România a urcat în clasamentul FIFA

România a urcat în clasamentul FIFA

0 321

După ce a învins Elveția și a încheiat pe primul loc în grupa I din preliminariile pentru Euro 2024, echipa națională a României are și alte beneficii. Și pentru că “tricolorii” au fost neînvinşi în cele 10 meciuri din campania de calificare, pe care au încheiat-o cu 6 victorii şi 4 egaluri, România a urcat în clasamentul FIFA…Este un salt de cinci locuri, după Israel şi Elveţia. Dacă luna trecută România era pe locul 48, după victoriile cu Israel şi Elveţia, ţara noastră înregistrează o urcare de cinci locuri şi este pe 43.
Faţă de luna trecută, România a depăşit Canada, Camerun, Costa Rica (echipe care au participat la ultimul Campionat Mondial) şi Norvegia. În urcare sunt şi Slovacia, pe locul 45, dar şi Grecia, pe locul 48.

România are 1472,73 puncte în această ierarhie. Victoria împotriva Israelului le-a adus 9,69 de puncte, în timp ce Elveţia le-a adus 16,52 de puncte. În acest moment, Argentina conduce clasamentul la vârf, cu 1855,20 puncte.
Podiumul este completat de Franţa şi Anglia, care vor fi în prima urnă la Euro 2024. Belgia, Brazilia, Olanda, Portugalia, Spania, Italia şi Croaţia completează top 10 mondial după finalul calificărilor de la Euro.

România este în urna a doua la tragerea la sorţi pentru turneul final. “Tricolorii” îşi vor afla adversarii de la Euro 2024 pe data de 2 decembrie, într-o ceremonie care va avea loc la Hamburg. Turneul final se dispută între 14 iunie şi 14 iulie.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.