Cum s-a evitat, la noi, în sec. XX, ce se întâmplă în Gaza acum? Problema evreiască văzută acum 110 ani de marele savant Nicolae Iorga!
Discursul lui Nicolae Iorga
„Dar, alături cu forma socialistă a agitaţiei evreieşti, continuă cealaltă formă, adecă agitaţiile evreieşti supt steagul naţional evreiesc, supt steagul sionist, prin foile pe care evreii le scot anume, cu îngăduinţa noastră, – şi n-ar trebui să fie în nici un cas cu îngăduinţa noastră, – pentru a represinta ceia ce ei cred că sunt interesele lor şi împotriva a ceia ce ştim noi că e interesul nostru. Cam ce zic în foile lor, să-mi daţi voie să vă arăt prin câteva citaţii.
Domnilor, apare o foaie care se intitulează «Cronica Israelită», iar dedesupt: «organ politic al Evreilor din România». Domnilor, mai constituţional decât această «Cronică Israelită, organ politic al Evreilor din România», nu se poate. Această foaie e condusă de un oarecare domn Iosif R. Petreanu. Ştiu că era un domn Petreanu la «Voinţa Naţională», îmi închipui însă că acesta trebuie să fie altul.
Va să zică avem «Cronica Israelită», organul oficial al Evreilor din România, condus de Iosif R. Petreanu.
Domnilor, Iosif R. Petreanu, – adică un Steinberg sau un Seinfeld oarecare, – are următoarele păreri în ce priveşte faptele de vitejie pe care le-au îndeplinit, singuri, strămoşii noştri pe acest pământ.
Zice: «România este o naţiune, iar nu o rasă, şi o naţiune care cuprinde elemente ce nu sunt de rasă latină şi nici de religie ortodoxă. România s-a format, ca toate Statele şi mai mult poate decât altele, prin unirea a diferitelor rase de oameni şi diferite popoare la un Stat, care cu timpul a devenit Statul Român».
Aceasta domnilor, este o naţiune îngăduitoare, naţiunea care ceteşte aceste lucruri şi se mulţămeşte numai cu forma foarte cuviincioasă a unei interpelări în Parlament!
Mai departe: «Dintre aceste diferite popoare fac parte şi Evreii, cari au trăit în această ţară din timpuri imemoriale şi cărora li se datoreşte în bună parte avântul economic pe care l-a luat Statul Român, evreii fiind aproape singurii comercianţi şi industriaşi ai ţării. Căci o ţară nu se formează numai prin sabie şi ghioagă…»
Adecă domnilor, aceasta este partea noastră: sabia şi ghioaga. Strămoşii noştri au fost ghiogari şi oameni ai săbiei şi fără aptitudini în ceia ce priveşte cultura… «ci şi prin munca economică, şi Evreii au avut, precum au şi acum, un rost economic în această ţară». Şi, la sfârşit: «Dacă Statul Român are caracter naţional, atunci Evreii fac parte din naţiunea integrantă română; dar dacă evreii nu fac parte din naţiunea română şi sunt o altă naţiune, România nu are caracter naţional».
„Domnilor, las la o parte necuviinţa pe care ei o săvârşesc azi, dar înaintaşii, străbunii lor, de glorioasă amintire, se rugau la 1831 lui Chiselev, aici, în Bucureşti, în calitate de «naţiune evreiască», nu pentru drepturi, căci cu Chiselev nu se sta de vorbă cum se poate cu un ministru constituţional român din veacul al XXlea, ci doriau numai «să poată lua în arendă moşii boiereşti».
Când naţiunea evreiască se ruga să poată lua în arendă moşii boiereşti, începuse decăderea boierimii, care nu putea să trăiască fără Evrei în coaste, începuse lichidarea marii proprietăţi boiereşti! De aici până la insulta care ni se face azi: că ai noştri au avut ghioage, iar ai lor gândul şi munca, este oarecare deosebire. Şi, domnilor, în treacăt o spun, nu au dreptate deloc.
Evreii, cei mai mulţi dintre dânşii, sunt la noi de când cu turburările care au sfârşit Polonia. Cea mai mare parte dintre Evreii Moldovei au venit pe vremea lui Mihai Sturza. Că erau şi înainte Evrei, bine, erau. Aici era un paradis pentru naţiunile prigonite. Doar [înşişi] ei o recunosc în foaia lor de la 1850: «că Românii sunt foarte toleranţi; nici o naţiune n-a fost mai tolerantă decât Românii».
Va să zică într-o ţară ridicul şi criminal de tolerantă au fost evrei în toate timpurile, fiindcă vecinii ceilalţi nu au fost toleranţi deloc. Aceasta, fără îndoială, nu îndreptăţeşte pe domnul Brociner, pe unul din mai mulţii Brocineri pe care ţara noastră îi adăposteşte şi-i ridică la onoruri, nu-l îndreptăţeşte să scoată o carte în care pretinde că Evreii sunt tot atât de vechi ca şi noi, pe motivul că Domnii noştri de odinioară împrumutau bani de la Evrei şi că Evreii veniau aici ca să se înţeleagă cu Domnul în ceia ce priveşte plata acestor bani.
Căci acesta a fost rostul lor de odinioară: indivizi cari împrumutau bani boierilor şi ţăranilor şi cari veniau în ţară să-şi culeagă camăta, sau să-şi iea înapoi capitalul. Şi, iată, sunt două interesante dovezi istorice, pe care le adaug în treacăt pentru ca să nu rămâie măcar aici fără răspuns anumite pretenţii.
În 1568 era Domn în Ţara Românească Petru Şchiopul, cel dintâiu care a făcut cu privire la Evrei lucrul pe care au fost siliţi mai mulţi miniştri români din timpurile noi să-l facă tot aşa, adecă să-i trimeată peste graniţă.
La 1568, Petru Şchiopul, deci, iea următoarea hotărâre: «Evreii vin în ţară de împrumută sătenilor cu dobânzi mari, ce nu se pot plăti. Contra datornicilor cer sprijinul Cârmuirii. Săracii sunt siliţi de a împrumuta de la ei. Aşa s-a săvârşit ruina poporaţiei sărace de la ţară. Evreii se deosebesc esenţial de ceilalţi locuitori pentru că ieau prin camătă sângele raialelor şi, unde merg, fac mii de supărări sub cuvânt de bani. Aşa s-a săvârşit ruina poporaţiei sărace de la ţară».
„Apoi bine, domnilor, ăsta era antisemit?
Şi în Moldova a fost tot aşa: «Alungarea Evreilor din ţara noastră nu e din bun plac, ci pentru că desnădăjduiesc pe negustorii noştri, cari-şi pierd vremea aşteptând la hotar pe cumpărătorii de vite, pe când Evreii, trecând pe alăturea şi aducând la noi postavuri leşeşti, după ce le desfac, îşi cumpără şi scot vite din lăuntrul ţării»”
„…vestitele vite albe, ce se hrăneau din păşunile ţerii şi cari se exportau până la Danzig şi în Anglia“.
Aceasta domnilor face parte din moştenirea de înţelepciune a lui Petru Şchiopul”. «Să ruineze pe negustorii noştri, noi nu putem îngădui», zice Petru Şchiopul, Domn în Moldova, iar Petru Şchiopul, Domn în Muntenia, zice: «Aşa s-a săvârşit ruina poporaţiei sărace de la ţară».
Vedeţi, domnilor, două mari învăţături, cari ni vin de la un om care nu a fost antisemit”.
„Dar vă spun că antisemit, – om care să fie împotriva semiţilor numai pentru că sunt Semiţi –, cu toate căutările mele îndelungate de om învinuit că aş fi aşa ceva n-am întâlnit până acum niciunul. Nu se poate să fie! Dacă, poate, cineva dintre dumneavoastră are cunoştinţa vreunuia, îl rog să mi-l semnaleze, dar eu nu l-am văzut.
Eu cunosc numai Români îngrijiţi de viitorul economiei naţionale româneşti în margenile Statului român. Şi aceasta nu se poate numi în nici un cas antisemitism. Noi nu avem nimic cu ei, noi avem cu noi. A noastră a fost ţara aceasta, a noastră să fie! Mai bine să ne ducem cu toţii decât să împărţim în margenile ţării noastre stăpânirea asupra ei.”+
Acel Petreanu-Steinberg habar n-avea de istoria românească! El venise în România doar după hotărârea Congresului de la Berlin din 1878 de a se respecta cererea categorică a lui Benjamin Disraeli pentru “împământenirea” alogenilor. Petreanu-Steinberg făcea parte din cel de “al treisprezecelea trib” al lui Israel.
Petreanu-Steinberg interpreta eronat şi în propriul interes un pasaj enigmatic din „Biblicele” lui Ioan Eliade Rădulescu referitor la faptul că Ţara Românească ar fi fost întemeiată la fel ca Israelul Vechiului Testament.
Iară „Radul Negru”, cum îl denumea Ioan Eliade Rădulescu pe cel dintâi Basarab, ar fi împărţit la început Ţara Românească în douăsprezece judeţe, după modelul celor douăsprezece triburi ale lui Israel, fiecare judeţ românesc însemnând de fapt un „trib românesc”: „Radul Negru fu nevoit a constitui pe Români ca pe Israel.”
Discursul pronunţat de Nicolae Iorga avea sens la 1913. Însă după semnarea declaraţiei Balfour în 1917, problema a fost transferată din România, în Romania Ierusalimului (Palestina).
Dar vociferarea lui Iorga a avut incontestabil efecte pozitive pentru România. Vezi ce se întâmplă acum în Gaza! Noi am scăpat de un destin similar, pregătit de Petreanu-Steinberg pentru români, datorită conştiinţei naţionale a unor intelectuali precum Nicolae Iorga.
Conştiinţa naţională este o parte din cultura percepţiei riscului, să ne reamintim acest adevăr primar.
Sursa: Titus Filipas
Sursa: IonCoja.ro
NOTA
1. Articolul este rodul efortului regretatului Titus Filipas privind Gaza. După cum se vede este mai actual azi decât a fost atunci. Astfel, putem înțelege masacrul palestinienilor sub privirea indiferentă a unui lumi lipsită de umanitate, preocupată doar de bani și interese, a lipsei de solidaritate în lumea musulmană (arabă și nearabă).
Vedem un Occident gol ideologic, cu dublă măsură și obosit în căutarea falselor valori, alergând după fantasme bolșevice și a unei Americi decadente, senile și lipsită de orice autoritate, sugrumată de Deep State și păpușarii din umbră.
2. Discursul pronunţat de Nicolae Iorga în anul 1913 (la Academia Română, Şedinţa din 13 septembrie 1913, Extras din Analele Academiei Române, seria II – Tom XXXVI, Memoriile Secţiunii Istorice, Librăriile Socec&Co şi C.) (Surena)
3. Titus Filipas (1944 – 2016), un erudit, dintr-o familie de refugiați basarabeni stabiliti în Oltenia, prof. univ. doctor în fizică, scriitor. Înainte de 1989, Titus Filipaş scrie şi promovează articole de popularizare ştiinţifică în revistele Contemporanul, Ramuri, Magazinul, Ştiinţă şi tehnică. În 1987 apare cartea Materie şi tehnologie la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti.
În 1989, din nou la editura Scrisul românesc din Craiova, apare cartea Călătorind prin Univers, iar în noiembrie 1989 este tipărit, la Editura ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti, primul exemplar al cărţii Dincolo de curcubeul stelar, ce nu va apărea pe piaţă decât în 1991.
După decembrie 1989, scrie numai pentru sertar, din lipsă de sponsori pentru cărţile sale. Revistele unde mai publicase îi refuză articolele, numele său fiind trecut pe o listă neagră alcătuită de Andrei Pleşu, capul de listă fiind ilustrul iluminist român Edgar Papu.
4. În foto evrei sec XVII – XIX.
