fapte de netăgăduit ajung și la marele public, românul chiar nu este prost, dacă îi arăți o poză cu un bătrân plin de sânge legat de pat într-un azil la două case de vila lui Pandele și Firea, știe să își tragă singur concluzia. Avem un mare, mare avantaj față de acum 10 ani, suntem mult mai conectați unii cu alții, avem platforme sociale la îndemână gratis unde putem să ne întâlnim virtual, la vedere sau în camere închise, avem aplicații de mesagerie unde putem schimba instantaneu informațiile între noi, avem ong-uri asociații care pot prelua și partea formală de hârțogăraie.
Un grup de Facebook înființat săptămâna trecută în urma evenimentului de la Botoșani “Nu am aer” are deja 2.500 membre și membri, alt grup înființat pe altă nișă “Viața ca la țară” are 280 mii de membri.
Oamenii vor, dar nu sunt organizați.
Țineți minte, cu puțin de la fiecare, timp, bani, expertiză se pot face minuni până în 2028, chiar ne putem lua țara înapoi.
Autor: Florin Bănuță
Sursa: facebook.com
NOTA REDACȚIEI
* PSD a primit din partea statului roman, in ultimii trei ani, ca subventie de la stat, peste 75 de milioane de euro. O buna parte din acesti bani, peste 70%, a mers catre televiziuni. Social-democratii refuza să dea detalii asupra modului în care a fost cheltuit porcoiul de bani.