„Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (4)

Ultima carte din Tora, cartea a cincea din Vechiul Testament, a fost prezentată ca „un manuscris din străbuni” descoperit de către leviţi. Cele două cărţi care-i preced, Leviticul şi Numerii, au pretenţia că conţin instrucţiunile pe care i le-a dat Iehova lui Moise şi acesta le-a transmis leviţilor.
Prima şi cea mai importantă obligaţie este să practici ura de rasă şi ura religioasă.
Dacă mai persistă unele fragmente şi resturi din tradiţiile folclorice pre-levitice care îndeamnă la iubire, toleranţă, cinste în relaţiile cu toţi ceilalţi oameni, ele sunt contracarate de legea levitică care spune clar: „copiii popoarelor de alt neam care locuiesc aici… sunt proprietatea voastră… ei vor fi robii voştri pe vecie… dar pe fraţii voştri izraeliți să nu-i înrobiţi cu străşnicie” (Leviticul, 25 45).
În Deuteronomul (22, 25-27), în caz de viol, cel care violează este pedepsit cu moartea, nu victima violului; în Leviticul (19, 20-22), dacă un bărbat violează o sclavă, victima nevinovată, sclava, este pedepsită cu biciuirea, iar bărbatului „i se iartă păcatul” (22). 
„Numerii”, a patra carte din Tora/Vechiul Testament a fost scrisă ultima şi conţine şi cea mai puternică expresie a crezului politic levitic. Aici leviţii s-au debarasat de privilegiul de a înjunghia pe altarul lui Iehova pe primul copil al fiecărei femei din trib, care nu le era de prea mare folos, după cum se vede din profeţi şi din toate poveştile despre răscoale ca aceea a lui Core. Ei pun în gura lui Iehova decizia de a accepta clasa leviţilor în loc de sacrificiul primului născut, ca substitut: şi pentru că erau 273 mai mulţi primi-născuți decât leviţi în momentul acela, excesul de primi-născuţi au fost răscumpărat cu bani de la moartea pe altar şi anume cu 100 de oboli de fiecare, bani pe care i-a luat Moise (Numeri, 3, 40-49).
Leviţii au continuat să stăpânească în mod absolut prin teroare, chiar dacă nu mai înjunghiau pe altar fiecare prim-născut al fiecărei femei; aveau putere să otrăvească femeile acuzate de soţi geloşi (5, 12-31), într-o ceremonie de tipul celor practicate de vracii triburilor primitive din Africa.
O mare parte din populaţia Canaanului îl venerau pe Baal, în timp ce iudeii îl venerau pe Iehova, ceea ce micşora influenţa leviţilor. Aceştia au instaurat ura religioasă, instigând la masacrul şi genocidul tuturor celor care nu li se închinau lor şi zeului lor, Iehova. Astfel, conducătorii celor care nu se închinau lui Iehova au fost spânzuraţi (Numerii, 25, 4); şi credincioşii lui Baal au fost masacraţi (25, 5).

La ura religioasă s-a adăugat imediat şi ura de rasă: madianiţii trebuie masacraţi pentru că sunt din alt trib: Fineas levitul a înjunghiat femeia madianită (cu multă plăcere relatează scribii: „în organele genitale“) pentru simplul fapt că era madianită. Imediat după acest act plăcut lui Iehova, mânia acestuia a încetat – dar nu înainte de a porunci neamului ales să masacreze populaţia madianită (Numerii, 26, 7-8,17).
Ultima faptă pământească a lui Moise a fost să dirijeze masacrarea madianiţilor, pe care i-au ucis şi jefuit şi ale căror soţii şi copii i-au luat sclavi (31, 7-14). Când s-au întors încărcaţi de pradă, Moise i-a certat pentru că au cruțat femeile şi copiii şi a ordonat să fie ucişi dintre prizonieri toţi copiii de sex masculin şi toate femeile care nu mai sunt virgine, permițând să fie lăsate în viaţă fetiţele şi fetele virgine care să satisfacă poftele sexuale ale soldaţilor (31;17-18).
Astfel se încheie scrierea „legii” de către o sectă puţin numeroasă de leviţi cu câteva mii de adepţi fanatici care a trăit în Babilon în ghetourile construite de ei sub oblăduirea tolerantului guvern babilonian.
O sectă mică, dar a cărei activitate are urmări de proporţii universale; căci această sectă ațâță instinctele de agresiune şi jaf şi promite răsplată materială, promovând, astfel, ceea ce este mai universal în oameni şi mai uşor de a ațâța – în timp ce imboldul bunătăţii, generozităţii, toleranţei, este mult mai greu de inspirat şi mult mai puţin prezent în marile mase de oameni.
Spre deosebire de teologii care-şi zic creştini de după Conciliul din Trent, erudiţii iudei nu pretind că Tora este de autoritate divină.
Dr. Joseph Kastein zice că este „opera unui compilator anonim“, care a produs „un fel de istorie pragmatică“, pusă în slujba unei lupte politice de a impune tirania unei secte, a leviţilor, prin ura religioasă, ura de rasă şi şovinism fanatic. Ultimii care s-au pronunţat împotriva acestei politici au fost profeţii Isaia şi Ieremia, care au predicat în epoca în care leviţii compilau primele cărţi din Vechiul Testament.
Şi în textele lor leviţii au introdus interpolări care să-i aducă „pe linie“. Falsificarea textelor este mai evidentă în cazul lui Isaia, unde interpolările (15 capitole) au fost făcute de cineva care a trăit în Babilon în „captivitate” – câtă vreme Isaia a trăit cu 200 de ani înainte de acea captivitate.
Dar scribul care a falsificat textul lui Isaia a omis să şteargă o propoziție care nu este deloc pe linie: „Am să te fac lumina pentru celelalte naţiuni“ (Isaia, 42; 6-7), text care deviază în mod evident de la tonul pe care îl regăsim în pasajele tipic levitice: „Şi copiii lor o să fie sfărâmaţi în faţa lor şi casele lor vor fi jefuite şi soțiile lor violate… toţi cei găsiți acolo vor fi ucişi” (13; 15-16 etc.).

Cartea lui Ieremia începe cu interpolările leviţilor: „Te-am înălţat deasupra celorlalte naţiuni şi deasupra regatelor, ca să le smulgi din rădăcini şi să le dărâmi şi să le devastezi şi să le distrugi” (1; 10). Dar şi în textul corupt de leviţi şi scribi mai răzbate, încă, protestul lui Ieremia împotriva leviţilor, împotriva incantaţiilor rituale („Nu vă încredeţi în minciuni, spunând: templul domnului, templul domnului, templul domnului…”), împotriva sacrificiilor şi masacrelor („Şi nu mai vărsaţi sânge nevinovat aici”), împotriva practicilor la care obliga „legea” („Şi nu mai asupri pe cel de alt neam şi văduva şi orfanul”), împotriva absolvirii de orice crimă prin sacrificarea victimelor pe altarul lui Iehova („Voi aţi furat, aţi asasinat, aţi comis adulter, aţi jurat strâmb… Şi, apoi, aţi venit aici… Şi-aţi spus, suntem absolviţi, căci am comis toate aceste abominaţii [de sacrificii de sânge] (7; 6-10)… căci eu nu le-am cerut strămoşilor voștri jertfe să ardă pe altar şi sacrificii” (7; 22).

Douglas Reed consideră, citând textele biblice, că încă pe timpul lui Ieremia iudeii ardeau copiii pe altare. Ieremia spune: „Şi au ridicat altare în Tofet… să-şi ardă fiii şi fiicele, în foc; ceea ce eu [Dumnezeu] nu le-am poruncit şi nici nu mi-a stat gândul acesta în cuget” (7; 31).

Ieremia acuză aceste practici pline de ticăloşie şi cruzime şi prezice că iudeii vor avea de pătimit din cauza lor.
Leviţii au folosit protestul lui Ieremia pervertindu-l total şi invocând un viitor ameninţător pentru iudei tocmai pentru că nu comit destule crime de felul celor pe care le condamna Ieremia. Interpelând leviţii, Ieremia zice: „Cum pretindeţi voi: noi suntem înţelepţi şi noi deţinem legea Domnului? Căci pana mincinoasă a scribilor a făurit minciuni“ (8; 8), într-un pasaj a cărui supravieţuire s-ar putea datora aroganţei şi cinismului leviţilor atotputernici şi batjocoritori.
După toate indiciile, Ieremia a fost ucis prin lapidare de către cei pe care-i critica.
În timp ce alte religii propovăduiau iubire şi toleranţă, în timp ce Buddha, prințul Sidhatta Gautama, căuta să inducă binele şi iubirea, ca un protest împotriva brahmanismului crud şi a hinduismului a cărui împărțire tiranică în caste seamănă aşa de bine cu „legea“ iudaică, religia leviţilor i-a dus pe iudei înapoi la o religie a urii şi a distrugerii, la o religie tribală a masacrelor, a jafului şi a vărsării de sânge, cu care s-au întors iudeii din Babilon în 538 î.Hr.
Va urma

Prima parte aici: „Controversele Sionului” (1)
Partea a doua aici: „Controversele Sionului” (2)
Partea a treia aici: Controversele Sionului (3)

Autor: Colonel (rtg) Vasile Zarnescu
Sursa: art-emis.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us